Zece persoane au murit și alte peste 20 au fost rănite într-un atac cu rachete al forțelor rusești în Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski.
Șeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, a reacționat pe rețeaua de socializare Telegram și a calificat atacul drept parte a atacurilor teroriste ale armatei rusești asupra unor clădiri și infrastructurii civile.
Atacul lansat de armata rusească a fost unul descris drept masiv ce către oficiali ucraineni, potrivit The Guardian.
Potrivit anunțului guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lysak, cel puțin trei persoane au fost ucise și 25 au fost rănite după ce rachetele au lovit clădiri civile într-un atac peste noapte în orașul Krivoi Rog.
El declara că numărul victimelor ar putea fi mai mare, întrucât este posibil ca alte persoane să se afle sub dărâmături.
UPDATE Numărul victimelor a urcat la zece persoane decedate şi aproape 30 rănite, dintre care 12 sunt spitalizaţi.
„Zece oameni au murit. Unul este sub moloz. Douăzeci și opt sunt răniți și 12 dintre ei sunt în spitalele orașului în stare medie, gravă și foarte gravă", a spus şeful administraţiei militare a oraşului, Oleksandr Vilkul, citat de Reuters.
Anterior, numărul victimelor urcase la şase persoane decedate.
Lovitura cu rachete de croazieră a lovit marți dimineața o clădire rezidențială cu cinci etaje, iar zona a fost cuprinsă de incendii, a transmis guvernatorul regiunii din sud-estul Ucrainei.
Într-o postare Telegram, el a adăugat că oamenii au fost prinși sub dărâmături și că operațiunile de salvare sunt în desfășurare.
Atacul din orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski este cea mai recentă vărsare de sânge din războiul Rusiei din Ucraina, aflat acum în a 16-a lună, în timp ce forțele ucrainene desfășoară operațiuni contraofensive pentru a încerca să-i alunge pe ruși, subliniază agenția Associated Press.
Statul major al armatei ucrainene a anunțat că și alte atacuri cu rachete și drone au avut loc în noaptea de luni spre marți, în alte localități, din care cea mai mare parte au fost doborâte.