La începutul lui aprilie, sistemele IT ale aeroportului internațional de la Praga, mai multe spitale și ministerul ceh al Sănătății au fost ținte ale unui atac, având ca efect reacții dure atât în Cehia, cât și SUA. Pe 22 aprilie, ministerul ceh de interne a anunțat că și infrastructura sa a fost ținta unor atacuri cibernetice, dar că acestea au fost respinse cu succes.
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat pe 17 aprilie că oricine este implicat în asemenea activități ar trebui „să se aștepte la consecințe”. Pompeo a subliniat că atacurile, în special cele care au vizat spitale, sunt extrem de îngrijorătoare în contextul pandemiei de coronavirus.
Ambasada Rusiei la Praga a negat orice implicare a unor actori ruși, deși guvernul ceh nu făcuse nicio acuzație în acest sens. Specialiștii în securitate cibernetică spuseseră doar că este de presupus o implicare a unui „adversar serios și avansat” fără să numească nicio țară.
Atacul de tip coviper malware a fost detectat, pentru prima dată, în luna ianuarie, a explicat Miroslav Dvorak, directorul tehnic al companiei slovace ESET. „MBR Locker a fost identificat în Rusia și China, la începutul lui ianuarie”, a spus Dvorak pentru Europa Liberă. „Atunci nu am făcut legătura între tehnica aceasta și incidente de securitate”.
Dvorak a subliniat faptul că atacurile respective sunt gândite să avarieze sau să distrugă computerele victimelor, adăugând că se poate să existe o legătură cu Rusia. „Este imposibil de detectat originea atacurilor, dar MBR Locker, cu care a fost construit programul malware, este în limba rusă. La fel și toate instrucțiunile de folosire, care se pot găsi pe forumurile folosite de hackeri ruși”, a explicat Dvorak.
El a adăugat că există indicii digitale conform cărora unele adrese IP folosite ar fi din China.
Ministerul ceh de interne a precizat că atacurile la adresa infrastructurii sale au fost gândite, mai degrabă, să găsească puncte slabe, nu să provoace pagube, spre deosebire de cele lansate împotriva spitalelor.
Surse oficiale au declarat pentru presa cehă că anchetatorii locali colaborează cu FBI în această investigație, dar și cu alți parteneri internaționali.
Autoritatea pentru securitate cibernetică a Cehiei a anunțat că Rusia și China reprezintă cea mai mare amenințare la adresa țării. De altfel, China se află și în spatele unui atac de proporții, anul trecut.
Iar în octombrie 2019, Serviciul ceh de Informații a anunțat destructurarea unei rețele ruse de spionaj care era gândită pentru atacuri cibernetice împotriva Cehiei și a aliaților săi. Rețeaua era sprijinită de ambasada Rusiei la Praga și Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, FSB.
Atacurile cibernetice vin lîntr-un moment când relațiile dintre Moscova și Praga sunt extrem de tensionate, în special după demolarea unei statui a unui mareșal sovietic.
Moscova consideră demolarea statuii mareșalului Ivan Konev, care a condus Armata Roșie în timpul campaniei de izgonire a trupelor naziste din fosta Cehoslovacie drept o insultă.
Primarul sectorului 6 din Praga, unde era statuia, se află sub protecția poliției. Conform unei surse neidentificate citate de presa cehă, un cetățean rus ar fi călătorit la Praga și ar fi putut reprezenta o amenințare la adresa primarului. De asemenea, conform aceleiași surse, un grup de agenți ruși s-ar fi mutat de la Moscova în Europa în aceeași perioadă.
Un alt element de tensiune este decizia autorităților cehe de a redenumi piața în care este amplasată ambasada Rusiei la Praga în memoria lui Boris Nemțov, un critic vocal al președintelui Putin, ucis în februarie 2015 în apropierea Kremlinului
Moscova are totuși și aliați în Cehia, de pildă președintele Milos Zeman, care a denumit demolarea statuii mareșalului sovietic „un abuz de stare de urgență”.
Zeman a criticat în trecut sancțiunile impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina și a anexării peninsulei Crimeea. În 2015, președintele a participat la comemorarea a 70 de ani de la finalul celui De-al Doilea Război Mondial, ignorând boicotul altor lideri europeni.
Iar în 2016, Milos Zeman s-a arătat în favoarea unui referendum care să decidă dacă Cehia rămâne în UE și NATO, deși a declarat că el însuși ar vota pentru rămânere.