Din luna august, până acum au fost raportate, oficial, două cazuri de avioane care ar fi transportat țigări de contrabandă din Republic Moldova în România. „Puteau transporta inclusiv bombe sau arme, iar autoritățile române nu le-ar fi găsit”, spun reprezentanții Sindicatului Europol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În nicio situație din cele două recunoscute oficial, instituțiile din România nu au reușit să afle ce s-a întâmplat cu încărcătura. Dacă ar fi fost țigări de contrabandă, așa cum susțin autoritățile din Ucraina și Republica Moldova, valoarea produselor se ridică la aproximativ 50.000 de euro.
Țigări de contrabandă traficate cu avionul
Miza zborurilor ilegale este evitarea plății accizelor pe tutun și vânzarea pachetelor de țigări de contrabandă pe piața neagră din România.
- Prima încălcare a spațiului aerian
În dimineața zilei de 7 august, o aeronava Antonov AN 2 a intrat în spațiul aerian românesc din Ucraina, a zburat aproximativ 65 de minute, după care s-a întors în țara vecină, așa cum a descoperit Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Avionul traficanților, invizibil pentru autoritățile din RomâniaAvionul a fost capturat apoi de autoritățile din Ucraina, dar acesta era fără încărcătură - țigările de contrabandă. Poliția de Frontieră nu a descoperit niciodată unde au ajuns baxurile.
- Al doilea transport, aceeași poveste, altă rută
Cinci săptămâni mai târziu, pe 13 septembrie, a fost raportat un al doilea zbor ilegal deasupra graniței României. Informațiile privind datele zborului au fost obținute de la reprezentanții Poliției de Frontieră din Republica Moldova. Autoritățile române au dat detalii despre acest zbor doar în urma unei solicitări a Europei Libere.
„La ora 01:42 patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești a observat pe direcția Chetriș – Tabăra un aparat de zbor de dimensiuni mici la înălțimea de aproximativ 100 de metri care a traversat hotarul țării din Republica Moldova în România”, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră din Republica Moldova.
„Ulterior, la ora 02:57 patrula poliției de frontieră a Sectorului Valea Rusului a remis informația precum că, pe direcția Drujineni - Zaboloteni, a fost observat un aparat de zbor de mici dimensiuni, care a traversat hotarul din România în Republica Moldova”, au mai transmis oficialii din țara vecină.
Din aceste repere geografice indicate, este foarte posibil ca țigările să fi fost aruncate când aeronava s-a apropiat de sol sau au fost descărcate după o scurtă aterizare în județul Iași.
A doua zi, pe 14 septembrie, avionul AN-2 a fost capturat în apropiere de localitatea Hlinaia Mică, raionul Edineț. De altfel, ulterior au fost prinse și cele patru persoane care au organizat zborul, pilotul și trei complici. Aceleași surse ne-au precizat că, în avion, ar fi fost tot țigări de contrabandă, conform declarațiilor celor reținuți.
Traficanți consiliați
Europa Liberă a reușit să discute cu o sursă din Republica Moldova implicată în anchetele celor două avioane.
„Este clar că traficanții au relații în rândul poliției de frontieră din România, din Republica Moldova sau chiar din ambele state. Chiar dacă piloții au fost prinși, ei nu au acționat la întâmplare. Riscul de a fi capturați era secundar. Ce era important era să ajungă să treacă țigările de contrabandă în România și acestea să fie vândute. Din ce știu, autoritățile române nu au descoperit țigările, așa că pentru traficanți a fost misiune reușită”, ne spune sursa.
Bănuiala anchetatorilor că traficanții care apelează la avioane sunt consiliați de „prieteni” din unitățile de poliție de frontieră reiese, spune aceeași susră, din următoarele fapte.
- Înălțime de zbor evită radarele militare
Piloții știu că trebuie să zboare la înălțimi mici de până la 100 de metri, acolo unde sistemele militare ale României nu pot intercepta. „Pe radarele militare, din cauza altitudinii mici, zborul apare ca unul civil și nu se impune declanșarea sistemului de intervenție”, ne spune sursa.
De altfel, în ambele cazuri, martorii susțin că avioanele au zburat la o altitudine de 100 de metri.
