Sâmbătă 21 ianuarie 1989

Soarele răsare la ora 7.45 și apune la ora 17.09. Vremea va fi relativ caldă. Vor cădea precipitații locale sub formă de burniță, ploaie, lapoviță sau ninsoare în partea de nord a țării și cu caracter izolat în cea de sud. Temperaturi maxime între zero și opt grade și minime între minus opt și plus două grade.

Isterice chemări la întrecere socialistă. Hidrocentrala Porțile de fier cheamă la întrecere alte hidrocentrale. Electroputere iese la rampă și provoacă pe alți mai mici sau mai mari producători de motoare electrice și subansamble. Organizația județeană Galați a PCR cheamă la întrecere toate organizațiile județene de partid, inclusiv pe cea a municipiului București. Nici celelalte organizații nu se lasă mai prejos. Toată lumea provoacă pe toată lumea, frenetic. Ceaușescu le trasase sarcina să realizeze planul și mai mult decât atât, iar ei vor să arate că sunt gata „să facă totul”. „Calitatea înaltă a muncii- un obiectiv prioritar al fiecărei zile de lucru și al întregului colectiv de tineri” rezumă atmosfera, pe prima pagină, Scânteia tineretului.

Ziarele fac un tur de orizont al primei zile de recensământ animalier (între 20 și 28 ianuarie) și se ia pulsul gospodarilor și șeptelului de pretutindeni. Se fac bilanțuri și se creionează perspective. Motto-ul: nicio vită nerecenzată. Molnar Francisc, crescător de animale din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, dovedește că omul sfințește locul și este un bun exemplu de dat în paginile Scânteii, pentru a-i impulsiona pe gospodarii reticenți față de recensământul animalelor care începuse în ziua precedentă. Familia lui Molnar Francisc crește animale de multă vreme: „Specia cea mai îndrăgită, care mi-a adus cele mai multe satisfacții, sunt bovinele,” afirmă el entuziast în scrisoarea publicată în Scânteia. A depus mari eforturi pentru creșterea și ameliorarea rasei Bălțata românească. „Cu aceeași dragoste mă ocup și de celelalte specii de animale. Am în ogradă peste 70 de porci, 200 de oi, cinci cai din care trei iepe de prăsilă și doi armăsari testați.” Cu acestea fiind zise, el dă asigurări că e conștient că gospodăriile particulare trebuie să contribuie „cu o cât mai mare cantitate de produse agroalimentare la fondul de stat și cel de autoaprovizionare” și se angajează să facă tot posibilul „de a dezvolta, pe mai departe, fondul animalier, în interesul meu și al întregii societăți.”

Revoluția agrară, scrie Ștefan Dorgoșan, în Scânteia tineretului, este caracterizată prin „participarea din ce în ce mai amplă cantitativă, dar și calitativă, a tinerei generații care contribuie necontenit la sporirea producției vegetale și animale, la înflorirea multilaterală a satului românesc contemporan.” Cum să nu participe, de vreme ce „UTC a inițiat ample acțiuni cu caracter economic și educativ, prin înființarea a numeroase șantiere naționale, județene și locale, unde brigadierii au efectuat importante lucrări la obiectivele de investiții din agricultură, în special pe șantierele de amenajări pentru îmbunătăți funciare sau la complexele zoothenice de tip industrial.” Concluzia este că lucrurile sunt pe drumul cel bun: tânăra generație „își asumă în spirit revoluționar prezentul și viitorul care îi aparțin, se angajează plenar, ca puternică forță socială, pentru ridicarea țării pe noi culmi de civilizație și progres” ca urmare a chemărilor la acțiune ale lui Ceaușescu, „ctitorul celei mai glorioase epoci din istoria patriei, genial strateg al Românei socialiste moderne, al drumului său ferm spre comunism.” Pentru zelul său jurnalistic, Ștefan Dorgoșan a primit premiile ziarelor Scânteia tineretului şi Tineretul liber, diplome şi medalii ale Congresului Spiritualităţii Române, Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni şi Societăţii Române de Statistică, premiul Clubului de Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Dar să revenim în 1989. Una dintre urgențele educației este ca pregătirea elevilor să fie strâns legată de cerințele vieții și ale producției. În paginile Scânteii, Gheorghe Cârstea verifică situația pe teren, cu documentele partidului sub braț. „Una dintre cerințele subliniate pregnant de conducerea partidului, de secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, este ca școala, învățământul în general să constituie unul din factorii hotărâtori în educarea și formarea conștiinței revoluționare a tineretului (...)” Tocmai de aceea școlile și liceele din județul Argeș se preocupă tot mai intens de legarea tot mai strânsă a școlilor de întreprinderile din industrie și agricultură, de unitățile de cercetare, unde elevii au posibilitatea să cunoască direct viitorul lor loc de muncă, îi spune jurnalistului Constantin Bujdoiu, inspector general adjunct la Inspectoratul școlar Argeș. Copiii erau luați în producție (făceau „practică în producție”), pentru a se educa la locul de muncă. Inspectorul are și soluții la provocările educative ale acelor vremuri: „(...) unitățile economice să atragă într-o măsură mai mare elevii și specialiștii în soluționarea problemelor de producție, pentru valorificarea la un gfrad superior a potențialului lor creator.” E drept că atelierele-școală aveau o producție mulțumitoare: „Aceasta însă nu satisface cerințele unei temeinice pregătiri a întregii forțe de muncă și mai ales ale policalificării.”

