Compania de Investiții dă 320.000 de euro pentru publicitate la TV și în online. Firma câștigătoare, abonată la afaceri cu statul și cu PNL

Manuela Pătrășcoiu conduce CNI din 2013, când a fost numită de Liviu Dragnea, pe atunci ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta.

Compania Națională de Investiții, aflată în subordinea Guvernului, se va promova timp de un an, la TV și pe internet. Contractul e de 1,6 milioane de lei (peste 320.000 de euro). Firma intermediară a primit contracte de la stat de 6 milioane de euro și a derulat campanii publicitare pentru PNL.

Scopurile declarate ale campaniei de publicitate sunt creșterea notorietății CNI, „ca societate ce gestionează eficient fondurile publice”, și atragerea de noi beneficiari și a unui număr mai mare de urmăritori pe rețelele sociale.

În caietul de sarcini atașat licitației pentru servicii de publicitate, Compania Națională de Investiții explică de ce are nevoie de o astfel de campanie: ca oamenii să știe exact că Guvernul, prin CNI, e cel care a realizat anumite obiective de investiții și ca să aibă mai mulți clienți - autorități locale sau instituții publice.

Firma care se va ocupa de această campanie, All Media Company, este aceeași care a primit anul trecut peste 10 milioane de lei de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru o campanie privind rolul justiției în societate și este printre cele care au primit bani publici pentru promovare de la PNL.

All Media Company a făcut promovare pentru CNI și în 2020.

Firma a încheiat în ultimii cinci ani contracte cu statul de aproape 30 de milioane de lei (6 milioane de euro).

O licitație care a durat 6 luni

Pe 5 octombrie 2022, CNI a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru „​achiziționare servicii de promovare. Prin aceste servicii se urmăreşte creșterea notorietății CNI SA prin cunoașterea din partea utilizatorilor a tuturor factorilor implicați în realizarea obiectivelor de investiții și prin creșterea gradului de informare și încredere a publicului larg în CNI-SA, ca societate ce gestionează eficient fondurile publice”.

Îți mai recomandăm CSM vrea să cumpere încrederea românilor în justiție cu două milioane de euro

Valoarea finală a contractului era de cel mult 1,7 milioane de lei, iar data limită de depunere a ofertelor 15 noiembrie 2022.

În schimbul acestor bani, CNI stabilea ca obiective, pe lângă creșterea notorietății și informarea publicului și potențialilor beneficiari, și să-și sporească numărul de urmăritori pe platformele sociale cu obiective foarte clare:

  • Creșterea numărului de vizitatori pe site-ul www.cni.ro pe perioada campaniei de promovare cu cel puțin 20%;
  • Creșterea cu cel puțin 30% a numărului de urmăritorilor constanți pe conturile de social media Facebook şi LinkedIn, față de momentul începerii derulării campaniei de promovare - conform caietului de sarcini;

Iar All Media Company știa exact cum pot fi atinse aceste obiective. Campania trebuia derulată la TV și în mediul online și trebuia să includă:

  • Creație și producție a două spoturi video a câte 30 secunde pentru difuzarea pe televiziunile solicitate în campania media TV;
  • Difuzarea spoturilor video la stațiile TV solicitate în campania media TV;
  • Creația și producția de minimum 5 articole/advertoriale care să fie difuzate în spațiul online, inclusiv în postări pe rețelele de social media (Facebook, LinkedIn);
  • Realizarea și difuzarea articolelor/advertorialelor pe website-urile solicitate în campania media Online.

Alte cerințe ale CNI pentru campania de promovare

  • campania de publicitate TV trebuie să se deruleze pe minimum cinci canale, cu profil de știri, care, pe parcursul anului 2021 au înregistrat o cotă de piață mai mare de 1% pe intervalul orar 8:00-24:00, pe publicul țintă cu vârsta mai mare de 18 ani;
  • pentru campania online, CNI solicita difuzarea a minimum cinci campanii cu durată de o săptămână - fiecare trebuie să includă un număr de șapte website-uri monitorizate SATI. Patru din aceste șapte website-uri solicitate trebuie să fie website-urile stațiilor TV cu profil de știri propuse în campania TV (website-urile a patru stații din cele cinci propuse).
  • Restul de trei website-uri să fie din categoria știri generale cu minimum 20 milioane de afișări/lună, conform SATI.

Au depus oferte șase firme: All Media Company, Complete Media Grup, Heymonitor, Media One, Luna Media Advertising și Media Consulta Internațional.

Advertoriale în CanCan și Știripesurse

Compania a desemnat câștigătoare a licitației societatea All Media Company, deși a avut cea mai scumpă ofertă, de 1,65 milioane de lei.

Rezultatul a fost imediat contestat de doi dintre competitori, iar decizia finală a Consiliului Național de Soluționare a contestațiilor a venit în februarie 2023. Contractul a rămas la All Media Company, care va realiza campania de publicitate ce se va întinde pe un an calendaristic.

All Media Company a propus 152 de advertoriale online, cele mai multe, pe site-urile stiripesurse.ro (80) și cancan.ro (24).

Îți mai recomandăm Exclusiv | Contractele PNL cu presa și cum refuză PSD să respecte legea

Ofertantul a promis campanii TV la: Antena 3, România TV, Digi24, B1TV și Realitatea Plus. Difuzările vor fi pe parcursul a opt săptămâni, cu câte cinci spoturi alocate pe zi, în total - 1.400 de difuzări.

