Prietenii cunoscutului blogger rus Aleksandr Morozov au declarat miercuri că acesta s-a sinucis după ce a citat într-o postare pe Telegram surse anonime care au afirmat că trupele ruse ar fi pierdut până la 16.000 de soldați în timp ce luptau pentru cucerirea orașul ucrainean Avdiivka.
Cei aproximativ 16.000 de soldați ruși ar fi murit între octombrie 2023 și februarie 2024.
De asmenea, el s-a plâns și cu privire la incompetența conducerii militare ruse, cu privire la trimiterea unor unități nepregătite în atacurile frontale, de corupție și de ascunderea pierderilor reale, pentru a nu afecta patriotismul rușilor.
Cu o zi înainte, pe 20 februarie, Morozov a scris pe Telegram că comandanții săi militari l-au forțat să șteargă postarea despre pierderile rusești.
Aleksandr Morozov lupta alături de separatiștii susținuți de Rusia și de trupele rusești în estul Ucrainei din 2014. El avea peste 100.000 de urmăritori pe canalul său de Telegram.
Forțele ucrainene au anunțat pe 17 februarie retragerea din orașul Avdiivka, situat la circa 15 kilometri în nordul orașului Donețk din estul țării, după patru luni de luptă brutală cu soldații ruși.
Oraşul ucrainean, care avea cândva o populaţie de 32.000 de locuitori, a căzut sâmbătă în mâinile Rusiei, aceasta fiind cea mai mare victorie pe câmpul de luptă a lui Putin de când Moscova a cucerit oraşul Bahmut, în mai 2023.
Îți mai recomandăm Șeful NATO: Cel mai bun mod de a-l onora pe Navalnîi este de a ajuta Ucraina să învingă Rusia