- ...dar și termoviziunea
Singura dotare cu care Poliția de Frontieră putea depista aceste zboruri este sistemul de termoviziune. Însă, aparatura nu funcționa pe direcția zborurilor nici în august, nici în septembrie. „Oricum, aceste aparate sunt proiectate pentru traficul ilegal care are loc pe teren sau pe apă, nu este proiectat pentru avioane. Este folosit și la aeronave, dar, din ce știu eu, nu are preciza de observa avioane care zboară peste 70-80 de metri. Cu ele se poate urmări locul de aterizare și decolare. În plus, trebuie poziționate pe anumite direcții, zone”, ne spune un reprezentant al Poliției de Frontieră.
„Camerele de termoviziune nu au fost îndreptate pe traseul aparatului, de aceea nu a fost văzut”, ne-a declarat comisarul șef Ilie Poroch, ofițerul pentru relații publice al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, după cazul avionului din luna august.
- Poliția de Frontieră nu poate urmări avionul decât 30 de km
În plus, piloții știu cât să zboare, ca distanță, în interiorul României ca să iasă din raza de activitate a Poliției de Frontieră, dar nici să nu devină un pericol ca să fie nevoie de intervenția Aviației Militare.
Spre exemplu, avionul care a forțat frontiera în septembrie a fost în spațiul românesc timp de 75 de minute. Avionul AN2 de vechimea celui din această situație poate zbura cu o viteză de croazieră de 120-150 km/h, conform pilotului Cristian D. consultat de Europa Liberă.
Asta înseamnă ca aeronava a intrat în spațiul românesc la o distanță de maximum 60 de kilometri, după care s-a întors. Însă, conform autorităților moldovene, avionul avea în jur de 100 de cutii cu baxuri cu țigări. Rezultă că avionul a aterizat sau s-a apropiat razant cu solul pentru a lăsa încărcătura. „Nu cred într-o astfel de situație, mai ales dacă a aterizat, că avionul a intrat mai mult de 40 de kilometri în spațiul românesc”, este concluzia pilotului consultat de Europa Liberă.
De aici rezultă că traficanții au știut cât să zboare ca să iasă din fâșia de 30 de kilometri față de graniță în care are atribuții operative Poliția de Frontieră din România.
Anchetă „în lucru"
„Am sesizat despre acest caz și colegii din România, care urmează să stabilească unde au ajuns țigările”, susținea în luna septembrie Daniel Martnos, șeful-adjunct al Poliției de Frontieră din Republica Moldova.
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au precizat pentru Europa Liberă că încă se fac verificări în acest caz.
„În baza schimbului de informații permanent desfășurat cu autoritățile de frontieră din Republica Moldova, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a luat măsuri informativ operative concomitent cu acțiuni de cercetare și verificare a zonei de responsabilitate, potrivit competenței Poliției de Frontieră”.
În răspunsul primit de la Poliția de Frontieră se mai precizează că „În continuare, polițiștii de frontieră români, în cooperare cu polițiștii de frontieră din Republica Moldova, fac cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând ca, la final, să fie luate măsurilor care se impun”.
„Avionul ar fi zburat foarte des și era al treilea”
Valoarea țigărilor de contrabandă traficate se ridică la 50.000 de euro. Fiecare cutie cu baxuri ar valora minimum 400-500 de euro. Cele patru persoane - pilotul și trei complici - reținute inițial de autoritățile din Moldova, acestea ar fi foști soldați ucrainieni.
„Din ce știu eu, localnici din Edineț ar fi declarat instituțiilor anticorupție din Republica Moldova că zborurile ar fi fost foarte dese peste graniță. Că ucrainienii implicați locuiau în zonă, stăteau la hotelul unde au fost prinși, semn că nu erau pe fugă și erau foarte liniștiți. Mai mult, se pare că traficanții ar fi avut o flotă de trei avioane Antonov pe care le foloseau la transportul țigările. Acestea erau aduse din Ucraina”, ne mai spune sursa din Republica Moldova.
Soluția ar putea fi găsită în CSAT
Reprezentanții Europol, sindicatul care reprezintă angajați din Ministerul de Interne, minister în subordinea căruia se află și Poliția de Frontieră, au precizat că aceste zboruri nu pot oprite decât dacă se schimbă legislația pentru a se elimina „scăpările" de care se folosesc traficanții de țigări.
„Problema este destul de gravă, întrucât la fel de bine puteau fi introduse arme, droguri sau substanțe radioactive, având în vedere că acești contrabandiști nu pot fi reperați de radarele militare. Noi am cerut intervenția Consiliului Superior pentru Apărarea Țării”, ne-au transmis reprezentanți ai conducerii sindicatului.
Premierul Florin Cîțu a declarat în cadrul întâlnirii cu presa de după o ședință de guvern din septembrie că a propus să ducă discuția în CSAT.