Cu mișcări sigure, Daria deschide un borcan cu bulion și pune o jumătate de lingură în oala de ciorbă de pe aragaz. Amestecă, gustă, se gândește puțin, închide borcanul și-l pune lângă tava plină cu paste cu brânză din care ies aburi.
Mâinile ei, care până în urmă cu câteva luni vindeau pe stradă cannabis sau ecstasy, pregătesc acum prânzul pentru 13 femei. Toate locuiesc într-o vilă ca atâtea altele de la marginea localității Balotești, la 20 de kilometri de București. Aici este Centrul de fete „House of Joy”, al organizației Teen Challenge.
Daria (21 de ani) pregătește prânzul pentru ea și celelalte 12 colege de la centrul House of Joy din Balotești. Tinerele sunt incluse într-un program de reabilitare de nouă luni, după ce au devenit dependente de droguri.
Povestea lor este, în mare parte, aceeași: sunt foste consumatoare, unele și vânzătoare de droguri. După ani de dependență și încercări eșuate de tratament, au ajuns într-un program de recuperare, în singurul centru pentru femei din România.
Europa Liberă a vorbit cu patru foști toxicomani pentru a afla cum au reușit să se desprindă, după opt sau 14 ani, chiar și de cel mai negru scenariu - al consumului de heroină.
Punctul zero: Începutul
„Primul joint l-am fumat la 16 ani”, povestește Daria pentru Europa Liberă. L-a luat la îndemnul a două prietene. „Îmi era rău, îmi venea să vomit, nu înțelegeam de ce ele râdeau, se simțeau bine”, spune tânăra din Oradea.
E multă siguranță și detașare în modul ei de a vorbi, de parcă ar spune povestea unei străine. A doua experiență a avut-o un an mai târziu, la un festival de muzică electronică. Cineva i-a oferit o pastilă de ecstasy.
„Mă simțeam liberă, nejudecată de nimeni”, explică Daria motivul pentru care a continuat. Provenită dintr-o familie în care i se oferea ce cerea, a decis să plece de acasă la o săptămână după ce a împlinit 18 ani. „Mi-a fost vândută foarte ușor oferta de a face chiar eu trafic de droguri”, mărturisește tânăra. S-a oprit abia după ce a i s-a întocmit dosar penal și a primit o condamnare de un an și șase luni, cu suspendare.
„Trei ani am consumat marijuana, hașiș, pastile și alte droguri considerate mai ușoare, în formă ocazională. Am ajuns la heroină, pe care am consumat-o cinci ani”, comprimă Georgiana Drăgan-Moldoveanu (39 de ani) povestea ei cu stupefiantele. Debutul: la vârsta majoratului.
După o dependență de opt ani de droguri, Georgiana Drăgan-Moldoveanu are 15 ani de când a reușit să renunțe. În prezent conduce un centru rezidențial pentru reabilitarea dependențelor și lucrează la o temă de doctorat referitoare la tratamentele oferite consumatorilor.
„Heroină și etnobotanice”, spune pentru Europa Liberă Iulian Dobre (47 de ani), fost consumator, timp de opt ani. În cazul lui, debutul a fost la 17 ani.
„Am început la 20 de ani, cu o substanță care se numește ketamină”, mărturisește Ștefan Iancu (45 de ani) cum a debutat dependența sa, care a durat 14 ani.
Pasul unu: Soluția internării în spital
„Am fost internată la un spital de psihiatrie, unde am stat zece zile dar, sinceră să fiu, nu a avut niciun efect asupra mea, pentru că mi-era foarte ușor să consum chiar din acolo”, povestește Daria primele ei încercări ratate de recuperare.
„Era o prietenă – cu care consumam și eu – și ea era deja internată acolo și, în a treia zi de spitalizare, a venit și mi-a prezentat o boabă (pastilă de ecstasy - n.r.) și mi-a zis: «nu vrei să băgăm boaba asta împreună?» Și i-am zis că nu”, rememorează tânăra.
Recunoaște utilitatea acestui tip de internări, chiar dacă nu rezolvă problema dependenților.
„E nevoie de perioada aia de detoxifiere, în care organismul să scape de sevraj, că ai parte și de sevraj când te lași de droguri, dacă ai fost dependent, dar nu e un loc de unde ieși vindecat”, mai spune Daria.