All Media Company este la a doua campanie pentru CNI după cea din 2020. Și obiectivele campaniei din 2020 au fost aceleași - creșterea notorității și a încrederii, atragerea de noi posibili beneficiari. Doar costul a fost mai mic, de doar 604.000 de lei (peste 120.000 de euro).

Your browser doesn’t support HTML5

Clipul de promovare al CNI realizat de All Media Company în 2020

All Media Company, aproape 30 milioane de lei din contracte publice

Din 2018 și până acum, All Media Company a reușit să adune din contracte din bani publici aproape 30 de milioane de lei. Și are mai mulți clienți stabili, nu doar Compania Națională de Investiții.

Primul contract câștigat de firmă, care a atras atenția publică, a fost în 2019, de la Ministerul Fondurilor Europene, condus pe atunci de Rovana Plumb (PSD) - 9,9 milioane de lei pentru promovarea proiectelor cu fonduri europene.

Tot în 2019, All Media Company mai obținea alte două mari contracte cu instituții publice:

  • un contract de 2,1 milioane de lei, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru promovarea Programului Operațional Regional;
  • un contract de 3,3 milioane de lei cu Loteria Română.
Îți mai recomandăm Investitorii ascunși din presă. PSD ține informațiile la secret, deși plătește milioane pe lună

Un an mai târziu, în 2020, firma încheie alte două contracte pe bani publici, cu CNI și, din nou, cu Loteria Română. În total, 1,5 milioane de lei.

Consiliul Național al Magistraturii a decis în 2022 să atribuie un contract de promovare de 9,9 milioane de lei, finanțat din fonduri europene, firmelor All Media Company și Complete Media Grup.

Și „Campania media de educare şi informare a consumatorilor finali de energie electrică şi gaze naturale cu privire la drepturile lor, contract de 2 milioane de lei cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a fost câștigat tot de All Media Company, anul trecut.

În primele trei luni ale lui 2023, firma reușise deja să încheie patru contracte în valoare de 3,5 milioane de lei. Unul cu CNI, menționat mai sus, încă două cu Loteria Română și unul cu Universitatea Politehnică din București, care va plăti 160.000 de lei ca să primească reclamă la Kanal D.

All Media Company:

  • Societatea a fost înființată în 2002 și a fost preluată de Doina Ursică în 2014;
  • În 2021, firma avea opt angajați și o cifră de afaceri de 23 de milioane de lei.
  • Cel mai bun an în afacerile firmei a fost 2019, când cifra de afaceri a urcat cu 450%.
  • La Biroul Român pentru Auditul Tirajelor (BRAT), All Media Company are în portofoliu site-urile money.ro, superbebe.ro și tabu.ro.

La solicitarea Europei Libere, All Media Company a explicat cum a reușit să adune atât de mulți bani din contracte cu statul.

Explicațiile All Media Company

„De aproximativ 10 ani participăm la proceduri de achiziție publică, în calitate de ofertant unic, în asociere, lider de asociere sau ofertant asociat, dezvoltând pe parcursul acestor 10 ani o echipă specializată în astfel de proceduri, un know-how propriu de abordare a acestor activități, astfel încât să avem o rată mare de succes. Toate informațiile privind participarea societății noastre la procedurile de achiziție publică sunt transparente si publice, prin intermediul platformei specializate SEAP/SICAP.

În ceea ce privește clientul CNI, All Media Company a câștigat 2 contracte: primul în anul 2020 (licitație publică cu 4 participanți) si al doilea în anul 2023, licitație desfășurată în noiembrie 2022, cu 6 participanți, care a fost contestată în două rânduri, adjudecată în februarie 2023 în urma deciziei CNSC.

În ceea ce privește Compania Națională Loteria Română, numărul de contracte câștigate ține în general de profesionalismul si experiența dobândite în decursul timpului cu care abordăm fiecare participare și în mod particular de specificul fiecărui proiect, de exemplu prețul extraordinar de mic.”

Răspunsul All Media Company la solicitarea Europei Libere

În 2022, Europa Liberă a expus pe larg modul în care ajung banii de la partide la presă - All Media Company apare în lista firmelor care au primit bani de la PNL pentru promovare, 150.000 de euro în 2021.

CNI, condusă de 10 ani de Manuela Pătrășcoiu

Compania Națională de Investiții este condusă de Manuela Pătrășcoiu, numită director general în 2013 de Liviu Dragnea, pe atunci ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta. Ea a reușit să se mențină la conducerea CNI indiferent de cine a fost la putere în ultimii 10 ani.

Numele său apare în stenogramele DNA din dosarul fostului șef PSD de la Giurgiu, Nicolae Bădălău, așa cum au relatat jurnaliștii de la G4Media.

Manuela Pătrășcoiu și-a început cariera în 1994, contabil la revista Flacăra, potrivit informațiilor din CV-ul de pe site-ul CNI. De la Flacăra s-a mutat economist la revista Femeia, apoi director economic la Rebus.

A ajuns funcționar public în 2001, la Ministerul Lucrărilor Publice unde a fost consilier principal și director economic până în 2013, când a fost numită la CNI. Este absolventă a cursurilor postuniversitare ale Colegiului Național de Apărare.

Europa Liberă a solicitat CNI un punct de vedere privind oportunitatea unui contract de publicitate și relația cu firma All Media Company, dar până la momentul publicării acestui articol nu a primit niciun răspuns.

Îți mai recomandăm Exclusiv | Un miliard de lei la secret. Experiment cu banii dați presei de PNL, PSD și USR PLUS