Cele două școli sunt situate în orașul Gaza, din centrul Fâșiei cu același nume. În atac ar fi fost rănite alte 19 persoane, conform Ministerului Sănătății din regiunea aflată sub controlul Hamas.
Într-un video distribuit de Associated Press se observă cel puțin un copil care s-ar fi aflat între cei uciși.
Armata israeliană, care susține constant că militanții palestinieni că se adăpostesc în zone civile, a declarat că a lovit centrele de comandă Hamas, conform Reuters.
„Şcolile erau folosite de Batalionul al-Furqan al Hamas ca ascunzătoare pentru agenţii săi terorişti şi ca puncte de comandă folosite pentru planificarea şi executarea atacurilor împotriva trupelor IDF şi a statului Israel”, a precizat armata israeliană (IDF), potrivit News.ro.
Conform mass-media palestiniene, numărul victimelor ar fi mai mare, de cel puțin 30 de persoane decedate, în timp ce altele s-ar fi aflat încă sub dărâmături.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Apărării civile palestiniene, Mahmoud Basal, majoritatea persoanelor decedate erau femei şi copii.
Tot duminică, forțele israeliene au lansat și alte atacuri în urma cărora ar fi murit cel puțin 18 persoane, conform autorităților palestiniene.
Unul dintre atacuri a vizat o tabără de corturi din curtea spitalului Al-Aqsa, din Deir Al-Balah, unde se află numeroase persoane strămutate din alte zone ale enclavei.
Armata israeliană a transmis că a vizat un militant care „a desfășurat activități teroriste” și că au fost identificate explozii secundare, ceea ce indică faptul că erau prezente arme și muniții în zonă.
Îți mai recomandăm Atac israelian asupra unei școli din Gaza. Armata israeliană spune că în școală se afla un centru HamasTotodată, în Israel două persoane, o femeie de aproximativ 70 de ani și un bărbat de 80 de ani, au fost înjunghiate mortal, în ceea ce autoritățile israeliene au descris ca un atentat al unui militant palestinian.
Alte două persoane ar fi fost rănite, potrivit autorităților de la Tel-Aviv.
Forțele israeliene au continuat loviturile și bombardamentele în Fâșia Gaza, după ce eforturile diplomatice de la Cairo, de a se ajunge la un acord de încetare a focului, s-au încheiat sâmbătă fără progrese.
Israelul se pregătește pentru o escaladare serioasă în nordul țării, la granița cu Liban, relatează Reuters.
Tensiunea regională a crescut și mai mult în urma uciderii liderului Hamas, Ismail Haniyeh, miercuri, la Teheran, la o zi după ce o israelienii l-au ucis în Beirut pe Fuad Shukr, un comandant militar de rang înalt al grupării armate libaneze Hezbollah.
Atât gruparea Hamas cât și Iranul au acuzat Israelul că a comis atacul împotriva lui Haniyeh și s-au angajat să riposteze. Israelul nu a revendicat și nici nu a negat implicarea sa în acest incident.
Îți mai recomandăm Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la TeheranEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.