Brexit și democrație (II)

În mod previzibil, Partidul Conservator, aflat la guvernare și răspunzător de negocierile cu UE, va fi lovit cel mai serios. O mare parte a alegătorilor conservatori e dezamăgită de propriul partid , dar nu așa cum s-a mai întîmplat pînă acum, după decizii nepopulare sau confuze. De data asta, baza Conservatorilor își contestă în mod fundamental propriul partid și e pregătit să îi grabească dispariția.

Alegătorii și membrii de rînd ai partidului sînt convinși că liderii, ideologii și personalitățile publice ale partidului au renunțat la valorile de bază și s-au aliat, în jurul unor valori inacceptabile, cu politicienii, mediile de informare și aparatul administrativ dominat de ideile stîngii. Într-un fel, alegătorii se simt mai bine definiți ca purtători de valori conservatoare și văd, în partea oficială a partidului conservator, un partid străin lor. Cu toate astea, problema nu e o chestiune despre și între conservatori. O parte însemnată (aproape 65%) din alegătorii Partidului Laburist, de opoziție și socialist, au votat la referendum pentru despărțirea de UE.

Din exterior, multă lume trăiește cu impresia că laburiștii sînt, prin definiție, pro-UE, dar asta e o impresie impusă de presă și de conducerea partidului. Datele de la referendum arată că numărul alegătorilor și al circumscripțiilor laburiste care au votat pentru Brexit e majoritar. Și alegătorii laburiști au trecut prin dezamăgirea care a lovit electoratul conservator. Nici ei nu își mai recunosc partidul și așteaptă alegerile pentru a sancționa, prin vot sau prin absență de la vot, parlamentarii și conducerea partidului. Practic, ambele mari partide clasice britanice, laburiștii și conservatorii, sînt în pragul unui șoc masiv la alegerile ce vin. Un număr mare de conservatori declară că vor părăsi partidul sau vor vota cu Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, noua mișcare care are ca temă unică desprțirea reală a Marii Britanii de UE. La rîndul lor, mulți alegători laburiști sînt dispuși să voteze Partidul lui Farage sau să nu se prezinte la vot.

Efectul cumulat al acestor reacții va lovi, probabil, în primul rînd partidul conservator, identificat clar cu regia care a compromis votul popular exprimat la referendum. Laburiștii vor fi, poate, mai puțin afectați. În orice caz, efectul final va modifica masiv structura celor două partide. Mai întîi, pe conservatori care sînt, practic, scindați între naționaliști englezi și birocrați pro-Ue. Apoi, pe laburiști care vor fi împinși mult spre stînga radicală de conflictul cu proprii alegători adepți ai stîngii tradiționale. Dar efectul cel mai important e altul.

Referendumul și intervenția prin care sistemul politic a anihilat votul popular spun că ierarhia democratică e în plin proces de inversare. Asta înseamnă că alegătorii nu mai au decizia în mînă decît în cazul în care ea coincide cu preferința clasei conducătoare. În caz contrar, decizia alegătorilor e corectată și înlocuită, la capătul unui proces legal oricît de lung, cu decizia clasei conducătoare. Pentru prima oară în mod oficial, procesul democratic își inversează cursul și pornește de sus, respectînd votul popular doar în măsura în care găsește asta convenabil. Așadar, cel mai de seamă rezultat al marii convulsii cauzate de Brexit în Marea Britanie nu e Brexitul, ci diminuarea democrației sau apariția unei definiții relative și nelegitime a democrației.