Premiul i-a fost înmânat, sâmbătă seară, regizorului Bogdan Mureşanu.
„Dedic acest premiu întregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunaţi. De asemenea, pentru că acest film aminteşte şi despre viaţa sub un regim dictatorial dedic acest premiu tuturor oamenilor din lume aflaţi încă această situaţie, care caută demnitate, libertate şi umanitate. Sper să aveţi un An Nou aşa cum am avut şi noi”, a spus Bogdan Mureşanu.
În urmă cu o zi, filmul a fost răsplătit la Veneţia şi cu Premiul FIPRESCI - oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film – şi cu Premiul Bisato d’Oro al criticilor independenţi, pentru Cel mai bun scenariu.
„Anul nou care n-a fost/ The New Year that Never Came", primul lungmetraj de ficţiune scris şi regizat de Bogdan Mureşanu, este o tragicomedie a cărei acţiune se desfăşoară într-o singură zi, înaintea Revoluţiei din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranţă, iubire, libertate şi sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.
Protagoniştii principali ai filmului sunt: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş.
Din distribuţie mai fac parte: Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.
Scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu, „Anul nou care n-a fost" va putea fi urmărit în cinematografele româneşti din 24 septembrie, fiind distribuit de Forum Film România.
O producţie Kinotopia, România, lungmetrajul „Anul nou care n-a fost" a fost realizat în co-producţie cu: SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Film (Serbia) şi în asociere cu Chainsaw Europe.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.