Dintre cei care au spus că sigur se vor prezenta la vot, 26,4% ar vota cu PSD, 26,1% cu PNL, iar 20,1% cu Alianța 2020. Pro România ar obține 8,5% din voturi, ALDE, 8,2%. În această ipoteză, restul partidelor s-ar situa sub pragul electoral – de pildă, UDMR, cu 4%, PMP, 3,5%.
Pe de altă parte, dintre cei care și-au exprimat în vreun fel sau altul intenția de a participa la vot- adică 63,1% din populație - 27,6% ar vota PNL, PSD ar fi pe locul al doilea, cu 25,5%, iar Alianța 2020 ar fi votată de 16,5%.
„O prezență mai mare la vot ar avantaja UDMR sau Alianța 2020, o prezență mai mică, nu”, a spus Darie Cristea de la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.
Procentul celor care au spus că nu se vor prezenta deloc la vot se ridică la 11%.
Autorii barometrului au precizat că datele au fost culese înainte de campania electorală și înainte ca președintele că facă publice întrebările la referendum.
Legat de referendum, 59% dintre cei chestionaţi au fost de acord cu faptul că preşedintele Klaus Iohannis a decis convocarea unui referendum privind situaţia Justiţiei, iar 23,8% nu au fost de acord.
Darie Cristea a precizat că sondajul reprezintă, de fapt, fotografia unui moment, dar are şi capacităţi de prognoză.
„În România, la o întrebare simplă, reiese că 60% dintre populaţie își exprimă intenția de a merge la vot. Dar nu e același lucru cu prezența la vot. Dacă observăm ce s-a întâmplat în trecut, vom vedea că nu a fost cazul”, a spus Darie Cristea.
Odată cu anunţul organizării referendumului, „ne aşteptam să potenţeze ideea de prezenţă la vot. Rămâne să vedem dacă suflul se va menţine până pe 26 mai”.
Prezidențialele: Dragnea, nicio șansă
Conform studiului, în primul tur de scrutin, președintele Klaus Iohannis ar obține 45,8% dintre voturi, fiind urmat de Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) – 18%, Liviu Dragnea (PSD) – 14,3%, Dacian Cioloş (USR şi PLUS) – 9,9%.
Tur doi de scrutin Iohannis- Dragnea- 41,6% la 18% . Un procent de 21,8% se declară nehotărâţi, iar 11,2% spun că nu vor merge la vot, iar 7,3% nu ştiu/nu răspund.
Un tur doi Iohannis -Tăriceanu, 38,1% 26%. Un procent de 19,6% dintre respondenţi se declară nehotărâţi, 9% spun că nu vor merge la vot, iar 7,2% nu ştiu/nu răspund.
Tur doi între Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş -33,7% la 14,6%. 29,8% se declară nehotărâţi, 13,7% spun că nu vor merge la vot, în timp ce 8,2% nu ştiu/nu răspund.
Tur doi Iohannis-Firea, 37,4% la 21%. Un procent de 22,5% se declară nehotărâţi, 10,3% spun că nu vor merge la vot, iar 8,8% nu ştiu/nu răspund.
Încrederea- Raportul Iohannis-Dragnea: 3 la 1
La capitolul încredere pe primul loc e președintele Klaus Iohannis, cu 41%. El este urmat, la mare distanță, de edilul Capitalei, Gabriela Firea, cu 25,2%, de guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, cu 22,3%, și de Victor Ponta, cu 22,1% Călin Popescu Tăriceanu – 21,8%, Dacian Cioloş – 21,4%, Ludovic Orban – 17,3%, Dan Barna – 15%. La polul opus se află liderul UDMR, Kelemen Hunor, cu 4,8%, Eugen Tomac, cu 6,7%, și Viorica Dăncilă, cu 8,7% și Liviu Dragnea cu 12,8%.
Totodată, atunci când a venit vorba despre încrederea în instituții, armata s-a situat pe primul loc, cu 67,9%, biserica, pe locul al doilea, cu 56,8%, iar Academia Română, instituție a cărei cotă de încredere a fost pentru prima dată măsurată de sondaje, a ieșit pe locul al treilea, cu 45,5%.
Poliția beneficiază și ea de un grad mare de încredere – 41,6%, iar președinția, de 41,2%, urmate fiind de BNR, cu 36%. Pe ultimele locuri se află Guvernul (12,4%) și Parlamentul (9,8%). La coada clasamentului încrederii pe instituții, se situează partidele politice, cu 8,9%.
Barometrul a fost realizat de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.
Datele au fost culese de Inscop Research în perioada 12 aprilie - 3 mai 2019, iar la sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani. Marja de eroare este de plus/minus 3%.
Începând cu acest an, Academia Română va lansa, primăvara şi toamna, Barometrul de Opinie Publică al României.