Care sunt țările din care, la intrarea în România, nu mai este nevoie de carantină sau izolare, de la 15 iunie

O familie purtând măști chirurgicale, pe aeroportul Otopeni din Bucuresti

Persoanele asimptomatice care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia,Slovenia și Ungaria nu vor mai fi nevoite să stea în carantină sau izolare.

Asta înseamnă că și zborurile cu țările enumerate mai sus se reiau de la 15 iunie, urmând ca lista statelor să fie modificată în fiecare săptămână, în funcție de evoluția pandemiei. Italia și Spania, Marea Britanie nu fac parte din rândul țărilor din care, cei care sosesc în România nu mai sunt nevoiți să stea în carantină sau izolare.

Sâmbătă a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.

În baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din statele menționate mai sus.

Lista cu țările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Național de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro .

Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției prevăzute la art. 1, se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.

Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni, până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.

Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată, se monitorizează de către Institutul Național de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă.