Din acest motiv doar o treime merg la serviciu de plăcere, iar jumătate încearcă să găsească tot felul de soluții pentru a face față epuizării, care a devenit o problemă de neocolit chiar și pentru angajații cei mai tineri, din generația Z, spun specialiștii, citați de stirileprotv.ro.
Doar o treime dintre români spun că merg fericiți la locul de muncă, iar jumătate încearcă să facă față epuizării.
În astfel de situații, soluțiile sunt diferite. Cei mai mulți - peste 40% își iau concediu de odihnă. Peste o treime ies în oraș sau la cumpărături, 29% ascultă muzică și 26% își iau pauze mai lungi și dese, potrivit unui studiu recent.
Aproape jumătate din participanții la studiu s-au declarat mulțumiți de locul lor de muncă și de nivelul salarial, dar fără să se simtă împliniți.
„Vorbim despre un cumul de factori - despre o etapă a vieții profesionale în care ești în acord cu cariera - cu jobul, poziția pe care o ocupi, salariul, beneficiile, colegii, colectivul, toate te pot duce către împlinirea la locul de muncă. Dacă bărbații sunt în general mult mai orientați spre zona financiară, femeile au nevoie să fie validate, să le fie recunoscută valoarea la locul de muncă și atunci ele pot fi mult mai împlinite”, spune Aida Chivu, specialist în resurse umane.
Studiul arată că femeile par să se simță mai împlinite profesional decât bărbații, la fel și cei care au copii față de cei fără.
Jumătate dintre cei chestionați în cadrul studiului au spus că au luat măsuri pentru reducerea stresului la muncă, iar mai bine de 60% au spus și că au observat colegi epuizați - fizic și psihic.
Mai afectați, în proporție de peste 70%, par a fi angajații din generația Z - adică cei mai tineri.
„Epuizarea la locul de muncă a devenit o realitate de neocolit. Generația Z este una care amână, atât cât este omenește posibil până spre 30 ani asumarea de responsabilități. Sunt focusați către activități cât mai plăcute”, spune Marius Luican, director general companie de cercetare de piață.
Pe de altă parte, românii cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani și cu venituri sub 3.000 de lei sunt nemulțumiți din cauza salariului mic și a stresului mare.
Sondajul, realizat de Reveal Marketing Research, în perioada 24 martie - 3 mai, pe un eșantion de 1.005 adulți din mediul urban are o eroare de plus - minus 3,1%.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Îți mai recomandăm Viaţa, jobul şi priorităţile: Urgent e doar lucrul pe care, dacă nu îl faci, viaţa ta merge într-o direcţie nedorită