S-au spus atâtea despre guvernul Dăncilă și despre prim-ministră în persoană că nu mai putem distinge ficțiunea de realitate. Există sau nu aceste personaje? Sunt imagini generate pe computer într-o lume în care fake news creează pe bandă rulantă fake people? Iar, dacă există, sunt ele cu adevărat stăpâne pe faptele și alegerile lor sau sunt doar branșate la rețeaua de înaltă tensiune politică a partidului și butonate de degetul mijlociu pe care-l arată Liviu Dragnea națiunii?
Viorica Dăncilă este cea mai cântată și descântată „doamnă bună” a noului amour courtois. Activul de partid îi serbează ziua (16 decembrie) cu un Comitet executiv și cu convocarea Consilului Național „pentru înființare” (citez după comunicatul de presă). E un fel de a spune că partidul vrea să-i lumineze ziua de naștere cu razele unei constelații politice care încă nu există decât în imaginarul colectiv al partidului. Viorica Dăncilă și-a invitat anticipat colegii la restaurant să le arate că românii o duc bine și că din salariul ei de bugetar își permite doi pești și cinci pâini să-i hrănească pe flămânzii din partid. De partea cealaltă, opoziția i-a făcut cadou un buchet de trandafiri putrezi: moțiunea de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea Dăncilă, rușinea României”, un florilegiu al eșecurilor guvernării, în lectura adversarilor acesteia.
Viorica Dăncilă a probat fără cască de protecție faptul că anduranța femeilor la rușine și bullying este mai mare ca a bărbaților. De aceea a și rezistat mai mult decât ceilalți doi predecesori (de altminteri, recompensați princiar pentru că au fost pălmuiți public în numele partidului: ca să dau un exemplu, leafa bugetarului Sorin Grindeanu ca președinte al Autorității pentru reglementarea comunicațiilor va crește din ianuarie la 35 de mii de lei pe lună. Asta da, disidență!). Dacă folosești motoarele de căutare ale Internetului vei descoperi că numele Vioricăi Dăncilă este asociat cu precădere celor mai des folosite insulte din vocabularul românilor cultivați. Asta în ciuda realizărilor cu care se laudă și a modului disperat în care licitează buna-voință a bazinului electoral cu pensii, alocații și ajutoare fără număr.
La această poetică a invectivei contribuie, desigur, și inconsistența caracterului. Unii au râs copios că Viorica Dăncilă a dat înapoi atunci când i s-a atras atenția că Dragnea a spus că volumul fondului de investiții locale (acela care depinde de harta intereselor de partid și de pixul politrucilor PSD din teritoriu) va fi de zece miliarde de euro, nu zece miliarde de lei (cum susținea ea). Politicoasă cu șeful, ca de obicei, (că doar el e adevăratul prim-ministru și cap de familie responsabil pe portofel) Dăncilă a dat un pas înapoi spunând că or fi euro, „poate domnul Dragnea are dreptate (...) Nu m-am uitat încă atent pe cifrele din buget.” Probabil, deși e greu de crezut, să nu știe acum, la începutul lui decembrie, cum arată bugetul care, teoretic, ar trebui injectat din ianuarie viitor în arterele economiei. Sau poate că încă nu s-a decis volumul acestei mase financiare extrem de volatile pentru că soarta moțiunii de cenzură pare, pentru prima dată după alegerile din 2016, și ea foarte volatilă: în culise unii scot iataganele să taie tortul cu tot capetele celor care mușcă deja din el. Unde sunt majoritățile confortabile de altă dată? Tovarășii de drum mușcă de foame din mâna întinsă de prietenul lor mai mare, Liviu Dragnea. E o foame sănătoasă, bugetară.
