Și dacă o stație care vinde butelii are nevoie de autorizație de securitate la incendiu, cele două depozite de GPL nu au. Conform legislației actuale din România.
Aproape de unul dintre depozite, din poarta casei, o femeie ne spune că după ce s-a întâmplat la Crevedia, își dă seama că e în pericol.
Compania care operează depozitele de gaz lichefiat din Caracal, județul Olt, este Ade Gas Oil, din care familia Dordulea deține o treime, prin firma Dolchimex. Tot o treime dețin, fiecare, și firmele Azalis SRL și Eurogenetic SRL. Ade Gas SRL - un gigant GPL - a fost înființat în 2010, prin asocierea celor 3 mari jucători de pe piața de gaz lichefiat.
Pe pagina oficială a companiei scrie că e principalul distribuitor de GPL din sud vestul României. 166 de stații GPL, 70 de stații DODO, 70 de clienți industriali și peste 900 de persoane fizice.
La Caracal, unde am fost luni, la două zile de la explozia din Crevedia, e punctul de plecare al cisternelor care alimentează stațiile de GPL. Gazul e adus pe calea ferată, depozitat și apoi mutat în cisterne.
Unul dintre depozite, aproape vizavi de ISU Caracal
Pe strada Vornicu Ureche, la nr. 7, se află unul dintre cele două depozite. Dacă treci pe strada principală, habar nu ai că la câteva sute de metri depărtare sunt rezervoare cu sute de mii de litri de GPL. Vederea e ascunsă de un gard, care desparte depozitul de o stație PECO.
Pe un teren de câteva mii de metri pătrați sunt depozitate sute de cisterne de diferite dimensiuni.
După dezastrul de la Crevedia, doar vederea lor te înfioară.
În depozitul de pe str. Vornicu Ureche sunt cisterne care pot depozita 775.000 de litri de GPL. Așa scrie în documentele pe care le au ISU și Primăria Caracal.
Nu departe de depozit, pe partea cealaltă a străzii, e sediul pompierilor caracaleni. Șeful lor nu vrea să vorbească cu presa. Ne trimite la purtătorul de cuvânt de la Slatina.
Depozitele au fost controlate ultima oară în iunie, ne asigură ISU Olt.
„În municipiul Caracal funcționează două depozite pentru stocare GPL, care se supun prevederilor legale privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase. Acestea au fost verificate în luna iunie a acestui an, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.000 lei”, ne explică purtătorul de cuvânt ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Au fost sancționate pentru probleme organizatorice, legate de avizarea planului pentru situații de urgență și înființarea serviciului propriu pentru situații de urgență.
Și tot de la lSU Olt am aflat că depozitele de 1,5 milioane de l de GPL nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu. Că nu e prevăzut în legislație.
- sisteme publice pentru distribuția gazelor petroliere lichefiate la autovehicule, cu capacitate de stocare de maximum 30 mc echivalent apă, cu excepția celor aferente stațiilor mixte de distribuție a carburanților la autovehicule;
- stații transportabile de distribuție a carburanților la autovehicule, cu capacitatea de stocare/depozitare de maximum 30 mc, amplasate în spatii publice;
- alimentarea consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea individuală de maximum 5.000 l sau grupuri de rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea totală de maximum 30.000 l volum de apă aferente laboratoarelor-sanitare, școlare și alte asemenea, clădirilor cu activități de producție și fluxuri tehnologice, instalațiilor de încălzire centrală și locală, pentru prepararea apei calde de consum și a hranei;
- puncte de desfacere a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate la consumatori cu capacitatea de stocare/depozitare de minimum 250 kg GPL şi maximum 1.250 kg GPL.
Al doilea depozit, cu aceeași capacitate ca primul, e amplasat pe strada 1 Decembrie 1918, nu departe de sediul firmei Dolchimex.
Primăria a evaluat depozitele ca de risc major
Primarul Ion Dordulea a semnat planul de acoperire a riscurilor municipiului Caracal. La risc major, sunt încadrate în plan cele două depozite de GPL, deținute de firma unde familia sa e acționar.
Și ISU Olt tratează existența lor ca fiind o amenințare posibilă. Cele două depozite au fișe ale obiectivului și plan de măsuri și acțiune în caz de dezastru.
Documentele se numesc informații care trebuie comunicate publicului privind măsurile de securitate în exploatare și comportamentul în caz de accident și conțin o serie de informații utile în caz de accident.
În document se mai menționează că, în cazul unui incendiu, compania are echipe pregătite să intervină imediat.
„S.C.ADE GAS OIL COMPANY S.R.L. confirmă că a luat toate măsurile tehnice si organizatorice adecvate în cadrul amplasamentului, atât pentru operarea în siguranță a instalațiilor (...) cât și în afara acestuia, împreună cu autoritățile cu sarcini de răspuns în caz de accident major, pentru a acționa în situația accidentelor majore și pentru a minimiza efectele acestora”, scrie în document.
Ce mai scrie în documentul ISU este ce e efecte poate avea gazul lichefiat.
Este extrem de inflamabil, poate exploda la supraîncălzire, provoacă anomalii genetice și cancer.
