Alegeri în filialele PNL | Ofensiva „echipei Cîțu”, apeluri la calm și reproșurile lui Ludovic Orban

Premieru Florin Cîțu vrea să preia președinția PNL la congresul din 25 septembrie. Foto: Florin Cîțu și președintele PNL, Ludovic Orban, la Consiliul National al partidului, 30 mai 2021.

Sâmbătă și duminică au avut loc alegeri în șase filiale județene ale Partidului Național Liberal, dar și la PNL Spania (unde s-au soldat cu prezența poliției). Alegerile din țară au marcat noi episoade în competiția dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru președinția PNL.

Cu puțin peste două luni înainte de Congresul din 25 septembrie, la care va fi ales noul președintele PNL, premierul Florin Cîțu pare să aibă o echipă de susținători mai bine conturată, aflată în campanie clară pentru competiția de la Congres. A fost, de altfel, unul din reproșurile formulate în acest weekend de președintele PNL, Ludovic Orban: faptul că se prezintă echipe când alegerile din județe sunt abia la jumătate. Orban a promis, duminică, la Cluj, că își va prezenta și el în curând echipa, așa cum o face deja Florin Cîțu.

Îți mai recomandăm Cîțu și Orban, bătălia județ cu județ | Amenințări, frică, scandal, fraude, Poliție și Ronaldo în PNL

Alegerile din weekend au reconfirmat lideri PNL fără emoții și fără contra-candidat: ministrul de Interne Lucian Bode la Sălaj, fostul ministru de Interne Marcel Vela la Caraș Severin, Ilie Bolojan la Bihor (unul dintre puținii lideri care nu au anunțat încă dacă îl vor susține pe actualul președinte Orban sau pe premierul Cîțu la alegerile din 25 septembrie).

Vă aștept, pe 25 septembrie, să luați decizia cu mintea dumneavoastră, pe baza propriei evaluări.
Ludovic Orban

Miza alegerilor din filiale a fost evidentă sâmbătă, la Zalău, la alegerile pentru președinția PNL Sălaj, unde președintele PNL, Ludovic Orban, a urcat pe scenă după ce mai mulți vorbitori își exprimaseră susținerea pentru premierul Florin Cîțu. Anterior, la Oradea, la conferința de alegeri a conducerii PNL Bihor, primarul Clujului, Emil Boc (susținător al premierului Cîțu), făcuse un apel la calm în competiția dintre cei doi – „să nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noștri”.

’Așa-s mâncat de străini’

De când am îmbrăcat haina liberală, m-am bătut cu toți adversarii Partidului Național Liberal și nu m-a iubit aproape nimeni, în afara Partidului Național Liberal. Sper să rămână doar așa: ’Așa-s mâncat de străini’, nu de prieteni!”, a spus Orban la Zalău, într-un discurs construit în jurul versurilor cântărețului de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, unul din liderii județeni ai PNL. „Să vă dea Dumnezeu înțelepciunea de a alege o echipă care să ne ducă în continuare la performanță și vă aștept, pe 25 septembrie, să luați decizia cu mintea dumneavoastră, pe baza propriei evaluări și sigur, astăzi, pe scenă sunt foarte mulți care vă îndeamnă să votați un anumit lucru dar eu cred că dumneavoastră știți cel mai bine pe cine să votați în 25 septembrie”, și-a încheiat Ludovic Orban discursul de la Zalău.

Îți mai recomandăm Surse. Mesajul lui Orban către primari: Cîțu pleacă acasă după Congres! | Premierul a blocat numirile

Câștigătorul alegerilor de aici, unde a fost singurul candidat, ministrul de interne, Lucian Bode, reales în mandatul pe care îl ocupă din 2014, nu a ezitat să se prezinte drept parte a echipei câștigătoare la Congres.

