Cel mai mare schimb de spioni: acordul dintre SUA și Rusia de acum 10 ani
Cei 10 spioni ruși, care au fost eliberați de Statele Unite în 9 iulie 2010 în schimbul de spioni, au fost arestați de FBI pe 27 iunie și acuzați că acționau ca agenți străini neînregistrați. Din stânga sus: Lydia Guryev; Natalia Pereverzeva; Anna Chapman; Elena Vavilova; și Vicky Pelaez. Din stânga jos: Vladimir Guryev; Mikhail Kutsik; Mikhail Semenko; Andrei Bezrukov; și Mikhail Vasenkov. Toți au pledat vinovați de conspirație și au recunoscut că acționau ca agenți neînregistrați ai unei țări străine.
Președintele rus de atunci, Dmitry Medvedev, a condus ședința Consiliului de Securitate de la Kremlin pe 29 iunie 2010, împreună cu prim-ministrul Vladimir Putin. Moscova a respins furios afirmația Washingtonului că ar fi destructurat o rețea de spionaj rusească ce acționa în Statele Unite.
Născută Anna Kushchenko, agenta rușilor Anna Chapman, locuia în New York din 2009. Era un model fotogenic, care s-a infiltrat în cercurile politice din Manhattan.
Chapman s-a întâlnit cu un agent american sub acoperire într-o cafenea din New York pe 26 iunie 2010. A doua zi, ea și alți nouă ruși au fost arestați de FBI și acuzați că acționau ca agenți străini neînregistrați.
Arestarea lui Chapman și a spionilor ruși, Vladimir și Lydia Guryev, a fost pe prima pagină a tabloidelor americane pe 30 iunie 2010.
Ofițerul de informații militare, Serghei Skripal, a fost printre cele patru persoane eliberate de Rusia. Un monitor din exteriorul unei săli de judecată din Moscova îl arată pe Skripal vorbind cu avocatul său, în timpul unui proces din 2006, în care a fost condamnat pentru spionaj pentru Marea Britanie. După schimbul de spioni, Skripal a locuit în Anglia, unde a fost otrăvit, în 2018, de doi suspecți ruși. Skripal și fiica sa au scăpat cu viață. Moscova a negat acuzațiile că a încercat să-l omoare.
Cercetătorul nuclear rus, Igor Sutyagin, stă în spatele gratiilor pe 7 aprilie 2004, în timp ce își ascultă verdictul de vinovăție, în sala de judecată din Moscova. Sutyagin se număra printre cei patru spioni condamnați și grațiați de Medvedev pentru a fi schimbați pentru cei 10 ruși acuzați de spionaj în Statele Unite.
Zidurile închisorii Lefortovo din Moscova, la 8 iulie 2010, unde a fost încarcerat Sutyagin.
Fost ofițer al serviciilor speciale ruse, Aleksandr Zaporozhsky a fost printre cei patru oameni eliberați de Moscova în schimbul de spioni din 2010. A fost condamnat pentru înaltă trădare pentru că a transmis către CIA detalii despre activitățile de spionaj ale rușilor. Zaporozhsky a negat acuzațiile, dar a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică.
Vicky Pelaez, născută în Peru, și soțul ei, Mikhail Vasenkov, au fost arestați de autoritățile americane și acuzați că spionează pentru Rusia. Pelaez a fost jurnalistă pentru cotidianul în limba spaniolă El Diario din New York. După ce au fost deportați în Rusia, cei doi s-au mutat în Peru, în 2013.
FBI a lansat un videoclip, în 2004, în care liderul rețelei, spionul rus Pavel Kapustin, apare primind o pungă plină cu bani cash de la un oficial la Misiunea Rusă. FBI a declarat că Metsos a fost resposabil cu plata spionilor ruși care au încercat să pătrundă în cercurile de elită din societatea americană, în încercarea de a se apropia de brokerii de putere și de a afla secretele. FBI a preizat că nu au fost scurse informații clasificate. Metsos a fost al 11-lea spion din rețea și a fost arestat în Cipru.
O imagine a FBI în care spionul rus Vladimir Guryev (stânga) primește un pachet de la un alt agent rus la o gară din New York.
Robert Baum (centru), avocatul lui Chapman, discută cu presa în fața Curții Federale din Manhattan, New York, la 8 iulie 2010, după ce a pledat vinovată la acuzațiile de a fi comunicat cu Federația Rusă fără să se înregistreze ca agent străin.
O aeronavă a Ministerului de Urgență al Rusiei se întoarce pe Aeroportul Domodedovo din Moscova, pe 9 iulie 2010, cu cei 10 agenți eliberați de Statele Unite. Câteva ore mai devreme fuseseră predați de către americani pe aeroportul internațional din Viena.
Zborul Vision Airlines N766VA ajunge pe Aeroportul Internațional Dulles, Washington, D.C., pe 9 iulie 2010. Transporta cei patru cetățeni ruși care au executat în Rusia pedepse cu închisoarea pentru că lucrau ca agenți de informații ai SUA.
Un titlu din Daily Telegraph, care a realizat un interviu cu fostul soț al lui Chapman.
La câteva luni de la schimbul de spioni, Chapman și-a reafirmat public fidelitatea față de Rusia, alăturându-se partidului lui Putin, Rusia Unită. Ea a mers pe o scenă din Moscova, pe 22 decembrie 2010, pentru a discuta cu liderii Gărzile Tinere, o mișcare de tineret pro-Kremlin.
Chapman a ajuns celebră, a fost prezentatoare TV și model. În imagine, stă într-un studio din Moscova, pe 13 ianuarie 2011, în timp ce prezenta programul de televiziune Misterele Lumii cu Anna Chapman la Ren-TV.
Chapman a participat și la prezentări de modă, în imagine e flancată de doi bărbați care se poartă ca agenți ai serviciilor secrete, la o prezentare în Antalya, pe 8 iunie 2012.
Desene animate cu figurile lui Chapman și lui Putin îmbrăcat în uniformă au fost folosite în 2011 pentru a promova un nou joc video rusesc numit Voinushka (Ucide-i pe toți).