În martie 2009, regizorul Andrei Șerban a pus în scenă la Opera Națională din Praga opera „Evgeni Oneghin” de Ceaikovski, o versiune gândită în Rusia lui Vladimir Putin. Scenografia spectacolului a fost semnată de Adriana Grand. Înainte de premierele cu cele două distribuții, care au avut loc la 20 și 22 martie, Andrei Șerban a fost invitat să vorbească la Institutul cultural român de la Praga, și cu această ocazie i-a acordat un interviu lui Victor Eskenasy, care l-a întrebat pe regizorul român stabilit în Statele Unite cum vede confruntarea dintre cultură și politică.
Your browser doesn’t support HTML5
Victor Eskenasy în dialog cu regizorul Andrei Șerban, Praga, martie 2009
Andrei Șerban: „Nu am avut șansa să fiu la adăpost de această confruntare, dar evident că la un moment dat confruntarea asta e obligatorie, pentru că chiar revenirea mea în România la Teatrul Național era și nu era o poziție politică. Am fost chemat de Andrei Pleșu, ministrul culturii pe vremea aceea, și evident că am avut carte blanche să fac tot ceea ce vreau să fac în teatru, dar simțeam presiunea politică foarte mult, care cu timpul a devenit din ce în ce mai nefastă, și evident la un moment dat simți chiar și în America, când lucrezi în America, că nu există acea libertate totală în care un artist este pe o insulă ca Prospero din „Furtuna” lui Shakespeare în care poți să devii un fel de magician într-o lume care este complet liberă.
Oneghin, Gremin, Tatiana - Evgheni Oneghin în regia lui Andrei Șerban, Praga, martie 2009.
Nu trăim nicăieri într-o lume liberă, deci oricând, oriunde suntem într-o tensiune cu politicul, să mergem împotriva curentului, să mergem să susținem curentul, dar asta nu ne împiedică să încercăm ca artiști să ajungem la un fel de balanță, de armonie, în care să căutăm de fapt ceea este esențial în viață, ceea ce este esențial în om. Să trecem peste politic, să intrăm înspre universal, înspre ceva ce realmente contează pentru noi, pentru viața noastră, care ne poate ilumina, care ne poate ajuta să trăim mai bine, să vedem mai bine, să înțelegem mai bine. Pentru mine teatrul asta este, teatrul e un mod de a ajunge la această formă de catharsis, de transformare spirituală care depășește politicul.
Balul la familia Larin - Evgheni Oneghin în regia lui Andrei Șerban, Praga, martie 2009.
Victor Eskenasy: Mă gândeam că se vorbește foarte mult despre perioada comunistă ca despre un refugiu, dar dincolo de refugiu, senzația mea este că era vorba de o manieră de a face o cultură politică, nu credeți?
Andrei Șerban: Da, așa este, absolut, e adevărat, dar această cultură politică, cei care acceptau cenzura și cei care făceau jocul cenzurii și al comunismului erau atrași spre o mediocritate din ce în ce mai evidentă, iar cei care se opuneau, cei care nu făceau jocul și care totuși încercau să dinamiteze pe dinăuntru tot ceea ce putea fi provocat, ce putea scăpa cenzurii, erau de fapt adevărații artiști.
Victor Eskenasy: Vorbiți adesea de factorul surpriză, dar pentru „Evgheni Oneghin”, dincolo de surpriză, ce este această relație pe care o creați cu Rusia lui Putin? De ce și în ce fel?
Andrei Șerban la Institutul cultural român de la Praga, martie 2009.
Andrei Șerban: Pentru că nu mai trăim într-o epocă romantică, romantismul în Rusia lui Putin este călcat în picioare ori de sărăcia imensă, ori de criza economică, ori de baronii care conduc lumea financiară, sau de teroriștii care împușcă pe stradă în plină zi, deci nu ne mai putem închipui costumele acelea clasice, rochiile acelea lungi, manierele elegante și frumoase, idealurile naive și exaltate ale unei tinere fete de le țară, care se îndrăgostește în mod abrupt.
Tatiana (Wioletta Chodowicz) - Evgeny Onegin în regia lui Andrei Șerban, Praga, martie 2009.
Dragostea, da, există și în lumea lui Putin, și în orice societate există, dar în același timp trebuie să înțelegem că putem vedea muzica aceasta într-un mod mult mai direct, mult mai actual, mult mai „acum”, și că povestea aceasta aparent romantică ne va atinge poate mai în adâncul nostru în legătură cu realitatea pe care o trăim și vom vedea astfel un Oneghin, asta e speranța mea cel puțin, care va face legătura cu muzica clasică a lui Ceaikovski în același timp făcând parte din patrimoniul experienței noastre de azi.”