„Prima încercare a fost la Obregia (Spitalul de Psihistrie București, n.r.)” - își amintește Ștefan Iancu, fost consumator - „la una din secțiile lor de toxicomani, secție închisă, unde eu eram singurul consumator de ketamină, restul fiind de heroină”.
Ștefan a descris pentru Europa Liberă ce presupune spitalizarea într-o astfel de secție: „Acolo tratamentul e medicamentos, în mare măsură. Și dormi, jumătate din timp - cred că au și consilier psihologic, dar nu prea ia nimeni în seamă problema asta, nici nu se ducea lumea - și e OK dacă ai nevoie de o scurtă perioadă în care să faci detoxifiere, să-ți mai revii un pic”.
După 14 ani de dependență de droguri, Ștefan Iancu (45 de ani) a reușit să renunțe la ele. Are și un doctorat pe tema politicilor publice anti-drog.
Pentru o bună parte dintre cei internați efectul era zero: reveneau la droguri imediat după externare.
„Condițiile nu sunt extraordinare, adică au și rezerve de patru paturi, dar există și o cameră mare, cu 20 de paturi, mâncarea de destul de proastă calitate și, în afară de tratamentul ăsta medicamentos, mai nimic. Mulți se întorceau direct la consum și cred că a fost și cazul meu din prima”, își amintește Ștefan Iancu.
Recunoaște însă că spitalizările aveau rolul de a reabilita fizic consumatorul, însă numai cât să facă față unui nou val de stupefiante.
„Pe termen lung, nu știu cât de eficient a fost. Pe termen scurt, mai ajuta să-ți mai revii fizic măcar un pic, cam ăsta era beneficiul principal. În unele situații, când ajungi la dezintoxicare ești într-o stare foarte, foarte proastă. Pentru dependenții de heroină și chiar și pentru «legalele» acelea, se ajungea la un pas de moarte. Câteodată, pauza aia de zece zile sau de o săptămână înseamnă ceva”, spune Iancu.
Spune că a avut parte de cel puțin trei-patru încercări de a se lăsa la secțiile de toxicomani și a revenit, de fiecare dată, la consum.
Prin droguri „legale” consumatorii identifică „etnobotanicele” care au putut fi cumpărate o perioadă, legal, din așa-numitele „Magazine de vise”.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul Georgianei Drăgan-Moldoveanu.
„Am avut câteva internări la spital: două la Obregia (de psihiatrie cu secție pentru toxicomani, n.r.). La un moment dat, dându-mi seama că, dacă mă internam în București, îmi era mult mai ușor să-mi cer externarea atunci când mi se punea pata și mă lua iar dorința de a consuma, am decis să merg la un spital de dezintoxicare din Iași, care era în cadrul Spitalului Socola. Aveau acolo o secție pentru dependenți. Bine-nțeles că și de acolo, când mi s-a pus pata, am plecat. M-am externat la cerere, m-am dus și m-am drogat”, povestește Georgiana Drăgan-Moldoveanu pentru Europa Liberă.
România are aproximativ 12.000 de paturi în cele 37 de spitale de psihiatrie din țară.
Cu 1.225 de paturi, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” este cel mai mare din țară, având dedicate 60 de paturi în două secții de dezintoxicare.
Cel mai tânăr pacient ajuns aici cu probleme legate de consumul de droguri avea la internare 11 ani și 9 luni.
Iar vârsta consumatorilor scade de la an la an. Numai la Spitalul Obregia din București, în doar doi ani, din 2021 până în 2023, numărul minorilor internați a crescut de patru ori.
Centrul de Evaluare si Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” din București are 45 paturi. În 2020 a adăpostit 430 de pacienți, în 2021 - 427 de pacienți, iar în 2022 - 402 pacienți.
Potrivit ultimului raport al Agenției Naționale Antidrog, din anul 2022, pe întreg teritoriul României au solicitat asistenţă 3.097 persoane consumatoare de droguri.
Pasul doi: Soluția terapiei
În curtea cochetă a Centrului de fete „House of Joy” din Balotești, județul Ilfov, liniștea e tulburată doar de un cocoș din vecini care insistă să-și facă auzită prezența. Sunt câteva minute de când ploaia s-a oprit și tot câteva minute de când discutăm cu Daria despre încercările și eșecurile desprinderii de consum.
