O lovitură israeliană asupra caselor din Al-Shati, una dintre cele opt tabere istorice de refugiați din Fâșia Gaza, a ucis 24 de persoane, a declarat Ismail Al-Thawabta pentru Reuters.
Alți 18 palestinieni au fost uciși într-un atac asupra caselor din cartierul Al-Tuffah.
Armata israeliană a publicat o scurtă declarație în care spunea: „Cu puțin timp în urmă, avioanele de luptă ale IDF au lovit două site-uri de infrastructură militară Hamas în zona orașului Gaza”.
Hamas nu a comentat afirmația israeliană că ar fi lovit infrastructura militară.
Reprezentanții grupării au spus într-o declarație că atacurile au vizat populația civilă și a promis într-o că „ocupația și liderii săi naziști vor plăti prețul pentru încălcările lor împotriva poporului nostru”.
Imaginile obținute de Reuters au arătat zeci de palestinieni care caută victime în mijlocul caselor distruse. Înregistrările au arătat case distruse, pereți dărâmați, moloz și praf umplând strada din tabăra de refugiați Shati.
O altă înregistrare verificată de Reuters, care arată un palestinian rănit legat de capota unuei mașini militare condusă de forțele israeliene a fost publicată pe rețelele sociale.
Armata israeliană a precizat că suspectul fusese rănit într-un schimb de focuri și că va investiga modul în care a fost tratat.
Campania terestră și aeriană a Israelului în Gaza a fost declanșată atunci când militanții conduși de Hamas au năvălit în sudul Israelului pe 7 octombrie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și confiscând peste 250 de ostatici, potrivit bilanţurilor israeliene.
Îți mai recomandăm Mesaje din țările unde tinerii au votat deja la europarlamentare. Generația Z vrea pace, protecția mediului și să combată extremismulOfensiva a lăsat Gaza în ruină, a ucis peste 37.400 de oameni, dintre care 101 au fost uciși în ultimele 24 de ore, potrivit autorităților sanitare palestiniene, și a lăsat aproape întreaga populație fără adăpost și în sărăcie.
La mai bine de opt luni de la începutul războiului, ofensiva Israelului se concentrează acum asupra ultimelor două zone pe care forțele sale nu le aveau încă să cucerească: Rafah, la marginea de sud a Gazei și zona din jurul Deir al-Balah, în centru.
Știre scrisă în baza informațiilor furnizate de Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.