Momentul ales de Liviu Dragnea pentru a-și anunța probabila candidatură la prezidențiale este unul bine ales: seara alegerilor când se vor da exit-poll-urile, cele care vor oferi primul tablou al scorului obținut de PSD, și cu doar o zi înaintea deciziei definitive de la Înalta Curte în dosarul angajărilor fictive.
Potrivit sociologului Bruno Ștefan, președintele Biroului de Cercetări Sociale (BCS), Liviu Dragnea e pe cai mari pentru că PSD a sărit de 30%.
”Intenția este ca prin anunțul candidaturii, prin acest mesaj dat acum să obțină un scor de peste 30 %, are un scop mobilizator. E pe cai mari, PSD avea în ianuarie 20% și acum are 30% și în ritmul ăsta se duce și mai mult. Creșterea importantă e de la Paște încoace. Creșterea s-a făcut pe seama electoratului Pro România și ALDE, de unde a luat tot ce s-a putut. Nu a luat de la PNL, USR sau PMP, perdanții sunt cei de care v-am spus. Acest lucru îi dă sentimental de putere și face anunțul ăsta tocmai pentru a demobiliza și mai mult electoratul ALDE care credea că Tăriceanu o să fie candidatul la prezidențiale. Este și un mesaj de forță pentru electoratul lui : v-am dus la victorie, o să vă duc și la victoria următoare.
Eu am făcut un sondaj între 1 și 7 mai și la întrebarea cu ce partid votați, PSD avea 32%, iar la întrebarea cu ce partid votați ținând cont că prima pe listă este Rovana Plumb, atunci a scăzut la 29,7%. Altfel spus, capii de listă nu sunt locomotivele partidului, ba îl trag chiar în jos.”, a declarat Bruno Ștefan pentru Europa liberă.
Informațiile despre creșterea PSD au fost confirmate și de surse din PNL, care ne-au declarat că și sondajele lor arată că în ultimele săptămâni PSD a crescut, apropiindu-se de 30%.
Îți mai recomandăm Verdictul în procesul lui Liviu Dragnea, a doua zi după alegeri. Instanța nu mai așteaptă decizia CCR. Ce urmeazăPe de altă parte, sociologul Andrei Țăranu descifrează anunțul legat de candidatura lui Dragnea la prezidențiale în cheia deciziei pe care o așteaptă luni de la Înalta Curte și a încercării de a-și consolida puterea în partid în acest context.
”Impresia mea e că încearcă să țină partidul unit. Dacă va fi condamnat luni să poată susține că este o decizie politică împotriva unui candidat la președinție, iar pentru asta are nevoie să își mențină controlul asupra celei părți din partid pe care o vede tot mai puternică și că se îndepărtează de el, mă gândesc aici și la Viorica Dăncilă. El încearcă să gasescă o modalitate prin care să-i forțeze pe toți, inclusiv pe ALDE, să stea în spatele lui, în calitate de candidat la președinție. E clar că asta să pregătea, să nu uităm de câte ori s-a auzit la mitingurile lor ”Dragnea, președinte”, câți lideri de fililale nu l-au rugat să candideze.”
Și Andrei Țăranu spune că a auzit informațiile despre creșterea PSD în sondaje, dar susține că dacă aceasta s-a făcut pe seama aliatului său nu va fi o victorie în adevăratul sens al cuvântului. ”Dacă scorul PSD și ALDE va fi mai mic decât cel al PNL, Alianței 2020 și PMP, atunci se poate considera o înfrângere. Dacă opoziția mai mult sau mai puțin unită scoate peste 50%, va fi o înfrângere pentru Dragnea”.