S-ar putea crede că sunt anecdote fără însemnătate, dar Franța se împarte în două mari triburi, care sunt „les juillettistes” și „les aoûtiens”. Zilele care fac tranziția de la sfârșitul lunii iulie la începutul lui august sunt un adevărat coșmar național, o combinație de catastrofă naturală cu sfârșitul lumii, precum fuga din fața germanilor în vara lui 1940. Străzile, autostrăzile, ba chiar și drumurile laterale dinspre nord spre sudul Franței sunt atunci sistematic blocate si saturate de întâlnirea „iulienilor”, care se întorc din vacanță, cu hoardele de „aoûtiens” care pleacă triumfal spre mare.
Există chiar site-uri specializate care explică diferențele între cele două categorii de francezi.
Anul acesta, însă, e liniște ca pe șoselele de la Vichy. În plus, cum o constată Libération, masiva populație de origine magrebină nu și-a mai efectuat migrația anuală estivală spre Algeria sau Maroc și înapoi, din pricina pandemiei, a incertitudinilor și a închiderii vreme îndelungată a frontierei cu Spania.
Totuși, Le Soir, în Belgia, anticipează că weekendul următor ar trebui marcat negru în întreaga Europă occidentală pentru felul în care vor fi blocate șoselele.
Paradoxul „eroizării” infirmierelor
Le Monde mai scrie și despre Consiliul științific al lui Macron, acel grup de experți pe care el i-a strâns în jurul lui și care avertizează marile orașe franceze să se pregătească pentru un al doilea val de Covid-19 la toamnă.
Tocmai în legătură cu asta, Le Soir, la Bruxelles, are un editorial în legătură cu impulsul de a „eroiza” infirmierele și personalul medical. Criza sanitară i-a adus pe aceștia în atenția tuturor. La televiziune, am asistat în direct la lupta lor cu Covid, printre tuburi și aparate cu luminițe, ca într-un decor din filmul Alien, împotriva unui dușman la fel de insidios. Dar vocația se duce, iar criza a făcut că un număr din ce în ce mai mic de tineri se îndreaptă acum spre această profesie. De altfel, continuă editorialul din Le Soir, cum să-i condamni? Patru ani de studii pentru o slujbă rău plătită, de risc și în care se muncește din greu. Nu e de mirare că mulți părăsesc meseria.
Țara cedrilor îndoliați
Presa europeană mai scrie astăzi pe larg și despre dubla explozie de ieri seară care a răvășit capitala Libanului, Beirut. Le Monde notează că toate țările străine au oferit de îndată ajutor Libanului, dar că pentru moment numai Donald Trump a vorbit despre un «atentat».
Explozia, considerată încă accidentală și al cărei bilanț este deocamdată de 78 de morți și de peste trei mii de răniți, a fost atât de puternică, încât mulți au crezut că e vorba de un cutremur, ba chiar premierul Hassan Diab, care a anunțat o zi de doliu național, a spus că efectul a fost „ca o bombă atomică”. „O scenă apocaliptică, o scenă de război”, scrie L’Orient-Le Jour, ziarul francofon al Libanului.
Un jurnalist de la britanicul The Guardian, aflat la fața locului, a putut spune că „nici în timpul războiului civil, după săptămâni de bombardamente, nu se ajunsese la o asemenea devastare”. Corespondenta de la New York Times a fost rănită în deflagrație. În Germania, Frankfurter Allgemeine Zeitung estimează că indiferent care ar fi cauza exploziilor (nitrat de amoniu, folosit ca îngrășământ, este prima explicație oficială), tragedia conține toate ingredientele declanșării unui nou război civil. În Spania, El Pais amintește că vineri Tribunalul Special pentru Liban, creat de ONU în Beirut, își va da sentința în cazul asasinării, în 2005, a premierului de atunci Rafik Hariri, de către persoane legate de Hezbollah, formațiunea șiită sprijinită de Iran.
Observatorul seismologic din Iordania a înregistrat șocul exploziilor ca fiind echivalentul unui cutremur de 4,5 pe scara Richter.
Raid al FBI-ului asupra birourilor unui magnat ucrainean
În SUA, agenți federali au perchiziționat ieri birourile din Miami și Cleveland ale firmelor miliardarului Igor Kolomoiski, apropiat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Kolomoiski este, printre altele, proprietarul canalului de televiziune 1 + 1 prin care a devenit cunoscut Zelenski, într-un serial în care joacă rolul unui profesor de liceu care... devine președintele Ucrainei.
Deîndată ce a devenit președinte, de altfel, Zelenski și l-a luat ca principal consilier chiar pe avocatul lui Kolomoiski, Andri Bohdan (îndepărtat în februarie). Apropierea lui Zelenski de magnatul Kolomoiski a fost întotdeauna o sursă de îngrijorare pentru diplomații și investitorii străini.
Washingtonul nu are un tratat de extrădare cu Kievul, ceea ce înseamnă că oligarhii ucraineni care sunt dovediți a fi comis ceva în SUA nu riscă să ajungă în fața tribunalelor americane.
În Ucraina, Kiev Post (care și-a schimbat numele, pentru a corespunde noii ortografii, în neesteticul Kyiv Post) confirmă asta, după ce a revelat felurite manipulări care au loc în cadrul procesului ce îl opune pe Kolomoiski fostei sale bănci, PrivatBank, care i-a fost luată și a fost privatizată în timpul precedentului președinte (și dușman personal al magnatului) Petro Poroșenko. (Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Creșterea și descreșterea imperiului Erdogan
Săptămânalul politico-satiric Charlie Hebdo revine în mod cât se poate de serios asupra manevrei auto-publicitare a lui Erdogan, care a constat în transformarea catedralei Sfânta Sofia în moschee. Făcând asta, scrie Charlie Hebdo, „islamul politic al lui Erdogan întoarce spatele Europei, ceea ce nu e ceva nou. Dar rupe astfel și un status quo care exista cu lumea ortodoxă, stârnind indignare din Grecia până în Rusia și creând tensiuni în întreaga lume creștină, pentru că până și Papa și-a făcut cunoscută «mâhnirea».”
Charlie Hebdo amintește că unele voci în lumea musulmană cer ca Spania să înapoieze Islamului catedrala din Cordoba. Adevărul este însă că în Turcia, deși trei intelectuali kemaliști, Nazif Ay, Mehmet Ali Öz și Yusuf Dülger, au publicat o tribună în care au condamnat gestul lui Erdogan, care se folosește de asta pentru a deturna atenția de la grava situație economică a țării, mai este mult până când partidele de opoziție, precum social-democratul CHP, vor recunoaște public că Turcia nu mai e un stat laic, cum fusese de la Atatürk încoace.
În schimb, tot pentru a rămâne în domeniul laicității care se scămoșează pretutindeni, tot Charlie Hebdo scrie despre popii din Grecia care nu primesc în biserică credincioșii cu mască, deoarece aceasta ar fi, precum «măștile de carnaval, un simbol păgânesc». E drept însă că scoțându-le, credincioșii au șansa de-a ajunge mai repede în paradis.