Propunerea pentru această numire a venit din partea preşedintelui Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.
Acesta a scris pe social media că are toată încrederea că „Anca Dragu va construi o Bancă Națională a Moldovei independentă și integră”.
Pentru confirmarea Ancăi Dragu în funcția de guvernatoare a Băncii Naționale a Republicii Moldova (BNM) au votat 58 de deputați PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate). Opoziția a lipsit din sala de ședințe a Parlamentului, cu excepția unei deputate comuniste, Diana Caraman, care a spus că alegerea noii guvernatoare a BNM s-a făcut prin „decizie de partid” și o procedură viciată.
Anca Dragu, care a anunțat vineri că a depus deja jurământul ca cetățean al Republicii Moldova, nu este prima personalitate din străinătate chemată de guvernarea PAS să ocupe un post de mare răspundere la Chișinău. Cel mai probabil, însă, este cea care înainte de „episodul moldovean” a avut cele mai înalte funcții și cele mai multe proprietăți într-o altă țară.
Anca Dragu, cetățean al Republicii Moldova
„Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a țării și prosperitate pentru toți cetățenii. Nu va fi un drum ușor, dar cu răbdare, determinare și pricepere vom putea duce la bun sfârșit proiectul european”, spune Anca Dragu.
După nominalizarea Ancăi Dragu, liderul USR, Cătălin Drulă, a afirmat că acest lucru este o nouă dovadă a profesionalismului acesteia.
„Sunt convins că Anca îşi va aduce contribuţia la parcursul european al Republicii Moldova, mai ales în contextul în care Consiliul European a decis recent deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a scris Drulă pe Facebook.
Cine e Anca Dragu
De profesie economist, Anca Dragu (51 de ani) a fost ministru al Finanțelor în guvernul Cioloș, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017 și în prezent este senator din partea Uniunii Salvați România.
Are un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din București.
Are un master în Politici Publice și Aderare la Uniunea Europeană, urmat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.
A fost bursieră a Universității Georgetown, în Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est și în cadrul Universității George Washington, Washington DC.
Anca Dragu are experiență profesională de 27 de ani: a fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, a lucrat 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București, a fost economist în cadrul Băncii Naționale a României.
sursa:Uniunea Salvați România
Potrivit declarației de avere din 2022, publicată pe site-ul partidului USR, Dragu deține împreună cu soțul său, Marius Dragu, 11 terenuri intravilane, șase apartamente (dintre care cinci în București) și o casă de locuit, tot în București.
Marius Dragu, cu care politiciana deține în comun multe proprietăți, este cunoscut în România ca om cu interese de afaceri și profesii multiple, dar și sportiv pasionat, mai ales de triatlon, ca și câștigător de concursuri de tip Iron Man, pentru bărbați foarte puternici.
În 2020, soțul Ancăi Dragu a încercat politica locală, candidând fără succes la postul de primar al stațiunii Costinești. El a făcut parte și din conducerea Biroului de Turism pentru Tineret (BTT).
Potrivit CV-ului, Marius Dragu, de profesie inginer în telecomunicații, a lucrat în anii 2015-2017 ca antrenor la diferite piscine din Bruxelles (Belgia), după care a fost consilier la Ministerul Tineretului și Sportului din România. Din 2018, el ocupă, potrivit aceluiași document, un post de staffer la NATO (Bruxelles).
În 2021, presa a relatat că Marius Dragu a dat în judecată statul român. El a cerut bani mai mulți, recalculați inclusiv pe baza inflației, în schimbul unui teren cedat printr-o înțelegere din 2013 pentru construcția unei noi magistrale de metrou la București. Potrivit publicației Replicaonline.ro, despăgubirea primită inițial de firma lui Dragu, Amexim Car 9, în 2018, a fost de aproape un milion de lei românești (peste 220 de mii de dolari).
La Banca Națională a Moldovei, Anca Dragu ar putea avea un salariu de 163 de mii de lei moldovenești pe lună (aproximativ 8.500 de euro), dacă va fi plătită la fel ca predecesorul ei demis, Octavian Armașu.
Octavian Armașu, audiat în legătură cu „furtul miliardului”
Fostul guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova (BNM), Octavian Armașu, a fost revocat din funcție cu votul unanim al majorității parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și opoziției socialiste (81 pentru), după audieri în care a fost acuzat de activitate „defectuoasă” în legătură cu recuperarea prejudiciilor cauzate de „furtul miliardului”.
Octavian Armașu a fost unul dintre cei câțiva reprezentanți ai instituțiilor de stat audiați la Chișinău pe 21 decembrie în legătură cu evoluția anchetei în cazul devalizării a trei bănci din Republica Moldova, în 2014, în ceea ce a rămas cunoscut ca „furtul miliardului”.
Armașu a fost principala țintă a întrebărilor deputaților la audierile convocate de majoritatea parlamentară PAS.
După câteva ore de audieri urmate de o pauză, deputatul PAS Radu Marian, președinte al comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a spus că Armașu trebuie să demisioneze din funcția de guvernator din cauza unor „probleme grave” în activitatea conducerii BNM.
Potrivit lui Marian, acestea ar include „sabotare în recuperarea banilor” dispăruți în timpul fraudei bancare, dar și păstrarea în funcții la BNM „a unor oameni implicați în frauda bancară și obstrucționarea anchetei”.
Singurul condamnat la închisoare în legătură în devalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, din care a dispărut în 2014 echivalentul unui miliard de dolari, este oligarhul fugar, Ilan Șor. În aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău i-a stabilit o pedeapsă de 15 ani de închisoare. Șor, care se ascunde în Israel, spune că este nevinovat și victimă a unor campanii politice.
La audierile parlamentare, Armașu a spus că nu cunoaște care pot fi alți beneficiari ai „furtului miliardului”. „Este de datoria anchetei să spună cine sunt beneficiarii. Din ceea ce este deja de domeniul public, cunosc că oligarhul Ilan Șor a fost condamnat de Curtea de Apel în acest dosar”, a spus Armașu.
În dosarele fraudei bancare mai este cercetat alt oligarh fugar, Vladimir Plahotniuc.
Fost ministru de Finanțe, Armașu a devenit guvernator al BNM în 2018, când majoritatea parlamentară era controlată tocmai de Plahotniuc prin fostul său Partid Democrat.
Detalii despre acest subiect, pe site-ul Radio Europa Liberă Moldova.