Romeo Dragomirescu, vicepreședinte al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare, scrie pe prima pagină din România liberă un lung text encomiastic anticipând ziua lui Ceaușescu și „contribuția determinantă în procesul de sistematizare și modernizare a tuturor localităților patriei,” ocazie cu care face un istoric al măreței idei de sistematizare (demolare, de fapt) a satelor, pornind de la „Directivele cu privire la sistematizarea teritoriului, a orașelor și satelor, la dezvoltarea lor economico-socială”, adoptate în cadrul Conferinței Naționale PCR din iulie 1972. Au urmat Legea 58 din 1974 (privind sistematizarea teritoriului) care asigura integrarea activității de sistematizare în procesul de dezvoltare economico-socială planificată a României și Programul național de sistematizare a teritoriului și localităților conceput de Ceaușescu pentru o distribuire „armonioasă” a forței de muncă pe teritoriul patriei. Este obsesia acestei perioade de a ridica satul pe vertical și a controla proprietățile individuale mai bine (recensământul animalelor este o altă strategie)

Undeva, în colț de pagină (însă mereu pe prima pagină a ziarelor!) telegrama adresată de Ceaușescu lui George Bush, la învestirea ca președinte. Îi transmite acestuia „cordiale felicitări și cele mai bune urări de sănătate și succes deplin în activitate” și spune că e încredințat că „acționând pe baza înțelegerilor româno-americane și în spiritul principiilor deplinei egalități în drepturi, independenței și suveranității naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc, vom colabora fructuos în anii care vin, pentru adâncirea și diversificarea raporturilor politice, economice, tehnico-științifice și în alte domenii de interes comun.” Era de părere că prin colaborare vor rezolva marile probleme internaționale pentru a aduce destinderea, dezarmarea și pacea, pentru bunăstarea tuturor popoarelor. Era o ironie? Nu vom ști niciodată. Ceaușescu renunțase în 1988 la Clauza națiunii celei mai favorizate. Motivul era că nu voia să cedeze presiunii americane pentru respectarea drepturilor omului și facilitarea emigrării.

Ceaușescu era de părere că America și întreaga lume capitalistă are nevoie de el ca să facă ordine. Cel puțin așa rezultă din articolele despre vremurile grele prin care trec statele capitaliste. Aproape trei milioane de cetățeni din Statele Unite ale Americii nu au locuințe, scriu jurnaliștii de la România liberă sub titlul „Lipsa de locuințe, realitate dramatică în țări occidentale.” Situația cea mai gravă se înregistrează la New York unde numărul celor fără adăpost este de 60-80 000, pentru Los Angeles cifra este de 33-50 000 și pentru Chicago de circa 25 000. La fel și în Canada, Germania federală sau Marea Britanie. Iar din Scânteia aflăm că „Șomajul e o dramă pentru milioane de oameni, ignorată de... apărătorii drepturilor omului.” În SUA peste 6,5 milioane persoane sunt lipsite de dreptul la muncă, titrează ziarul. La fel și în alte țări capitaliste. Efectele sunt dezastruoase: „(...) stările depresive devin cronice. Echilibrul familiei este distrus, mulți rămân fără locuință, obiectele cumpărate în rate trebuie restituite, copiii (...) suferă complexe de inferioritate în fața colegilor și prietenilor lor.”

Din paginile Scânteii tineretului aflăm că a apărut noul număr al Suplimentului literar al ziarului. Din sumar: În pagina 1 editorialul Eroic destin revoluționar și „vibrantul” poem Eroul României de Nicolae Dragoș. Apoi omagii scrise de tinerii scriitori, poeme exprimând „prinosul de recunoștință al tinerei generații tovarășului Nicolae Ceaușescu.” Apoi „Arta arhitecturii - remarcabilă și strălucită împlinire în anii de glorie ai Epocii Nicolae Ceaușescu”, amplu documentar „care surprinde momente din procesul de complexă configurare a noului chip al patriei.” De asemenea, alte versuri omagiale semnate de Ion Potopin, Horvath Dezideriu, Eugeniu Nistor, Ana Ruse, Ion C. Ștefan, Mihail I. Vlad.

La teatru se joacă, printre alte piese, Ioneștii (Teatrul Național Sala Mare), Clovnii (Atelier), Mamzell Nitouche (Operetă), Neînsemnații (Bulandra), Necazurile unui îndrăgostit (Nottara-Magheru), Astăseară stau acasă (Teatrul Mic), Cursa de Viena (Giulești)