Parlamentul încă nu a luat în discuție bugetul. Este o plăcintă care se taie după sărbători să le prelungească spiritul. În jungla politică, cei din coaliția majoritară își pregătesc farfuriile după măsura poftelor. O foame amânată care a umplut coridoarele parlamentului cu fiare politice gata de orice sacrificii. Pentru a justifica întârzierea bugetului (pe care oricum „nu l-a citit prea atent”) Viorica Dăncilă dă vina pe Consiliul Superior de Apărare a Țării care nu și-ar fi dat avizul asupra numirii unor miniștri. Controversele pe tema numirilor par să fi consumat cu totul atenția distributivă a președintelui care a decis, după ce discuția s-a prelungit peste pauza de masă, să suspende ședința și să o reia săptămâna viitoare. Unii consideră că președintele exercită astfel o presiune subliminală asupra guvernului pentru a-l face să accepte modificarea alocațiilor bugetare pentru servicii și armată. Alții că e o stratagemă prin care vrea să bage bețe-n roatele unor ordonanțe și legi.
Dar toată lumea știe că, atunci când arată spre CSAT, Viorica Dăncilă arată, de fapt, spre Cotroceni și Klaus Iohannis, blândul ei inamic care umple țara cu tăcerile lui. Chiar dacă spune că, în ciuda aparențelor, România (guvernul, adică) se va descurca onorabil în următoarea jumătate de an când va conduce Consiliului Uniunii Europene, președintele nu-și ascunde proasta părere pe care o are în legătură cu pepiniera de cadre a coaliției și a fost pârât la Curtea Constituțională că nu vrea să-i mai vadă în fotoliile de miniștri pe doi dintre vechii membri ai cabinetului. Judecătorii urmează să se pronunțe zilele următoare asupra sesizării prim-ministrului Dăncilă: avea sau nu dreptul Iohannis să taie de pe organigrama guvernamentală numele Olguței Vasilescu, la Dezvoltare regională, și al lui Mircea Drăghici, la Transporturi? E a doua oară în ultima lună când președintele refuză să accepte o nouă formulă guvernamentală considerând că propunerile PSD sunt toxice pentru sănătatea economiei și a populației.
Bugetul pe anul viitor este, spun unii, un monstru evadat din somnul rațiunii guvernamentale: în continuarea discursului lor justificativ despre Statul paralel și resuscitarea poliției politice, guvernul Dăncilă (de fapt al domnului Dragnea „care are poate dreptate”) închide treptat aparatele de ventilație acestor subterane (fictive? reale?) și accelerează adoptarea Ordonanțelor pentru modificarea Codurilor penale. Și în cazul proiectului de buget, și în cel al unei eventuale Ordonanțe de urgență, coaliția are nevoie de voturi.
Și nu numai de voturi, spun contestatarii modificărilor la Codurile penale, ci și de bun simț constituțional. Șefa interimară a Direcției Anticorupție susține că „un act normativ de o importanță atât de mare, cum este un cod penal, ar trebui dezbătut în Parlament, mai degrabă decât adoptat printr-o ordonanță de urgență” în vreme ce președintele Iohannis spune că pur și simplu nu se poate adopta o asemenea ordonanță, pentru că este neconstituțională. „S-a mai încercat. Există practica Curții Constituționale a României, care le-a declarat neconstituționale. Guvernul nu poate legifera prin ordonanță de urgență pe o speță care se află în procedură în Parlament. Deci, nu se poate,” susținea el făcând referire, pare-se, la o decizie a Curții dată după ce guvernul Boc a încercat să adopte o ordonanță pe tema unei legi aflată în dezbaterea parlamentară. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, adeptul adoptării rapide și forțate a noii legislații penale, invocă rațiuni de necesitate și urgență pentru că România ar avea restanțe costisitoare față de legislația europeană și nu se face să ajungi să conduci o instituție ale cărei reguli le încalci (un argument care ar fi comic, dacă nu ar fi tragic, având în vedere realitatea românească). Oricum, precedentul Comitet executiv PSD a decis săptămâna trecută ca guvernul să adopte ordonanța care ar urma să fie supusă la vot cândva, în sesiunea viitoare, suficient cât să lase urme de neșters în jurisprudență. UDMR a anunțat însă că nu va susține această ordonanță. Cseke Attila, liderul senatorului maghiari, spune că „a fost greșit și în 2016 când Guvernul tehnocrat a adoptat o asemenea măsură, a modificat Codul Penal și cel de Procedură Penală prin ordonanță. Ar fi greșit și de data aceasta, dacă s-ar face...” Este o critică făcută cu jumătate de gură, pentru că „nu suntem la guvernare”. Un fel de a spune: de prin 1996, UDMR a găsit mereu o formulă de asociere la guvernare sau măcar de influență a deciziilor. Astăzi, mai mult ca acum douăzeci de ani, votul lor contează și sunt hotărâți să liciteze cât mai mult/multe (de pildă, pe tema modificării legislației în domeniul educației, propuneri considerate de Marilen Pirtea, coordonatorului comisiei de educație PNL, „umilitoare pentru profesorii, studenții și elevii de etnie română”. Nu doar tangoul PSD ALDE începe să șchioapete ci și ostentativul ménage à trois cu UDMR.