Primarul e în concediu, viceprimarul e bulversat
La Primăria Caracal, o clădire frumoasă, de patrimoniu, cu scări monumentale și multă marmură, agentul de serviciu de la intrare ne anunță că edilul e în concediu. Dar că doamna viceprimar ne va primi.
Mâna dreaptă a lui Ion Doldurea este Marina Samiee. De meserie profesoară, fostă directoare a unui liceu din oraș.
Marina Samiee spune că e bulversată și că nu va da interviuri. De ce e bulversată din cauza unei probleme a primarului și a nu a ei personală, ne explică chiar ea.
„Nu ne privește într-adevăr, dar afectează acest lucru, ne afectează imaginea, afectează tot ce înseamnă munca noastră. Până la urmă, avem foarte multe proiecte”, spune doamna viceprimar.
La întrebarea dacă a luat măsuri speciale în privința celor două depozite din Caracal după dezastrul de la Crevedia, dna viceprimar se ridică să plece din sala în care am stat de vorbă.
În drum spre ușă adaugă, totuși, că astfel de depozite există în toate orașele și sunt specialiști care se ocupă de ele. „Dacă s-a întâmplat acest eveniment nefericit, nu înseamnă că aici se întâmplă lucruri”, mai spune Marina Samiee.
Și ultimul răspuns - nu știe dacă angajații primăriei au fost vreodată în control la un astfel de depozit.
Caracalenii au altă părere - corupția ucide
Vizavi de Primărie, câțiva oameni stau în fața unui magazin care nu se deschisese când am ajuns acolo. Au auzit de tragedia de la Crevedia și indică imediat drept cauză corupția.
„Cine poate, oase roade” spune un bărbat de vârsta a doua, care nu prea vrea să-l vorbească de rău pe primar. Știe, da, că e un om bogat.
„În România totul e la pământ”, susține alt bărbat. „Azi se întâmplă una, mâine auzi de alta și tot așa”.
O femeie mai curajoasă spune răspicat. „De el nu mi-a părut rău, de oamenii aia, da. Nu-mi pare rău că era conștient, nu trebuie să ții deschis și cu atâtea cisterne. Ce faci cu atâtea cisterne? Dă-le dracu’, golește-le, fă ceva ….”
Și se teme pentru viața ei. Că stă cu „focul lângă ea”.
Un alt bărbat prinde curaj și vine să vorbească. „Știe toată lumea”, ne spune despre depozitele de GPL. „Sunt ale lu’ fiu’su, tot orașul știe. Și o să se mai întâmple, că vedeți că nu fac nimic”.
Aproape de unul dintre depozitele Ade Gas Oil, din poarta casei, o femeie ne spune că a trăit până acum lângă acestea fără să conștientizeze pericolul. Dar, după ce s-a întâmplat la Crevedia, își dă seama că e în pericol. „Corupția e adevărata problemă”, susține doamna.
Ne povestește că practica transferului de GPL e veche.„Acum 20 de ani am lucrat la o stație din asta și vedeam cum se transferă gazul”, spune ea.
O rudă a doamnei e pompier la Otopeni. Acum e în spital cu arsuri minore și intoxicat cu fum, după incendiul de la Crevedia, „E cel mai bine dintre toți colegii lui, și-a tras la timp viziera pe față”, spune doamna. „I-au luat în grabă și nu i-au lăsat să-și ia echipamentele cu ei….”
Un fost salariat reclamă nereguli la firmele lui Dordulea
Tot pe stradă, întâmplător, un fost salariat al uneia dintre firmele Dordulea vrea să vorbească despre experiența sa. Cristi Pane n-a avut curajul să spună nimic cât era angajat. Avea nevoie de bani.
Spune că i-a fost frică pentru viața lui în toată perioada cât a lucrat cu gaz. Pentru că era înconjurat de improvizații.
Your browser doesn’t support HTML5
„În orice moment putea exploda ceva că aveam butelii defecte, dar le mai reparam. Păi dacă mie, când am pus mâna prin robinet, doamnă, mi-a rămas robinetul în mână? Și știți cum era? Parcă era fântâna arteziană. Nu le verifica, zicea: dă-i că merge”, povestește Cristi Pane.
„Venea cu improvizații, nu cu instalații GPL omologate, eram obligat la multe să băgam gaz în butelie, butelia de la aragaz, pusă la mașină. Și nici nu avea voie să facă lucrul ăsta”, adaugă el.
O stație GPL a uneia dintre firmele familiei Dordulea era închisă
La Caracal, pe lângă cele două depozite de gaz lichefiat, sunt și 11 stații de gaz și carburanți. Pe strada 1 Decembrie 1918, aceeași pe care e și sediul uneia dintre firme, înghesuită între două garduri e o stație GPL.
Pe firmă scrie mare Dolchimex. Închisă, dar parcă de curând. De la cisterna stației până la casa din vecinătate, nu mai mult de 5-6 metri. În cabina operatorului, se văd un computer și imaginile de pe camerele de supraveghere. Pe caietul de pe masă, ultimele notițe sunt din 26 august.
Ziua în care Crevedia a sărit în aer.