PSD, cei mai mulți bani în 2022, peste 20 mil. euro, majoritatea de la buget. PNL, cele mai mari venituri proprii

PSD a cheltuit anul trecut 54,8 milioane de lei din banii publici pentru presă și propagandă. Foto: Președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, la prezentarea bilanțului primelor șase luni de guvernare, 26 mai 2022, București.

În 2022, PSD a fost partidul parlamentar cu cei mai mulți bani: aproape 110 milioane de lei (peste 20 de milioane de euro). Majoritatea, circa 90%, sunt bani publici, de la bugetul de stat. PNL a avut un total mai mic, dar puțin mai multe venituri proprii decât colegii de coaliție.

Partidele parlamentare raportează, anual, care sunt veniturile din cotizații, donații, împrumuturi și alte venituri proprii. La acestea se adaugă sumele venite de la buget, prin legea finanțării partidelor. Raportul are termen limită luna aprilie, conform prevederilor aceleiași legi.

PSD, venituri de 109 milioane de lei (22 de milioane de euro)

În 2022, PSD a avut la dispoziție cei mai mulți bani: 98,8 milioane de lei de la buget și 10,2 milioane de lei din venituri proprii.

Din cotizații, partidul condus de Marcel Ciolacu a adunat 9,4 milioane de lei. Cel mai darnic județ a fost Argeș, cu 1 milion de lei, la mare distanță de următorul, Dâmbovița, care strâns din cotizații doar 625.000 de lei.

Județe considerate drept fiefuri tradiționale ale PSD, cum sunt cele din zona Olteniei, au colectat puțini bani de la membrii de partid - 300.000 de lei Doljul și 113.000 de lei Oltul.

Cele mai mari cotizații au venit de la:

  • europarlamentarul Carmen Avram: 44.400 de lei;
  • deputata Simona Bucura Oprescu: 34.700 de lei;
  • președintele filialei PSD Sector 1, Petre Florin Manole (secretar de stat în subordinea vicepremierului Sorin Grindeanu): 33.600 de lei.

Cu o sumă considerabilă a cotizat la bugetul partidului și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță: 32.500 de lei.

Vasile Iliuță este judecat de Tribunalul București pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj.

Potrivit DNA, în perioada martie – iulie 2019, Vasile Iliuță, în calitatea sa de președinte al CJ Călărași, ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului Județean Călărași.

Îți mai recomandăm Șantaj la procuror. Cum își amenința președintele CJ Călărași anchetatorul cu televiziunea și detectivii particulari

Un alt deputat, deputatul Remus Mihalcea, a donat 24.500 de lei;

Și tot la capitolul venituri proprii, PSD a adăugat, în 2022, aproape 604.000 de lei din chirii.

Cea mai substanțială sumă din veniturile totale ale partidului lui Marcel Ciolacu a venit, anul trecut, de la bugetul statului, din subvențiile acordate conform legii - 98,8 milioane de lei.

Social democrații au cheltuit doar 93,6 milioane iar cei mai mulți bani, 54,8 milioane de lei, adică mai mult de jumătate, au fost investiți în presă și propagandă.

Îți mai recomandăm De ce nu sunt desecretizate contractele partidelor cu presa: Ciolacu și Ciucă, marii beneficiari ai sistemului toxic

PSD a refuzat permanent să dezvăluie unde au ajuns banii plătiți presei pentru propagandă.

PNL, venituri proprii de 10,5 milioane de lei

Dacă la capitolul subvenții bugetare, PNL a primit cu aproximativ 15 milioane de lei mai puțin decât PSD, adică 83,7 milioane de lei, liberalii conduși de Nicolae Ciucă s-au descurcat mai bine la venituri proprii.

Au adunat din donații, cotizații, chirii sau dobânzi aproape 10.5 milioane de lei.

Din țară, cei mai mulți bani strânși din cotizații au fost în:

  • Bihor: 515.000 lei;
  • Alba: 494.000 de lei;

Deputații Cătălina Ciofu și Iulian Muraru au contribuit la veniturile partidului cu 30.000 de lei, respectiv 33.000 de lei, iar senatorul Adrian Hațoș cu 36.000 de mii de lei.

O sumă chiar mai mare a dat partidului un consilier județean din Neamț, Bogdan Buhușanu: 49.500 de lei.

Aproape 100.000 de lei au primit liberalii, tot ca donație, de la 3 persoane juridice:

  • Cargo Libas SRL: 38.350 de lei.

Firma aparține omului de afaceri brașovean, Petre Cristian Orozan, fost membru PDL.

  • Asfalt Dobrogea SRL: 30.000 de lei;
  • Comprest Util SRL: 30.000 de lei.

Cele două firme, cu multe contracte publice în județul Constanța, inclusiv la baza militară Mihail Kogălniceanu au aparținut omului de afaceri Grigore Comănescu, unul dintre cei mai bogați oameni din Constanța, care a decedat pe 12 aprilie.

Îți mai recomandăm Agenția confidențială. Fost lider PNL: „Am plătit promovarea pe site-urile Antenelor, Digi24, Realitatea, B1, RTV, Hotnews”

PNL a încasat din chirii mai mulți bani decât PSD, și anume 1,6 milioane de lei.

Din subvențiile primite, 83,7 milioane de lei, liberalii au cheltuit doar 66.4%, adică 55,6 milioane de lei.

70% din cheltuieli, adică 39,3 milioane de lei au fost investiți în presă și propagandă.

USR, cele mai multe cotizații din diaspora

Al treilea partid, după veniturile totale, USR, condus de Cătălin Drulă, a primit de la membri 3,3 miloane de lei, din care 260.000 de lei din diaspora.

Singurul membru de partid care a plătit o cotizație mai mare de 10 salarii minime a fost europarlamentarul Vlad Botoș: 35.000 de lei.

Și USR a avut, în 2022, venituri din chirii: 14.104 lei.

Din subvenția de la buget, USR a primit 45 de milioane de lei, din care a cheltuit 28,3 milioane lei.

29% din sumă, 8,3 milioane, s-au dus pe cheltuieli de personal.

AUR a cheltuit doar 60 de lei din banii de la buget

Formațiunea condusă de George Simion, Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR), a strâns din cotizații, în 2022, 2,9 milioane de lei. În raportul publicat în Monitorul Oficial, suma nu este defalcată pe județe, așa cum apare la celelalte partide.

Cei de la AUR au primit donații de 89.290 de lei de la:

  • Petrișor Cornell: 40.497 de lei;
  • Șerban Dimitrie Sturdza: 48.783 de lei;

Șerban Dimitrie Sturdza este unul dintre descendenții domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, și Consul onorific al Macedoniei de Nord la Constanța.

De la buget, AUR a primit aproape 20 de milioane de lei din care a cheltuit doar 60 de lei. De aici și dobânzile declarate de 168.000 de lei, pentru banii aflați în conturi.

UDMR, cele mai multe donații

Uniunea Democrată Maghiară din România nu primește subvenții de la buget, pe legea de finanțare a partidelor. A primit, însă, 45,7 milioane de lei, din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

Din surse proprii, UDMR a adunat 2,1 milioane de lei, iar cea mai mare sumă a venit de la membrii Uniunii din Covasna.

Îți mai recomandăm Kelemen Hunor a fost reales în funcția de președinte UDMR: „Voi face tot posibilul să continuăm guvernarea”

UDMR a primit 128.854 de lei din donații, cea mai mare sumă dintre toate partidele parlamentare, de la 36 de persoane fizice.

Cel mai mult a donat deputatul Anquetil-Károly Kolcsár: 22.000 de lei.