Mult înainte ca alegătorii să se prezinte la vot, în zilele de 2 și 23 mai, o parte însemnată, dacă nu cumva majoritară a electoratului brtianic a decis să transforme prezentarea la urne într-o reglare de conturi cu autoritățile.
Gîndul a încolțit în mintea alegătorilor, acum cîteva luni, într-o perioadă fără precedent și comparație în viața politică britanică. E vorba de marea răsturnare de raporturi și decizii, cunoscută sub numele de aplicarea rezultatului referendumului la care alegătorii au decis că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Așa-numitul proces Brexit.
Referendumul a avut loc pe 23 iunie 2016 și a fost cșîtigat, cu o diferență de 4%, de votul celor ce s-au pronunțat pentru despărțirea de UE. A urmat ceva greu de descris și urmărit. Timp de doi ani, viața publică a Marii Britanii a fost confiscată de complicații labirintice. Dezbateri parlamentare, campanii de presă, sesizări în justiție, negocieri cu UE s-au suprapus, contrazis, reluat și prelungit până dincolo de limita de răbdare și înțelegere a celor ce au crezut că referendumul tranșase problema. Astăzi, rezultatul referendumului la care alegătorii au fost chemați de guvern pentru a lua o decizie clară e o amintire îndepărtată și neînsemnată. După doi ani de prelucrare oficială, alegătorii britanici observă că sînt în pragul unei decizii care n-are legătură cu votul lor.
Termenul la care Marea Britanie urma să părăsească UE (29 martie) a trecut demult. Parlamentul a dezbătut și votat tot felul de propuneri care exclud, de fapt, despărțirea clară de UE. Guvernul negociază prelungirea negocierilor cu UE. Termenul de despărțire a fost amînat și, foarte probabil, va fi amînat iar cu cîteva luni sau, poate, cu un an sau doi. În orice caz, atunci cînd va avea loc, despărțirea de UE va fi un alt fel de mariaj. Marea Britanie va rămîne legată de UE, fie prin uniune vamală, fie prin acorduri care îi limitează dreptul de decizie pe proriul teritoriu. În plus, varianta unui al doilea referendum pe acceași temă e posibilă și tot mai invocată de politicieni și campanii civice. Așadar: orice, dar nu soluția aprobată la referendum de majoritatea alegătorilor.
În toată această perioadă de refacere și prefacere a votului popular, două lucururi importante au mers pînă la capăt și au încărcat sistemul democratic britanic de pasiune și anomalii. Mai întîi, parlamentul a preluat controlul asupra temei și a transformat votul popular într-o bază de lucru pe care a reamenajat-o, cu rezultate de nerecunoscut pentru alegători. În al doliea rînd, alegătorii înșiși s-au trezit complet excluși și rupți de propriul vot - adică de cel mai important instrument democratic aflat la dispoziția lor.
În tot răstimpul în care lumea oficială se ocupa de redefinrea votului popular, alegătorii au fost puși în situația de a asista pasiv la dezmembrarea și răstălmăcirea propriei lor decizii. Așa a apărut și așa a început să crească planul ripostei. Iar prima ocazie cu care alegătorii vor reveni în scena de pe care au fost excluși sînt alegerile lcoale și europene. Aproape sigur, alegerile nu vor fi folosite pentru a valida partide și candidați de dreapta sau de stînga sau programe și promisiuni politice economice și sociale. Alegerile vor fi folosite pentru a marca și transmite furia alegătorilor. Adică un impuls emoțional, dar nu chiar la întîmplare, ci prin mesageri care vor schimba dramatic viața sistemului politic, așa cum e cunoscută ea în epoca postbelică.
Opinia autorului nu reprezintă neapărat punctul de vedere al Europei Libere