Bogații și săracii AUR. De la venituri de 25.000 lei/lună, 65.000 mp terenuri la declarații de avere goale

Liderii AUR, George Simion, Claudiu Tarziu și Diana Sosoaca, nu sunt printre cei mai înstăriți din partid

Nou intrați în parlament, unii deputați și senatori AUR au averi de invidiat, alții par săraci lipiți pământului, declarațiile lor de avere fiind goale.

Printre cei mai înstăriți parlamentari se numără deputatul Roman Nicolae, care, ca pensionar MApN, încasează o pensie de serviciu de 165.936 lei (13.828 lei/lună). Soția, și ea pensionară MapN, are o pensie de 62.000 de lei ( 5155 lei/lună). În total, soții Roman au un venit lunar de 19.000 lei, potrivit declarației de avere.

Averea familiei nu e de lepădat. Deține în total 65.585 mp de terenuri agicole și extravilane. Un teren agricol de 3.800 mp se află în București și a fost obținut pe Legea 18/1991 ( Legea fondului funciar), altul este în Clinceni (Ilfov) și are 33.808 mp, achiziționat prin cumparare, la fel și cel din Lopătari( Buzau) care are 7. 177 mp. În Plopu (jud. Prahova), Roman are un teren de 10.800 mp, obținut în baza legilor 18/1991, 169/1997 si 1/2000, la fel și terenul din Giroc (jud. Timiș) de 10.000 mp.

Roman mai are două case în Bucuresti, de 344 mp si 232 mp. Mai deține bijuterii de 7500 euro, 2 icoane si 10 tablouri în valoare de 19.00 euro, o colectie marci postale si tematică de 26.000 euro, o colectie numismatică-7000 euro, 5 arme vânătoare și o armă de tir-8000 euro. În conturi are 8000 de dolari.

Îți mai recomandăm Colecții de bijuterii, genți, ceasuri, terenuri în averile aleșilor PSD. Senatoare cu 3,5 mil. mp de teren

Interesantă este și declarația de avere a deputatului Dămureanu Ringo, care a obținut anul trecut venituri consistente din activitatea sindicală. Ca președinte al Sindicatului Național Forța Legii a încasat 236.784 lei/an (19.732 lei/lună), iar în calitate de consilier la Sindicatul Administratia publică Olt alți 21. 345 lei (1.778 lei/lună). În total, veniturile sale sunt de 21.500 lei/lună.

Acestora li se adaugă cele obținute de soție, care lucrează la DGASPC Dolj, de unde a primit un salariu de 47.488 lei (4.040 lei/lună). Veniturile familiei Dămureanu se ridică la 25.550 lei lunar.

Deputatul AUR deține un teren intravilan în Novaci de 4600 mp și altul extravilan de 4185 mp, tot în Novaci, 2 apartamente în Craiova și 2 în Lupeni și un Renault Coupee luat în leasing. În conturile din bănci are 3000 euro și 50.600 lei. A plătit un avans 17.000 de euro pentru cumparea unei pensiuni în Craiova.

Deputatul Rusu Daniel Gheorghe a fost primar în comuna Spring, județul Alba, așa că toată averea lui este aici, așa cum reiese din declarația de avere.

Are o fâneață de 1400 mp, 2 case- una de 1400 mp primită ca donație, alta de 1909 mp cumpărată în 2020-, o casă de vacanță de 5400 mp cumpărată tot în 2020 ( jumătate în indiviziune) și un vestiar de 1338 mp cumpărat în 2008.

Mai deține 2 mașini- Peugeot și VW Golf și are datorii de 30.000 euro, fără a preciza către cine.

Ca primar în Spring a avut anul trecut venituri de 54.974 lei ( 4581 lei/lună).

Averile liderilor AUR

George Simion

Senatorul și președintele AUR nu are trecute în declarația de avere case, terenuri, bijuterii sau conturi în bănci. Deține doar un Ford Fiesta din 2006.

Veniturile din 2019 provin din salariul de director de marketing la firma Ideal Proiect Arhitecture&Engineering S.R.L. si sunt de 38.322 de lei (3.200 de lei lunar).

