Numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus crește exponențial zilele acestea, spitalele sunt aproape pline, iar în secțiile de terapie intensivă cu greu se mai găsesc paturi pentru bolnavi.
Clasele din școli se închid rând pe rând, iar greul pare abia să înceapă. 7.095 de cazuri noi de Covid au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit raportării de joi.
Trezit de realitatea din spitale din visul de președinte de partid, premierul Cîțu caută vinovați. Valul patru pare să fi aterizat din senin peste România și nimeni nu a făcut nimic, niciunul dintre competitorii politici, până ieri colegi de coaliție, nu l-a ascultat. Acum, aceștia ar trebui să plătească, crede premierul. Cu funcții pe care oricum nu le mai au.
Departe de urechile surde ale politicienilor, infecționiștii au avertizat încă din vară că România ar putea fi afectată grav de valul IV, cu bolnavi mai tineri și un sistem sanitar pus la grea încercare. Soluția ar fi fost vaccinarea, însă era clar de pe atunci că populația nu se va înghesui pentru vaccin.
„Dacă ne vaccinăm, nu ar trebui să avem niciun val patru. S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum (...) Nu mi se pare normal să mai închidem economia când avem aceste vaccinuri”, își susținea Florin Cîțu pledoaria în fața colegilor de partid de la Botoșani.
Avântul din partid nu semăna deloc cu delăsarea din teren. În medie, în România, în iulie, s-au vaccinat 10.000 de oameni noi în fiecare zi. Un ritm care ar fi asigurat vaccinarea întregii populații - dacă ea ar fi dorit - în 1.500 de zile, adică mai bine de patru ani. Iar valul patru bătea la ușă.
Dar doar alții îl vedeau. În urmă cu șase luni, Olanda a încercat o relaxare, dar a realizat repede că e pe calea greșită. Premierul Mark Rutte și-a cerut scuze pentru „slaba judecată”, a obligat restaurantele și barurile să închidă de la miezul nopții, în timp ce cluburile de noapte au fost închise din nou.
„Ceea ce credeam că va fi posibil, s-a dovedit a nu fi posibil în practică”, a recunoscut el. Mai la nord, Danemarca aplica deja certificatul verde, din 10 aprilie, în ziua în care avea doar 7,7 % din populație vaccinată complet și 15,1% cu prima doză.
Îți mai recomandăm România în fața valului IV: fără paturi libere la ATI & decesele au crescut cu 102%La București, mergeam din relaxare în relaxare, iar, după cum declarau politicenii, ele ne-ar fi adus izbânda pe frontul luptei cu Covid.
„Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia. Sunt sigur că şi Ministerul Sănătăţii este pregătit, deci nu ar trebui să fie nicio problemă, avem dozele de vaccin”, declara același Florin Cîțu trei săptămâni mai târziu, pe 26 iulie.
Optimismul era însoțit de relaxare. În timp ce Italia, Franța sau Austria state care se apropiau de 70% vaccinare discutau de introducerea dozei a treia și de obligativitatea certificatului verde pentru accesul în spațiile publice, la 1 august, Guvernul Cîțu anunța condiții mai laxe pentru organizarea de nunți sau evenimente publice la care puteau participa zeci de mii de oameni.
Euforia premierului a ținut o vară. Confruntat cu realitatea și cu dorința de a organiza un congres cu 5.000 de oameni unde ar urma să devină președinte de partid, premierul a plecat la căutat vinovați pentru numărul de bolnavi.
„O să cer o anchetă, analiză, pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit valul patru. Ştiam că vine valul patru, eu am spus tot anul, deci după ce s-a terminat valul trei, am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secţiile ATI pentru Covid", a spus Florin Cîțu acum două zile.
Premierul și-a contrazis propriile declarații și joi. Autoritățile au decis să ridice rata de infectare de la 4/1.000 la 6/1.000 pentru impunerea unor măsuri de carantină locală pe timp de noapte sau închiderea magazinelor la ora 18.00. Așa se face că pe lista localităților cu restricții dure au rămas doar un oraș și 39 de comune.
Îți mai recomandăm Valul IV | Localități închise de Covid. Orașul unde cazurile au explodat după un pelerinaj