„Eu sunt încrezător că echipa Florin Cîţu este echipa PNL pentru anul 2024. Privind spre viitor şi propunându-ne o abordare vizionară asupra parcursului PNL, eu cred că trebuie să ne prezentăm cât mai curând în faţa românilor cu o ofertă credibilă, cu o ofertă câştigătoare, care să ne ducă, aşa cum a spus şi premierul, la nivelul următor", a subliniat Lucian Bode în timpul conferinței de presă de după alegeri pe care a organizat-o alături de premier și susținătorii acestuia (Emil Boc, Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur).

Ministrul de interne, Lucian Bode, s-a poziționat clar de partea premierului Cîțu, din cărui echipă a anunțat categoric că face parte.

Suntem împreună o echipă puternică, care merge mai departe pentru a câștiga președinția Partidului Național Liberal. O să câștigăm ’big time’ pe 25 septembrie”, a spus și Florin Cîțu în aceeași conferință de presă.

Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD.
Florin Cîțu

Tonul discursurilor din weekend fusese dat vineri, la Satu Mare, unde președintele PNL Ludovic Orban a spus că Guvernul „trebuie să asculte de forurile statutare ale PNL şi nu Guvernul este acela care trebuie să dea dispoziţii PNL”. Guvernul este emanația PNL, nu invers, a insistat Orban, după ce președintele filialei, deputatul Adrian Cozma (câștigător cu 81% din voturi) și-a reafirmat sprijinul pentru premierul Cîțu, iar acesta tocmai declarase: „Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD. Când, cu câteva luni în urmă spui că o decizie a premierului este bună, că este în spiritul Constituţiei, iar peste câteva luni spui că nu mai este bună, pentru că trebuie evaluată, arată că astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România.”

Florin Cîțu a anunțat „un nou PNL”, din toamnă, unul bazat pe munca în echipă. „Nu mi se pare normal ca oameni care reprezintă PNL și au fost numiți în funcții publice, să fie schimbați din funcții, de multe ori transparent, la comanda cuiva din interiorul partidului, pentru că au o anumită opțiune politică”, a replicat Ludovic Orban.

Îți mai recomandăm Nazare, victimă colaterală a războiului Cîțu - Orban | Cui îi mai pasă de imaginea partidului

Bihor – Bolojan neutru, Boc împăciuitor, Rareș Bogdan în campanie pentru Cîțu

În conferința de la Oradea, în urma căreia Ilie Bolojan, singurul candidat, a fost reales, sâmbătă, în funcția de președinte al PNL Bihor, Emil Boc, a făcut apel la calm. „Avem obligația fiecare dintre noi în această competiție să arătăm ce-i mai bun în PNL, nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noștri”, a spus acesta.

Într-o filială marcată de refuzul lui Ilie Bolojan de a alege clar o tabără sau alta, Ludovic Orban i-a anunțat pe membrilor PNL Bihor că nu le va spune nimic despre Congres. „Mai avem până atunci, acum vă alegeți conducerea”. La rândul său, premierul Cîțu s-a limitat la a lăuda performanțele fostul primar al municipiului Oradea.

Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, a evitat să se declare de partea vreunuia dintre cei doi candidați pe președinția PNL. Organizaţia sa va avea 180 de delegaţi la Congresul PNL din 25 septembrie.

Mesajul politic a fost transmis de europarlamentarul Rareș Bogdan: „Viitorul Partidului Național Liberal este președintele Florin Cîțu, în parteneriat cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Dar cred că pentru Partidul Național Liberal, la acest moment istoric, președintele Partidului Național Liberal trebuie să fie Florin Cîțu”, a spus Rareș Bogdan la Bihor, unde i-a reproșat indirect lui Ludovic Orban felul în care au fost împărțite ministerele la negocierea cu USR PLUS: „Aici trebuia să fie Marcel Boloş, e o ruşine că nu este în Guvernul Cîţu, dacă era ministrul Fondurilor Europene în continuare vă asigur că eram între cele 14 state ale UE care aveau semnat PNRR-ul şi în august deja încasam banii”.

Rareș Bogdan a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai premierului Cîțu la conferințele PNL din 17 și 18 iulie.

Maramureș

La alegerile de duminică din PNL Maramureș, premierul Florin Cîțu nu a participat, Alina Gorghiu fiind cea care a cerut aplauze pentru acesta deoarece se afla în Alba, în zonele inundate, unde „își face treaba zi de zi”.

