Cel puțin 12 palestinieni, uciși în urma unor atacuri asupra Gazei

Această fotografie distribuită de armata israeliană pe 23 august 2024 arată soldați israelieni care operează în Fâșia Gaza.

Cel puțin 12 palestinieni, printre care doi copii și o femeie, au fost uciși sâmbătă dimineață, 24 august, de atacuri israeliene la est de Khan Younis din Gaza. Atacurile au avut loc în zona taberei Al-Nuseirat, a anunțat agenția oficială de presă palestiniană Wafa, citată de Reuters.

Cel puțin alte 15 persoane au fost rănite în atacuri, a adăugat Wafa.

Între timp, o delegație Hamas este așteptată sâmbătă seată la Cairo pentru a discuta cu mediatorii cu privire la ultima rundă de negocieri privind încetarea focului în Gaza, care a avut loc în capitala egipteană, a declarat Izzat al-Rishq, un înalt oficial Hamas.

Săptămâna aceasta, președintele SUA, Joe Biden, și premierul israelian, Beniamin Netanyahu, au vorbit la telefon, la scurt timp după încheierea turneului în regiune a secretarului de stat american Antony Blinken, care s-a încheiat marți fără a produce un progres major către armistițiu.

Îți mai recomandăm Tancurile pătrund mai adânc în Gaza. Biden îl presează pe Netanyahu să accepte un armistițiu

Hamas vrea un acord care să pună capăt războiului din Gaza și să elibereze ostaticii israelieni și străini din Gaza în schimbul eliberării multor palestinieni închiși de Israel.

Beniamin Netanyahu spune că războiul se va încheia doar odată ce Hamas va fi învins și că o încetare a focului pentru a permite schimbul de ostatici și prizonieri ar fi doar o pauză temporară, în timp ce grupul militant rămâne o amenințare.

Campania militară israeliană a ucis peste 40.000 de oameni în Gaza din octombrie, potrivit autorităților sanitare palestiniene.

Războiul a început pe 7 octombrie, când bărbați înarmați Hamas au luat cu asalt comunitățile și bazele militare israeliene, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și răpind aproximativ 250 de ostatici, potrivit numărătorilor israeliene.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.