Kamala Harris, vicepreședinta SUA și contracandidată a lui Trump, și-a recunoscut miercuri înfrângerea.
Președintele american Joe Biden le-a spus americanilor că înțelege că vor exista sentimente diferite cu privire la rezultatul alegerilor de marți, 5 noiembrie, dar că este important să „acceptăm alegerea făcută de țară”.
„Știu că pentru unii oameni este un timp pentru victorie, pentru a afirma ceea ce este evident. Pentru alții, este o perioadă de pierdere. Campaniile sunt concursuri de viziuni concurente. Țara alege una sau alta, noi acceptăm alegerea făcută de țară”, a spus Joe Biden.
„Nu poți să-ți iubești țara doar când câștigi”, a adăugat el. „Nu poți să-ți iubești aproapele doar atunci când ești de acord. Ceea ce cred că poți face, indiferent pentru cine ai votat, este să te vezi nu ca adversari, ci ca colegi americani.”
Președintele Joe Biden a lăudat-o pe vicepreședinta Kamala Harris pentru „caracterul său adevărat” după declarațiile pe care le-a făcut după ce a pierdut alegerile.
„A condus o campanie inspirată și toată lumea a putut vedea ceva ce am învățat să-i respect de multă vreme: caracterul. Are coloană vertebrală și un caracter grozav, un caracter adevărat”, a spus Biden.
El a spus că poporul american merită o tranziție „pașnică și ordonată” după victoria președintelui ales Donald Trump.
În 2020, după ce Donald Trump a pierdut alegerile pentru al doilea mandat la Casa Albă, câștigate de Joe Biden, susținătorii săi au luat cu asalt Capitoliul. Înainte de atac, ei au participat la un miting organizat de Donald Trump, care a reclamant fraudarea alegerilor fără a aduce nicio dovadă și și-a îndemnat susținătorii să atace Capitoliul, sediul Congresului SUA.
„De peste 200 de ani, America a realizat cel mai mare experiment de autoguvernare din istoria lumii”, a spus Biden din Rose Garden. „Nu este o hiperbolă. Acesta este un fapt. Oamenii votează și își aleg proprii lideri și o fac în mod pașnic. Și suntem într-o democrație. Voința oamenilor prevalează întotdeauna.”
Biden a adăugat: „Ieri, am vorbit cu președintele ales Trump pentru a-l felicita pentru victoria sa și l-am asigurat că îmi voi îndruma întreaga administrație să lucreze cu echipa sa pentru a asigura o tranziție pașnică și ordonată. Asta merită poporul american.”