Cazul Sorina, pretext pentru blocarea adopțiilor internaționale

Proteste la Craiova împotriva adopției Sorinei de către familia de români stabilită în SUA.

”Copilul  acesta este făcut stindardul diverselor interese din țara asta și diverselor cariere”. Mai mult, în spatele întregii povești s-ar putea afla ”grupuri de interese care vor blocarea adopțiilor internaționale”, susține avocata Caludia Postelnicescu într-un interviu pentru Europa liberă.

Claudia Postenicescu, avocată specializată în drept european și drepturile omului, inclusiv în drepturile copilului și trafic de persoane, declară că interesul superior al Sorinei nu este ”stabilitatea”, ci dreptul la o dezvoltare armonioasă, la o viață bună, la educație și la o familie. Întregul scandal declanșat în cazul său, inclusiv prin intervenția ”pripită” și chestionabilă a procurorului general, ar putea să-i afecteze iremediabil viitorul. Dacă adopția se va anula ”copilul ajunge din nou în sistem, iar șansele de a fi din nou adoptat sunt aproape de zero.

Europa liberă: Cum vedeți acțiunea procurorului general care cere revizuirea adopției și o ordonanță președințială pentru blocarea ieșirii copilului din țară?

Claudia Postelnicescu: Procurorul general simte că există riscul unor proteste și a escaladării situației și atunci solicitările sale pot fi o măsură preventivă în sensul acesta. Sau a considerat că este oportun pentru cariera lui să facă mișcarea asta. A procedat pripit, nu am înțeles de ce vrea să blocheze familia și adopția, după ce au trecut prin atâtea lucruri deja. E uimitor ce se întâmplă la noi.

Europa liberă: Argumentul său este acela al interesului superior al copilului, care are nevoie de stabilitate.

Claudia Postelnicescu: Interesul superior al copilului, conform legii, nu este ce spune procurorul general, adică stabilitatea, ci creșterea și dezvoltarea armonioasă, șansele la o viață bună, la educație, pe care familia de asistenți maternali nu a făcut dovada că le-a asigurat. Există suspiciunea că fetița a fost abuzată emoțional pentru că i s-au spus tot felul de prăpăstii, că e vândută ca să i se ia organele, de exemplu. Nu văd de ce interesul unui copil e să fie crescut într-un astfel de mediu. În plus, înțeleg că există dovezi că fetița suferă de malnutriție și a fost internată în spital de mai multe ori cu treaba asta.

Europa liberă:Dar atașamentul dezvoltat față de familia care a crescut-o, față de sora ei nu atârnă în balanță?

Claudia Postelnicescu: Da, s-a format atașamentul cu familia și sora, dar asta și pentru că procesul de adopție a durat mai mult decât ar fi trebuit. Au fost 122 de respingeri ale copilului scos la adopție internă pentru ca autoritățile să decidă s-o pună în adopție internațională. Unde e interesul copilului aici? Interesul copilului e să fie adoptat când e cât mai mic, ca să poți să-l crești, să-l iubești, să-i dai o structură, niște principii, să-i dai un punct de plecare solid, să aibă un mediu armonios în care să crească. Copiii care sunt rupți de un atașament când sunt mici au riscul să ajungă sociopați, narcisiști, sunt studii făcute, nu inventez eu.

Europa liberă: E, deci, greșit sistemul?

Claudia Postelnicescu: Sistemul e putred, pentru că nu există o limită de respingeri până la care pui un dosar spre adopție internațională. Adică de ce trebuie 122 de respingeri? Copilul crește în timpul ăsta și șansele lui de a fi adoptat se reduc. De ce e frica asta atât de mare de adopții internaționale? Și nici măcar nu e internațională curată, pentru că părinții sunt români cu domiciliul în străinătate.

Europa liberă: Care e riscul să fie adopția anulată, așa cum cere procurorul general?

Claudia Postelnicescu: Dacă se găsesc probleme procedurale sau probleme pe fond, sau se pune presiune atât de mare pe justiție încât judecătorii care judecă revizuirea se vor speria atât de tare încât să considere că interesul național și de securitate e ca fetița să fie ținută aici, există riscul de anulare a adopției. Acum nu știu cât de labilă e justiția, spunem că funcționează și vine câte o chestie din asta și ne dăm seama că sistemul e foarte labil. Vedem că la presiunea publică intervine pînă și procurorul general. Copilul acesta este făcut stindardul diverselor interese din țara asta și diverselor cariere.

Europa liberă: Care ar putea fi consecința pentru copil dacă adopția cumva se anulează?

Claudia Postelnicescu: E cel mai nefast dintre scenarii pentru că familia care a adoptat pierde adopția, asistenta maternală probabil nu va câștiga adopția având în vedere elementele pe care le-am enunțat anterior, suspiciunile privind integritatea, dezvoltarea și creșterea copilului, plus că încălcat o decizie a instantei, deci a făcut un abuz de drept, mai are și niște plângeri penale... Și atunci copilul se reîntoarce în sistem și e repus în adopție, însă șansele sunt mici spre zero. Niciodată nu va putea înțelege de ce i s-a întâmplat asta, va rămâne traumatizată.

Important de reținut e că, potrivit Convențiilor internaționale pe care România le-a semnat, a Cartei Drepturilor Omului, există dreptul fundamental la o familie, iar dacă judecăm din perspectiva asta toate autoritățile trebuiau să intevină pentru garantarea acestui drept. Și au intervenit, dar, din nenorocire pentru fetiță, au intervenit prost, cu procuroarea târând-o pe jos. Nu a avut tact, dar e limpede că acolo erau încălcate flagrant niște drepturi de către această asistentă maternală cam dubioasă. Procuroarea a căzut într-o capcană, acei oameni premeditaseră totul, camere de luat vederi, vecini strânși, etc. Magistrații nu sunt însă antrenați pe empatie, undeva pe traseul carierei lor își pierd empatia și de aici aceste brutalități, care pot fi fizice și psihologice. Dar unde e rule of law? Autoritățile au fost incapabile să aplice o hotărâre judecătorească definitivă, asta e rule of law.

Europa liberă: Credeți că există niște interese în spatele acestei povești? De ce tip?

Claudia Postelnicescu: Sunt grupuri de interese din sistemul nostru putred ca adopțiile internaționale să rămână blocate de către statul român. Proiectul de lege care deschide adopțiile internaționale e pe masa guvernului de peste un an de zile. Cine are interesul să blocheze adopțiile internaționale și de ce? Pentru că una dintre consecințele acestui scandal, care vine ca o mănușă în context, aceasta va fi: blocarea adopțiilor internaționale.