CCR: Legea de modificare a pensiilor militare este neconstituțională

Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională legea care urma să completeze sistemul pensiilor militare.

Curtea Constituţională (CCR) a admis, marţi, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la pensiile militare şi a decis că Legea pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat este neconstituţională.

Judecătorii constituţionali apreciază că nu pot exista două regimuri juridice ale pensiilor militare.

Decizia unanimă a venit în urma sesizării depuse de Avocatul Poporului.

Judecătorii constituționali au constatat că actul normativ care modifica Legea 223/2015 privind pensiile militare ar fi creat două sisteme diferite de echilibrare a pensiilor, ceea ce încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut în articolul 16 din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Avocatul Poporului a atacat la CCR legea care modifică pensiile militare pe motiv că încalcă procedura legală privind finanțarea, adică au fost stabilite cheltuieli bugetare fără stabilirea sursei de finanţare, la un impact bugetar de aproximativ 370 milioane lei lunar, din care 130 milioane pentru actualizarea soldei de grad și 240 milioane pentru solda de funcție.

Legea de modificare încalcă și principiul egalităţii în drepturi, pentru că legea nu se aplică pensionarilor militari care ocupă funcţii în Executiv, mai spune Avocatul Poporului în sesizarea făcută la CCR.

De asemenea, Avocatul Poporului a imputat parlamentului că a adoptat legea fără să aștepte termenul de 45 de zile în care Guvernul trebuia să furnizeze fișa financiară.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat a fost adoptată de plenul Senatului, după ce Comisia de apărare a elaborat un raport de admitere, cu amendamente. Proiectul a trecut de Camera Deputaţilor în 29 octombrie. Legea a fost atacată în decembrie trecut la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului.

Proiectul prevede că pensiile militare aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Îți mai recomandăm CCR: Impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensie, neconstituţională

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI