Ministerul de Interne: Au fost mai puține incidente electorale decât în anii trecuți. Evidența Populației, deschisă până duminică la 22:00

Campania electorală s-a încheiat sâmbătă la ora 7.00.

În campania electorală din ultima lună au fost, spune purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale. Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 375 şi posibile fapte de corupere a alegătorilor – 156.

Monica Dajbog a amintit, că după încheierea campaniei electorale (sâmbătă, la ora 7.00), sunt interzise acţiunile de promovare a candidaților, precum lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.

Ea a precizat că persoanele care continuă acţiunile de campanie electorală pot primi amenzi de 1.400 până 2.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al MAI a afirmat că această campanie electorală pentru cele două tipuri de scrutin(alegeri locale și alegeri europarlamentare) s-a desfăşurat fără incidente grave.

„De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente/zi, faţă de 46 evenimente/zi la alegerile anterioare.
Comparativ cu numărul evenimentelor sesizate pe timpul campaniilor electorale pentru alegerile similare anterioare – locale din anul 2020 şi europarlamentare din anul 2019, se constată scăderea acestora cu 5,5%”, a declarat Monica Dajbog.

Potrivit MAI, din totalul de 1.250 de incidente semnalate 71 sunt în curs de verificare şi 158 nu s-au confirmat.


160 de sesizări nu au fost de competenţa MAI, aşa că au fost transmise altor autorităţi: 130 către Autoritatea Electorală Permanentă, 24 către Biroul Electoral Central şi 6 către Birourile Electorale Judeţene.

Îți mai recomandăm Cu cine vei da ochii în secțiile de votare, în ziua alegerilor. Cât câștigă cei care îți validează votul

Monica Dajbog a precizat că cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 375 de sesizări, posibile fapte de corupere a alegătorilor – 156 de sesizări şi afişarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 140 de sesizări.

Au fost date 453 de sancţiuni contravenţionale - 257 de amenzi în valoare de peste 187 de mii de lei şi 195 de avertismente și au fost făcute 412 dosare penale pentru posibile infracţiuni.

În ziua alegerilor, aproximativ 42.800 de angajaţi MAI vor fi mobilizaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilor de vot. Totodată, vor fi pregătite echipe pentru intervenţia rapidă şi cercetarea incidentelor electorale.

„Suplimentar, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative pe fondul aglomerărilor de persoane. De asemenea, la nivel naţional se va organiza o acţiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane în care vor fi implicaţi peste 1.600 de poliţişti cu aproximativ 850 de mijloace tehnice, beneficiind inclusiv de sprijinul aerian al aeronavelor IGAv”, a menţionat Monica Dajbog.

Alegătorii care doresc duminică să voteze, dar nu au documente de identitate valabile pot merge la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor şi serviciile judeţene care au program de lucru cu publicul și sâmbătă până la ora 16:00, și duminică până la ora 22:00.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.