Ordonanța de Urgență privind amânarea ratelor la bănci până la finele anului nu a fost publicată în Monitorul Oficial, dar PSD anunță deja că va trece rapid prin Parlament propriul proiect pentru amânarea ratelor. Ministrul de Finanțe susține că ce vrea să facă PSD în Parlament „fac dictatorii”. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, afirmă, într-o declarație pentru Europa Liberă, că măsurile propuse de guvern seamănă cu cele ale„cămătarilor” și că Florin Cîțu este un „bufon depășit de situație”.
Europa Liberă a stat de vorbă cu Marcel Ciolacu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, dar și cu ministrul de Finanțe, Florin Cîțu pentru a vedea de unde au pornit disensiunile și care sunt variantele agreate de cele două partide. PNL și PSD păreau că ajung la un numitor comun în privința amânării ratelor la bănci, dar acest lucru nu s-a întâmplat și pozițiile celor două partide au rămas diferite.
PSD schimbă data până la care se amână ratele, Guvernul a introdus o serie de condiții
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu susține în declarația acordată pentru Europa Liberă că Guvernul a luat una dintre cele mai „curajoase măsuri din Europa" în privința amânării ratelor la bănci. El afirmă că Anglia, spre exemplu, a amânat plata ratelor doar cu trei luni, în timp ce în România ratele se vor putea amâna cu 9 luni, până la 31 decembrie 2020.
Disensiunea între reprezentanții PNL și PSD a plecat de la această frază a ministrului de finanțe, rostită după adoptarea Ordonanței de Urgență în Guvern.
„Ce se întâmplă cu dobânzile la momentul în care a trecut perioada de suspendare şi dacă trebuie să plăteşti imediat rata mărită cu suma dobânzilor. Nu se întâmplă acest lucru. La articolul 4 am stipulat: dobânda datorată de debitor corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent. Deci, se vor adăuga creditului, dar se reeşalonează pe toată durata creditului. Deci, efortul nu va fi foarte mare imediat pentru a plăti această sumă”, a declarat ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, citat de Digi24.
Ministrul a precizat că această formulă a apărut după discuții ample cu reprezentanții sistemului bancar și cu Banca Națională a României. Florin Cîțu a explicat că sistemul bancar este vital în această perioadă și că nu se pot lua decizii împotriva acestuia.
Marcel Ciolacu nu este de acord cu varianta din Ordonanță și vrea ca proiectul depus de PSD să treacă rapid prin Parlament săptămâna viitoare. Președintele social-democraților și al Camerei Deputaților susține că varianta Guvernului se apropie de „cea a cămătarilor, unde există dobândă la dobândă”.
„Nu se poate discuta acum despre Ordonanța de Urgență pentru că ea nu este publicată în Monitorul Oficial. Prefer să discutăm despre proiectul PSD, care urmează să fie votat săptămâna viitoare”, a spus social-democratul.
Marcel Ciolacu afirmă, în declarația acordată pentru Europa Liberă, că amânarea ratelor la bănci, în varianta PSD, va fi doar până la finalul lunii septembrie. Se schimbă astfel perioada față de proiectul depus chiar de social-democrați, în care se vorbea despre finalul acestui an.
„Am avut discuții instituționale, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, cu Banca Națională a României. În urma acestor discuții am stabilit luna septembrie, dar dacă situația economică o va cere, termenul se poate prelungi până în luna decembrie. Varianta propusă de PSD este cea mai echilibrată”, a subliniat pentru Europa Liberă președintele PSD.
„Să iasă public și să spună cu cine au discutat de la Banca Națională a României. Eu am negociat cu sistemul bancar și cu BNR. Ceea ce propune PSD este ceea ce fac dictatorii, să închidem sistemul financiar bancar nouă luni de zile, noi să nu ne mai putem împrumuta să putem plăti pensii și salarii. E o nebunie ce vor să facă”, a reacționat pentru Europa Liberă ministrul de Finanțe.
Liberalul a precizat că nu înțelege cum și-a schimbat PSD optica așa de repede și în avantajul cui o să fie reducerea acestui termen privind amânarea ratelor, de la nouă luni la șase luni.
„Ministrul de Finanțe este un bufon care este depășit de situație. Nu vreau să îi răspund, dar este depășit de situație. Ceea ce face guvernul se apropie de cămătărie”, a replicat Marcel Ciolacu, care a precizat că s-au făcut calcule cu sumele care urmează să fie pierdute de bănci în această perioadă. El a reamintit că, în 2009, criza a fost declanșată din interiorul sistemul bancar, iar atunci cetățenii au dat dovadă de solidaritate cu băncile.
Liderul PSD a adăugat că marile companii nu urmează să intre în categoria celor pentru care se amână plata ratelor, ci doar persoanele fizice și IMM-urile.
Ministrul de Finanțe insistă că forma din Ordonanța de Urgență este cea corectă și crede că principalul rol al acesteia a fost de a liniști românii.
„În cele nouă luni de zile, băncile pierd toate comisioanele de la aceste credite”, a atras atenția Florin Cîțu, care a avertizat încă o dată că România trebuie să găsească resursele financiare pentru a acoperi deficitele economice.
Liberalul a adăugat că Ordonanța poate să fie îmbunățită în Parlament, dar nu așa cum dorește PSD, ci doar la termenele până la care se pot depune cererile de amânare a ratelor. În prezent, termenul stabilit este până la finalul stării de urgență.
Cum arată variantele propuse de PSD și PNL pentru amânarea ratelor la bănci
Din cauza coronavirusului, mai multe afaceri au avut de suferit, iar problema ratelor la bănci a devenit o temă de dispută politică între Guvern și Parlament, dar și între PNL și PSD. Guvernul a adoptat joi o Ordonanță de Urgență pentru amânarea ratelor la bănci până la finalul acestui an, dar aceasta nu a fost publicată până acum în Monitorul Oficial. Mai mult, Ordonanța are nevoie și de norme de aplicare.
Ministrul de Finanțe a precizat într-o declarație pentru Europa Liberă că Guvernul se așteaptă ca aproape un milion de români să intre în șomaj tehnic în perioada următoare.
Până la apariția Ordonanței de Urgență, PSD a depus în Parlament o inițiativă legislativă, care prevedea „suspendarea până la finalului anului 2020 a obligației de plată a ratelor scadente și a dobânzilor aferente împrumuturilor bancare, cât și financiar nebancare care au fost contractate până la data de 19 martie 2020, de către toate persoanele fizice și entitățile juridice”. Proiectul este semnat de președintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de alți parlamentari social-democrați. ProRomânia și ALDE au anunțat că susțin inițiativa, ceea ce înseamnă că aceasta are voturile necesare pentru a trece de Parlament.
Cum pot bloca PNL și președintele Iohannis inițiativa PSD
PNL are la dispoziție sesizarea la Curtea Constituțională și poate bloca astfel inițiativa celor de la PSD. De asemenea, președintele Iohannis poate retrimite la reexaminare o eventuală lege votată în Parlament. În tot acest interval, Ordonanța de Urgență elaborată de ministrul Cîțu va avea putere de lege și se va aplica pentru amânarea ratelor la credite. Parlamentul are însă dreptul să modifice Ordonanța de Urgență.
Îți mai recomandăm Contractele de leasing vor putea beneficia și ele de amânare la platăÎți mai recomandăm Strategia lui Ciolacu și Ponta: avalanșă de proiecte în Parlament pentru a pune presiune pe Guvern