Ucraina: Bahmutul este complet distrus, însă nu a fost cucerit de ruși

Imagine generală a orașului Bahmut, după bombardamentele din ultimele luni. Fotografie de Dzianis Urbanovich.

Autoritățile de la Kiev neagă susținerile șefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care a spus sâmbătă că orașul estic Bahmut s-ar afla sub controlul rușilor.

Președintele Volodimir Zelenski spune că Bahmut este complet distrus, dar a negat că Rusia a capturat orașul.

Întrebat duminică dacă forțele sale dețin controlul asupra orașului din estul Ucrainei, Zelenski a spus: „Este păcat, este o tragedie, dar pentru astăzi Bahmut este doar în inimile noastre”.

Bătălia de la Bahmut este una dintre cele mai sângeroase lupte din Ucraina, după invazia neprovocată a Rusiei din februarie 2022.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, care în ultimele săptămâni a criticat Moscova pentru că nu ar fi furnizat suficiente arme, a anunțat presupusa victorie asupra orașului printr-un videoclip postat pe rețelele sociale.

„Astăzi (sâmbătă), la ora 12, Bahmut a fost luat complet. Am preluat complet tot oraşul, din casă în casă”, a spus Prigojin.

El a spus că forţele sale se vor retrage din Bahmut din 25 mai, pentru odihnă şi pregătire, predând controlul armatei obişnuite ruse.

După anunț, președintele rus Vladimir Putin a felicitat grupul paramilitar Wagner.

În comentariile transmise de presa de stat rusă, Putin a susținut că trupele Wagner, sprijinite de avioanele forțelor aeriene ruse, au finalizat „operațiunea de eliberare” Bahmutului sâmbătă, după luni de lupte intense.

Într-o declarație pe platforma de Telegram câteva momente, ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Maliar a declarat: „Lupte grele în Bahmut. Situația este critică.

„De acum, apărătorii noștri controlează unele instalații industriale și de infrastructură din zonă și sectorul privat”.

Potrivit BBC, oficialii occidentali estimează că între 20.000 și 30.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în Bahmut, în timp ce armata ucraineană a plătit, de asemenea, un preț mare.

Nu a mai rămas o clădire nevătămată, iar întreaga populație a orașului a dispărut.

Imagine aeriană deasupra orașului Bahmut. 15 mai 2023.