Cel puțin trei persoane ucise în urma unui atac rusesc cu rachete asupra orașului Krivoi Rog

Urmările atacului rusesc cu rachetă asupra unui hotel din Krivoi Rog.

Cel puțin trei persoane au murit și zeci au fost rănite în urma unui atac rusesc cu rachete asupra orașului ucrainean Krivoi Rog. O rachetă rusească a lovit miercuri seară un hotel din oraș.

Cel puțin 20 dintre cei 31 de răniți în atac se aflau în stare gravă, iar operațiunile de salvare au continuat după miezul nopții, a declarat Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare a orașului, pe aplicația de mesagerie Telegram.

„Trei persoane au murit în Krivoi Rog din cauza atacului cu rachete de noapte. Sincere condoleanțe rudelor”, a declarat Sergi Lisak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk.

Pe lângă hotel, 14 clădiri de apartamente, un oficiu poștal, peste 20 de mașini, o instituție culturală și 12 magazine au fost avariate, au declarat autoritățile.

Serviciile de urgență din Ucraina au transmis că 14 persoane au fost salvate de sub dărâmăturile hotelului care a suferit pagube grave.

Your browser doesn’t support HTML5

Patru morți după ce o rachetă a lovit un hotel din orașul natal al lui Zelenski

Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost o țintă frecventă a atacurilor Moscovei de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în urmă cu trei ani.

Krivoi Rog se află la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de linia frontului și, înainte de război, aici locuiau mai mult de 600.000.

Moscova a continuat să bombardeze Ucraina în ciuda declarațiile oficialilor de la Washington legate de potențialele discuții pentru a opri războiul.

În schimb, SUA a suspendat sprijinul militar și sprijinul informațional pentru Ucraina motivând că aceste măsuri vor contribui la eforturile de a convinge autritățile de la Kiev să fie deschise la discuții de pace.

Îți mai recomandăm SUA opresc fluxul de informații secrete către Ucraina

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.