Budapesta vrea ieșire la mare. Revista presei maghiare

La festivitatea de sfârșit de an de la Universitatea Central-Europeană (CEU). La festivitatea de la finele anului universitar organizată, pentru ultima oară, la Budapesta, absolvenții n-au mai fost felicitați de fondatorul instituției, George Soros, ci de fiul său, Alexander

Ungaria își deschide port, cu toată bază logistică necesară, la Trieste, în Italia, pentru ca firmele ungurești care exportă peste Ocean să-și poată transporta marfa mai rapid și fără opreliști la destinație, a declarat Péter Szijjartó, șeful diplomației ungare

PE VAL // Viitorul obiectiv naval se va întinde pe o suprafață de 32 de hectare, iar investiția, care va include și infrastructura necesară pentru ca cei interesați să ajungă la Trieste în cel mult 24 de ore, este estimată undeva între 60 și 100 de milioane de euro, potrivit Mandiner.

CUIBUȘOR DE NEBUNII // În războiul dus de guvernul ungar împotriva instituțiilor academice pe care nu le agreează, presa pro-guvernamentală constituie un batalion important. Ripost vine cu o știre bombă: una dintre institutele Academiei de Științe Ungare (MTA), mai exact, Institutul de Calcul și Automatizare (ICA), are, de mai multă vreme, o încăpere specială, cu un aer intim și un design interior care aduce mai degrabă a cameră de bordel. Oficial, e o cameră de oaspeți. Neoficial, scrie Ripost, citând o sursă care lucrează de ani de zile la institut, e un „cuibușor de nebunii” al Academiei, adică un spațiu al desfătării dotat cu un pat în formă de inimă și un jacuzzi. Intrarea nu este liberă, se face pe baza unui cod special pe care însă îl au doar angajați aleși ai instituției. Până aici știrea Ripost, preluată și de alte publicații pro-guvernamentale.

De partea cealaltă a baricadei, jurnaliștii de la publicația online 444 au sunat la ICA pentru detalii. Într-adevăr, cu decenii în urmă, unul dintre directorii ICA a amenajat o cameră precum cea din clipul Ripost, dar ea nu a funcționat niciodată în scopul insinuat. O încăpere destinată partidelor de amor nu există și nu a existat vreodată în niciuna dintre clădirile ICA, iar camera cu pricina nu mai există, declară reprezentanții ICA. Prin urmare, imaginile prezentate de Ripost sunt mai vechi. În plus, a aflat portalul de știri Index, camera era într-o altă clădire ICA, într-un centru de fitnes-wellness creat „pentru ca angajații instituției să poată lucra în cele mai bune condiții posibile”. Oricum ar fi, locul nu prea se potrivește unui institut de cercetare. Index mai notează că, în toată rățoiala guvernului Orbán cu lumea academică, ICA este un subiect aparte și pentru că are legătură cu László Palkovics, actualul ministru pentru resurse umane și membru MTA. Palkovics a colaborat cu ICA, unde a fost retribuit, ani de zile, cu 800 000 Ft (cca. 2500 de euro) lunar, fără să fi avut o activitate de cercetare propriu-zisă.

2020: TRIANON 100 // Parlamentul ungar a declarat anul 2020, când se vor împlini 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, Anul Solidarității Naţionale, informează Hirado. Legislativul ungar vrea să sprijine „organizarea de evenimente, comemorări, realizarea de materiale educaţionale şi filme, atât în Ungaria, cât şi în rândul maghiarilor care trăiesc în Bazinul Carpatic sau în lume, care ajută la conştientizarea sentimentului de unitate a maghiarilor, fără modificarea frontierelor naţionale, precum şi la exprimarea identităţii, şi la protecţia acesteia”. Mai multe publicații din Ungaria scriu, însă, despre reacția MAE, care consideră nefondată decizia deputaților de la Budapesta: „Ministerul Afacerilor Externe reiterează că orice încercare de rescriere a istoriei şi de aducere în discuţie a unor poziţii revizioniste este inacceptabilă.” // Pentru a nuanța un pic subiectul, Atlatszo publică o hartă interactivă a refugiaților maghiari de pe teritoriile rămase în afara Ungariei după semnarea Tratatului de la Trianon. Sau a Dictatului de la Trianon, cum i se mai spune în Ungaria. La fel ca și povestea Tratatului/Dictatului de la Viena. Depinde din ce loc privești istoria.