Compania este deținută, în proporție de 70%, de Marius Dorin Lulea, vicepreședinte al AUR si vicepreședinte al Colegiului Diriginților de Șantier. A avut în 2019 o cifră de afaceri de 2,9 milioane de lei și un profit de 1,2 milioane lei.

Ideal Proiect Arhitecture&Engineering S.R.L. figurează, potrivit confidas.ro, cu 20 de contracte publice în valoare de 567.000 de lei, în perioada 2015-2020. Contractele publice au fost obținute prin atribuire directă.

Diana Șoșoacă

Spre deosebire de șeful ei de partid, este mult mai înstărită, potrivit declarației de avere.

Deține un teren agricol în Balotești (jud. Ilfov) de 22.500 mp, primit ca donație de la soțul său, și alte trei terenuri intravilane. Unul este Dâmbovița și are 2170 mp, alte două sunt în Căciulata (județul Vâlcea)- 1.315 mp și 60 mp .

Diana Șoșoacă mai are două apartamente și o casă de vacanță achiziționată în 2013, fără a preciza în ce localitate sunt acestea, și un Opel Corsa din 2015. Valoarea obiectelor de artă este de 5.000 de euro.

Are conturi în bănci- 35.600 lei si 20.975 euro.

Veniturile de anul trecut au provenit de la cabinetul de avocatură- 250.000 lei ( 20.833 lei/lună).

Claudiu Târziu

Declarația de avere a senatorului Claudiu Târziu nu apare pe site-ul Senatului, ci pe cel al Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Copreședintele AUR deține un teren extravilan de 540 mp în comuna Dâmbovicioara, județul Argeș, un apartament de 59 mp în București, cumpărat în 2004 și o mașină Toyota RAV 4 din 2001.

Târziu a făcut un împrumut de 134.500 franci elvețieni, scadent în 2033.

Veniturile provin de la Cosânzeana Edit Pres București, pentru servicii de marketing– 15.232 de lei/an și de la SIS EDIT COM SRL, publicistică- 67.547 de lei. Venitul total pe lună este de aproape 6.900 de lei.

Acestuia i se mai adaugă și venitul obținut de soția sa- 16,232 lei- de la firma Security Marshall SRL, unde este jurist, dar și administrator. Firma este una de pază și are cu sediul în Ilfov.

În declarația de interese, Claudiu Târziu spune că este asociat și administrator la Cămara Mănăstirii SRL – un site care vinde ceaiuri și gemuri, președinte la Asociația Rost (care are tentă legionară ) și vicepreședinte la Asociația M.O.R.E, pe care o regăsim în activitatea Casei cu Rost. Acesta este un ONG-ul de care se ocupă soția sa, care este și șefă a Organizației de Femei a AUR.

Sorin Lavric

Senatorul ți vicepreședinte AUR nu are declarația de avere pe site-ul Senatului, ci pe cel al ANI.

Declară o casă de 200 metri pătrați, în Piatra Neamț și un teren de 750 metri pătrați, tot la Piatra Neamț, ambele cumpărate în 2008 și o mașină Renault Clio, cumpărată anul trecut. În conturi are 270.000 de lei.

Ca venituri, Sorin Lavric declară 30.000 de lei încasați ca director de programe la Uniunea Scriitorilor și încă 12.000 de lei din drepturi de autor. În total, pe lună veniturile sale sunt de 3.500 de lei.

În schimb, soția sa cîștigă mult mai mult- 204.000 lei/ an ( 17.000 lei/lună)- fiind procuror Buhuși.

Săracii AUR

Nu mulți, dar sunt parlamentari AUR care par a nu avea după ce bea apă, declarațiile lor de avere fiind goale. Alții, declară doar venitul.

De exemplu, deputatul Balabașciuc Călin, are în declarația de avere doar liniuțe la toate rublicile, nu casa, masină sau venit. Își declară însă domiciliul în comuna Moldovița, judetul Suceava.

Deputata Enachi Raisa Goala, are completată în declarația de avere doar veniturile - 20.727 lei- obținute de la SC BB CTV Force Construct SRL unde este consilier juridic.

Declarația de avere a senatorului Busuioc Andrei este și ea complet goală, iar la venituri trece ”nu este cazul”.

Îți mai recomandăm Cât de bogați sunt candidații la Primăria București. Topul averilor