Principalele partide și fracțiuni din Parlamentul European
Există șapte familii politice în Parlamentul European, din care patru pot fi considerate pro-europene.
Cea mai mare fracțiune este a Partidului Popular European (PPE), care reunește un mare număr de partide de centru-dreapta și creștin-democrate. Cel mai cunoscut și puternic partid este partidul cancelarei Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) din Germaia, împreună cu partidul „frate” din Bavaria, Uniunea Social Creștină (CSU). Tot din PPE face parte și partidul de guvernământ din Ungaria, Fidez, al premierului Victor Orban, suspendat pentru moment. Din România, în partidul Popular European sunt Partidul Național Libera, Uniunea Maghiarilor din România și Mișcarea pentru România a fostului președintele Traian Băsescu.
A doua fracțiune, ca pondere, din Parlamentul European, este cea a Socialiștilor & Democraților (S&D), din care fac parte o serie de partide social-democrate. Între care și partidul Social Democrat de guvernământ din România (PSD).
Nou creat-ul partid Pro România al fostului premier Victor Ponta s-ar putea alătura acestei fracțiuni după alegerile din 26 mai. Sau ar putea alege Alianța Liberară sau fracțiunea creată de partidul președintelui francez „En Marche”.
A treia fracțiune este Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), din care fac parte partidul ANO de guvernământ din Cehia sau Cidadanos din Spania. Dar și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) din România care se află la guvernare, alături de PSD.
Tot în grupul fracțiunilor pro-europene se află și Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană. Tradițional, aceste fracțiuni, care domină Parlamentul European numeric, colaborează în elaborarea legilor.
Mai există fracțiunea Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, care este undeva între pro-europeni și eurosceptici. Aici este Partidul Conservator din Marea Britanie, partidul separatist flamand și partidul de guvernământ din Polonia, „Lege și Justiție” (PiS).
În tabăra euroscepticilor se regăsesc Stânga Unită Europeană (cunoscută sub acronimul francez GUE) din care fac parte partide socialiste și comuniste dar și două de extrema dreaptă.
După alegerile din 26 mai însă, este de așteptat ca cea mai mare grupare, în această tabără, să fie nou creata Alianță Europeană a Popoarelor și Națiunilor (AEPN). Între membri: partidul naționalist austriac Alianța Libertăților (aflat la guvernare) și Liga Nordului (Lega), Adunarea Națională din Franța, condusă de Marine LePen și eventual noul partid Brexit, al lui Nigel Farage. Există, însă și partide populiste de extrema dreaptă, care nu vor intra însă în noua Alianță.
Toate aceste formațiuni se luptă pentru 751 de locuri în Parlament European, împărțite între cele 28 de state membre (incluzând desigur Marea Britanie, care încă nu a părăsit UE), proporțional cu populația. Cele mai multe mandate revin Germaniei, cu 96. România are 32 de mandate.
Ce spun sondajele?
Potrivit cercetărilor sociologice, Partidul Popular European va câștiga cele mai multe mandate, aproximativ 170 din 751. Și ar putea câștiga alegerile în 13 din cele 28 de state membre.
Pe locul doi, din nou, ar veni Socialiștii&Democrații, cu circa 150 de mandate. Anul acesta însă, ambele partide vor pierde (fiecare) în jur de 40 de locuri. Ceea ce înseamnă că pentru prima dată de la introducerea în 1979 a votului pentru Parlamentul European, cele două partide (împreună) nu vor mai avea majoritatea la Strasbourg.
Ofensiva populiștilor
În ultimul parlament au avut 52 de mandate și este de așteptat să-și păstreze acest număr. Marile câștiguri sunt așteptate în extreme. Acum cinci ani, partidele de dreapta, eurosceptice, s-au împărțit în două grupuri, care totalizau 82 de mandate. Sondajele le „dau” anul acesta peste 100. Partidul naționalist al vicepremierului italian Matteo Salvini, Liga Nordului (Liga Nord) ar putea câștiga cele mai multe mandate după Uniunea Creștin Democrată a cancelarei Angela Merkel, iar Salvini s-ar putea declara adevăratul învingător al europarlamentarelor din 2019. Salvini vrea să unească dreapta eurosceptică într-o nouă grupare, Alianața Europeană a Popoarelor și Națiunilor, la care au aderat deja Partidul austriac al Libertății, Adunarea Națională franceză a lui Marine LePen și Alternativa pentru Germania (al treilea partid ca forță din Bundestag-ul german). Sondajele creditează noua Alianță cu circa 75 de mandate dar are șanse să devansez și ALDE, devenind a treia fracțiune din Parlament.