În absența premierului, Ludovic Orban l-a atacat pe Rareș Bogdan. „Am vrut să mă adresez direct primarilor Partidului Național Liberal dar mi-a luat-o înainte domnul Rareș Bogdan. Este totuși o diferență, eu nu am nevoie de hârtie ca să mă adresez domnului primar Gavril Ropan, domnului primar Vasile Mihalca, domnului primar Gabi Șimon, de la Vișeu și așa mai departe”, a spus Ludovic Orban, care i-a amintit câștigătorului preşedintelui PNL Maramureş, Ionel Bogdan, care a candidat pentru un nou mandat fără a avea alt competitor, că l-a numit secretar de stat când a fost premier. Deși în susține pe Florin Cîțu, Ionel Bogdan i-a mulțumit pentru sprijin lui Ludovic Orban.

Îți mai recomandăm PNL și-a scos „Congresul în stradă". USR PLUS, prins în războiul Cîțu-Orban

Președintele PNL i-a amintit și lui Rareș Bogdan că l-a susținut pentru europarlamentare și a explicat motivul pentru care a ales să îl susțină pe Nicușor Dan la președinția PNL și nu un membru al partidului.

Pentru mine, unitatea Partidului Național Liberal este fundamentală. Eu am fost, sunt și voi fi un garant al unității Partidului Național Liberal. Am demonstrat acest lucru, nimeni din echipa contracandidatului meu de la Congres nu a avut de suferit ci dimpotrivă, foarte mulți au putut să-și urmărească obiectivele de carieră și să înregistreze victorii importante, să ocupe poziții importante pentru că pentru mine nu există delict de opinie în Partidul Național Liberal. /.../ M-aș bucura foarte mult ca și cei din echipa competitoare să gândească la fel și să nu mai existe susținători ai mei care să aibă de suferit de pe urma faptului că sunt alături de mine”, a adăugat Orban.

Ludovic Orban a fost foarte des în acest weekend pe aceeași scenă cu cei care îl susțineau deschis pe Florin Cîțu. (Foto: Consiliul National al PNL, 30 mai 2021)

Cluj - eveniment de prezentare a echipei Cîțu vs creștere economică de 10% până la sfârșitul anului

La Cluj, echipa lui Florin Cîțu a continuat ofensiva. Europarlamentarul Rareș Bogdan i-a mulțumit lui Florin Cîțu că a mers, duminică, în zona inundațiilor din Alba iar premierul a declarat că românii afectaţi de inundaţii în judeţul Alba vor fi primi ajutoare din partea Guvernului. Mai mult, premierul a spus că se așteaptă ca România să înregistreze o creştere economică de 10% până la finalul anului.

Trebuie să punem capăt războaielor pentru ca acestea să nu pună capăt PNL.
Emil Boc

Florin Cîțu și-a folosit în discursul de la Cluj poziția de premier pentru a formula promisiuni economice.În toată această campanie, eu am vorbit şi am vrut să vă spun că sunt alegeri în PNL şi ne alegem liderii, dar facem asta pentru a face viaţa românilor mai bună. Noi facem asta pentru că ştim că va îmbunătăţi viaţa românilor. Vrem să avem canalizare, gaze sau încălzire fotovoltaică pentru a face viaţa românilor mai bună", a declarat Florin Cîţu.

Emil Boc aeste unul dintre principalii susținători ai premierului Cîțu la congresul PNL din 25 septembrie.

Emil Boc s-a dorit împăciuitor în cadrul întâlnirii Comitetului de Coordonare Județean de duminică. El a vorbit despre „marea echipă a Partidului Național Liberal” și a spus că e o competiție benefică, cea pentru conducerea PNL, un exercițiu pentru viitoarele alegeri. Taberele nu contează, a spus Boc, „toți suntem această echipă".