Dar la fel de mult a ajuns să conteze și votul strânsurii politice a lui Victor Ponta, care și-a inventat partid doar pentru a-i tăia picioarele de lut lui Dragnea. Deocamdată nu ajunge nici la carâmbul cizmei celui care l-a succedat la conducerea PSD. Este semnificativ și simptomatic însă faptul că mentorul lui Ponta, Adrian Năstase, iese tot mai adesea din casă, să latre la caravanele politice, anticipându-și sau acompaniindu-și copiii de suflet. Recent, fostul prim-ministru Năstase l-a criticat pe Dragnea spunând că a introdus în partid „delictul de opinie” și că „Un partid mare nu poate să funcţioneze cu un singur punct de vedere. E de neînţeles cum un partid la guvernare, în loc să adune oameni,(...) elimină felii de partid (...)” Sună de parcă adevăratul autor al scrisorii prin care Dragnea era contestat mai vară în partid ar fi însuși Năstase. Se face că uită însă că și pe vremea când Iliescu și el însuși conduceau partidul disidenții erau dați hrană la peștii din bazinul electoral. Amnezicul Năstase spune azi că nu poți pretinde amnistie la nivel național, sacrificând, pe de altă parte, oameni din propriul partid și că ar trebui să se strângă un grup de înțelepți din partid (cine oare? Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, nemuritorul Iliescu?) pentru ca „PSD să dea alt mesaj”. Chiar dacă joacă rolul sihastrului de la Cornu, Năstase nu gândește cu capul lui, ci al unei părți din PSD, temporar înstrăinate.
Cum spuneam, vorbele lui Năstase se aud necenzurate și din partea lui Ponta care pare acum cea mai ascuțită țeapă pe care a luat-o Dragnea în ultimii ani. „Domnul Dragnea nici nu negociază cu ei că îi știe foarte bine, știe cum stăpânești, cu genunchiul pe grumaz, cu biciul și, din când în când, și cu morcovul, dacă sunt cuminți”, spunea zilele trecute pupilul lui Năstase într-un interviu televizat. Cu ajutorul neprecupețit al presei de toate formele și culorile, dar dispusă să cauționeze fără mult simț critic diatribele împotriva lui Dragnea, Ponta se pregătește pare-se să-și transplanteze capul în fruntea PSD. Micul Titulescu și infimul său partid (tare-n parlamentari, însă) amenință pacea PSD mai ales acum, în prag de moțiune de cenzură. Ca broasca lângă lac, partidulețul Pro România se umflă înghițind pe nemestecate „disidenți” de tot soiul (mai ales cei care nu mai au șanse să se găsească pe listele PSD la viitoarele alegeri) în speranța că va ajunge un pericol pentru partidul-mamă și tată. Liderii PSD îi urează să explodeze de atâta apetit nesănătos, în vreme ce opoziția și ilegaliștii partidului ar vrea să aibă stomacul să înghită tot partidul. Este sigur că mulți cred în viitorul politic al lui Ponta mai mult decât în al Vioricăi Dăncilă. Năstase sigur crede și, cumva cu teamă, chiar și Dragnea.