VALEA UZULUI // Hirado și alte publicații maghiare scriu despre textul publicat de Cristian Teodorescu în Punctul.ro, pe marginea scandalului din Valea Uzului. Hiradó preia și interviul acordat duminică de jurnalistul târgumureșean postului public Radio Kossuth. „Părerea mea este că românii cu buna știință și oblăduire a Statului român comit o provocare cu acte în regulă la adresa comunității maghiare. Și stau eu așa român cum sunt și mă întreb: cu ce dracu mă ajută pe mine asta? Cu ce mă ajută că din nou energia creatoare atât a românilor cât și a maghiarilor, atenția și timpul se vor risipi pe o temă artificial creată și – părerea mea – susținută pe ici pe colo de Statul român? De ce provocăm comunitatea maghiară? Ce câștigăm din asta noi muritorii de rând? Politicienii câștigă voturi, SRI își face de lucru, dar noi? Vorbind la modul real, ce pericol iminent ne paște în Ardeal că trebuie să ne umilim vecinii, prietenii, iubitele/iubiții și colegii de la lucru? Distrugerea identității maghiarilor este un scop? Dar de ce nu este un scop creșterea identității naționale a românilor prin educare, culturalizare și cunoaștere a realelor valori naționale? De ce nu ne învățăm copiii să respecte, ca să fie la rândul lor respectați?”, se întreabă autorul articolului citat.

MISS UNGARIA // Duminică a fost aleasă câștigătoarea Miss World Hungary 2019, cea care va reprezenta Ungaria la concursul Miss World, ce va avea loc în Thailanda, pe 7 decembrie, anunță Alon. Evenimentul nu a scăpat de critici, fiind organizat de soția șefului cancelariei primului-ministru, Antal Rogán, unul din cei mai influenți oameni ai momentului în Ungaria.

LEX CEU // La festivitatea de sfârșit de an de la Universitatea Central-Europeană (CEU), organizată, probabil pentru ultima oară, la Budapesta, absolvenții n-au mai fost felicitați de fondatorul instituției, George Soros, ci de fiul său, Alexander, care s-a plâns că CEU a fost interzisă și alungată din Ungaria, scrie Népszava. „Deși guvernul ungar susține că CEU a decis să se mute din Budapesta, acest lucru pur și simplu nu este adevărat! CEU a fost interzisă. Prin urmare, alungată din Ungaria. […] Abia aștept ziua în care Ungaria va fi din nou o țară democratică”, a spus audienței fiul inamicului public nr. 1 al guvernanților maghiari.

FFW // Într-un raport despre eforturile de conservare a siturilor ce aparțin patrimoniului mondial, UNESCO are câteva recomandări în privința Ungariei, considerând, printre altele, „înfiorător” proiectul noului sediu al companiei petroliere MOL, o clădire cu o înălțime de 120 de metri, informează HVG. // Transindex: Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș propune crearea unei singure catedre cu predare în limba maghiară, în loc de trei, câte ceruse partea maghiară. // HumenOnline: Open for All este numele unei campanii prin care furnizorii de servicii din Budapesta vor afișa pe firmele lor o matriță în culorile simbol ale comunității LGBTQ, în semn de susținire a acesteia. // Schizofrenici, depresivi, pictori și criminali. Index a făcut o vizită la muzeul bolilor mentale din Budapesta. // O ploaie precum cea de duminică, n-a mai fost în Ungaria de 37 de ani, informează portalul de știri 24.