Trebuie să punem capăt războaielor pentru ca acestea să nu pună capăt PNL", a spus Emil Boc, care i-a adus totuși aminte lui Ludovic Orban că „Clujul ar fi meritat un prefect PNL”. Fostul prefect de Cluj a fost schimbat cu unul din partea UDMR după formarea noii Coaliții aflate la putere.

Ludovic Orban a descris conferința de alegere a conducerii județene drept un „eveniment de prezentare a echipei candidatului Florin Cîțu”, chiar dacă procesul alegerilor județene este abia la jumătate. El le-a spus participanților că mai este timp până la Congres și că își va prezenta și el echipa, inclusiv la Cluj. „PNL este mult mai mare decât cei care au fost prezentați pe scenă”, a mai spus Ludovic Orban. „Eu am încredere în membrii PNL și adevărata mea echipă și adevărata mea familie au fost membrii PNL”.

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a participat la ședințele din județe drept susținătoare a lui Ludovic Orban.

București

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, preşedintele PNL Bucureşti şi susţinătoare a lui Ludovic Orban în cursa pentru şefia partidului la Congresul din toamnă, a transmis, la Cluj, că un lider trebuie să fie aproape de oameni, aşa cum este actualul lider PNL. Ea a fost prezentă și la alegerile din celelalte filiale, unde l-a susținut pe Ludovic Orban.

Violeta Alexandru și-a anunțat, sâmbătă, candidatura pentru un nou mandat la PNL București, unde alegerilor vor avea loc sâmbăta viitoare, în 24 iulie.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat și el joi, în 15 iulie, că și-a depus candidatura pentru șefia PNL București, publicând o fotografie alături de premierul Florin Cîțu. „Bine ai venit în echipa câștigătoare", a notat și acesta pe Facebook. La conferința de la Cluj, Emil Boc l-a menționat și pe Ciprian Ciucu drept unul dintre membrii PNL care vor contribui la succesul partidului.

Caraș Severin, tabăra Orban

Marcel Vela a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL cu 374 din cele 383 de voturi. Fără prezența principalilor candidați, conferința de la Caraș Severin nu a fost marcată de competiția pentru președinția PNL. Marcel Vela și-a anunțat luna trecută susținerea pentru Ludovic Orban. „Pot spune doar ca a dovedit ca premier, în cel mai dramatic an al României de după Al Doilea Război Mondial că a avut curajul și priceperea să salveze vieți”, spune Marcel Vela în 19 iunie, potrivit Ziare.com

Fostul ministru de Interne, Mircea Vela, îl susține pe Ludovic Orban.

Și la Giurgiu, președinția filialei PNL a fost câștigată fără emoții. Dan Motreanu a primit, sâmbătă, 467 de voturi, din cele 470 exprimate. Dan Motreanu este un alt lider PNL care nu s-a poziționat clar în legătură cu susținerea pentru Florin Cîțu sau Ludovic Orban. La conferința de sâmbătă, Dan Motreanu a spus că indiferent de rezultatul Congresului, PNL va rămâne o echipă.

Alegeri cu scandal, în Spania

Trei candidaţi la şefia filialei PNL din Spania au acuzat, sâmbătă, faptul că nu au fost lăsaţi să-şi aducă oamenii în sală, transmite Mediafax. Mai mulţi candidaţi la conducerea organizaţiei au fost opriţi de agenţii de securitate la intrare, iar poliţiştii spanioli au fost chemaţi ca să evite o ciocnire între agenţi de pază şi membrii PNL Spania.

Nu putem să începem alegerile pentru că domnul Viorel Badea nu ia nicio decizie în acest sens. L-am sunat pe domnul Ludovic Orban, pe domnul Florin Cîţu, pe domnul Rareş Bogdan şi nimeni nu răspunde la telefon”, a spus Nicolae Dina, candidat PNL Spania, citat de Mediafax.

Preşedintele PNL Diaspora, senatorul Viorel Badea, a spus că persoanele din exterior nu erau membri PNL sau nu au fost convocate conform statutului. Alegerile PNL Spania s-au încheiat cu realegerea preşedintelui Cătălin Stan, candidatul susţinut de senatorul Viorel Badea.