Nu toate partidele naționaliste și eurosceptice vor face parte din Alianță: partidul de guvernământ din Polonia, PiS, rămâne în grupul Conservatorilor și Reformiștilor, din care mai fac parte ODS din Cehia și Democrații Suedezi.
Este însă de așteptat ca populiștii, de dreapta și stânga, să ocupe în noul Parlament European cam o treime din locuri. Nu vor avea majoritatea, nu vor putea bloca legi dar cu siguranță Parlament European se va radicaliza sub influența lor.
Ce planuri are președintele francez Emmanuel Macron?
În acest moment, Emmanule Macron este văzut drept „europeanul perfect”, antidotul pentru populism și euroscepticism. Cu toate acestea, planurile sale nu sunt foarte clare, cel puțin la Bruxelles. Încă nu a anunțat oficial dacă partidul său, En Marche (în sondajele franceze, la egalitate acum cu partidul lui LePen)se va alătura grupului liberal ALDE sau va forma un nou grup, cu o parte din partidele actualmente în ALDE. În România deja, decizia sa este așteptată de două partide cu șanse de a intra în Parlamentul European: Alianța 2020 și eventual Pro România a fostului premier Victor Ponta( care ar tinde, natural, spre socialiști dar nu alături de PSD).
Se știe că Macron nu are nici o simpatie față de actualul lider ALDE, fostul premier belgian Guy Verhofstadt și nici nu este entuziasmant de „Spizenkandidat”-a liberalilor, comisarul european pentru concurență Margrethe Vestager. Se pare că l-ar prefera pe francezul Michele Barnier (cel care a negociat Brexit-ul cu Marea Britanie) în funcția de președinte al Comisiei Europene. Care face însă parte din PPE.
Este totuși de așteptat ca En Marche să se alăture grupului liberal, ceea ce le va, în total, un număr de aproximativ 100 de mandate. Dar poate numai după ce grupul își schimbă numele și renunță la Verhofstadt.
Ce vor face britanicii?
Marea Britanie trebuia să fi părăsit de mult Uniunea Europeană, nu a făcut-o încă, așa că va participa la alegerile europarlamentare. Cel puțin până pe 31 octombrie, în Parlamentul European vor fi și deputați britanici. Este sigur că nu vor primi funcții de conducere în comisii sau de raportori. S-ar putea ca unii să nici nu mai vină la Strasbourg. Însă avocații Brexit-ului, în frunte cu Nigel Farage, s-ar putea să reapară în noul parlament, să provoace dezbateri și tensiuni.
În acest moment, partidul lui Farage, „Brexit”, conduce în sondajele de opinie britanice, cu puțin în fața Laburștilor (percepuți, poate exagerat, drept pro-europeni) dar cu mult în fața conservatorilor premierului Theresa May. S-ar putea ca după votul din mai, premierul May să fie obligată să demisioneze, dacă partidul conservator suferă o înfrângere „istorică”. Unii văd în alegerile europarlamentare din Marea Britanie un al doilea referendum asupra apartenenței la Uniunea Europeană însă este de așteptat ca participarea la vot să fie atât de mică însă rezultatul să nu aibă nici o greutate. Alegerile pentru Parlamentul European nu vor aduce, se pare, mai multă claritate.
Participarea la vot
Peste 370 de milioane de europeni au drept de vot în mai – ceea ce face din europarlamentare cele mai mari alegeri democratice din lume, după cele din India. Dar nu este de așteptat ca mulți să și voteze. Paradoxul este că pe măsură ce Parlamentul European a câștiga în forță politică, a pierdut în legitimitate. Participarea la vot a scăzut constant din 1979: la primele alegeri europarlamentare, participarea a fost de 62%, douăzeci de ani mai târziu, ajunsese la numai 50% iar acum cinci ani, a fost de 42,5%. În 2014, în Slovacia, de exemplu, au votat numai 13% din cei cu drept de vot, în Cehia, 19%. Revirimentul populist ar putea provoca însă și o participare la mare la vot. Din păcate, și acum, în cele mai multe țări, alegerile pentru Parlamentul European sunt văzute drept o simplă repetiție înaintea unor alegeri naționale importante, cum este în cazul României, Croației, Danemarcei, Greciei și Polonia. Asta, în cazul cel mai fericit.