„Am ajuns să fiu dusă la o clinică din Cluj și acolo am stat două luni. Părea că mi-am revenit. Mi s-a spus că trebuie să stau o lună iar eu, integrându-mă foarte ușor, am zis că vreau să stau mai mult, ai mei (părinții, n.r.) erau foarte fericiți. Însă după nici trei luni, am recăzut”, povestește Daria.
Eșecul experimentat de ea l-au trăit și ceilalți foști dependenți cu care a vorbit Europa Liberă.
„Am încercat terapie individuală, psihoterapie, la clinici private din București și pe la centrele astea de consiliere care țin de sector, de primărie, am fost în cel puțin un loc, pe la ONG-uri... Au fost chiar mai puțin eficiente decât internarea la psihiatrie, din punctul meu de vedere. Chiar se crea un reflex, adică, după terapie, ăsta era programul: să mergi să consumi”, își amintește Ștefan Iancu cum au decurs aceste încercări.
„La alții funcționează mai bine psihoterapia individuală. În cazul meu, nu prea a dat rezultate, nu prea găseam psihoterapeuți cu care să mă potrivesc”, caută o explicație bărbatul de 45 de ani.
Prețul unei ședințe de terapie, la o clinică privată, este în general de 200 - 300 de lei, fiind necesară de obicei o întâlnire săptămânală, timp de câteva luni.
Spre deosebire de alte țări, în România nu este recunoscută specializarea „medicina adicțiilor/ adictologia”, spune pentru Europa Liberă dr. Holger Lux.
Medic specialist în medicina generală și psihoterapeut, a absolvit în urmă cu 18 ani cursuri organizate la București de Fundația De Hoop din Olanda în colaborare cu Agenția Națională Antidrog.
„În vreo zece ani au fost câteva sute de persoane care au absolvit aceste cursuri. Dar, din câte știu, doar o mică parte lucrează efectiv în domeniu. Poate câteva zeci”, estimează dr. Lux.
Pasul trei: Soluția centrelor rezidențiale
Pentru Daria, tânăra de 21 de ani, soluția avea să se dovedească o casă cu etaj din Balotești: „House of Joy”. A ajuns aici după ce a văzut pe internet mărturiile altor foste consumatoare care au reușit să-și depășească dependența.
„Singurul loc unde pot să zic că am început să mă simt cât de cât mai bine și să mă simt vindecată - ba chiar mai mult, să înțeleg sensul pentru care am fost creată”, povestește Daria. Are deja șapte luni de când este aici și mai are de petrecut două luni până când poate fi declarată „absolventă”.
Centrul rezidențial de reabilitare a dependenților House of Joy din Balotești poate adăposti cel mult 13 persoane. Adeseori sunt liste de așteptare.
Are parte de reguli stricte zilnice și a învățat să fie disciplinată. Rezidentele nu au voie să consume nici măcar alcool sau țigări și nu pot părăsi casa decât în anumite condiții. Cu toate acestea, poarta este în permanență deschisă, dar niciuna dintre tinerele aflate la reabilitare nu are curajul să iasă din curte. Ele știu că drumul ar putea duce spre zona din care încearcă să scape: cea a dependenței.
„Din punctul meu de vedere, este nevoie de centre rezidențiale care să ofere ajutor pe un termen mai lung”, spune Georgiana Drăgan-Moldoveanu. Fostă consumatoare de heroină, recuperată de 15 ani după ce a trecut prin acest sistem, ea este în prezent directoarea Centrului de fete House of Joy Balotești.
Costurile lunare pentru „internarea” la un astfel de centru rezidențial privat de reabilitare sunt în jur de 400 de euro, fiind oferite cazarea, mesele și terapia.
„Mulți au fost prin alte centre și au încercat metodele astea, pe la psihoterapeuți, doar că unui dependent îi trebuie un cadru optim pentru recuperare: un cadru în care să fie tras din lume, pus deoparte, să i se ofere niște condiții optime, niște oportunități, să învețe lucruri noi și aici, în centrul post-cură, se poate face asta”, explică Iulian Dobre pentru Europa Liberă.
În vârstă de 47 de ani, Iulian a fost fost consumator timp de opt ani de heroină și etnobotanice. Este abstinent de 14 ani și conduce, în prezent, Centrul Teen Challenge din Grădiștea, la 30 de kilometri de București.
Centrul rezidențial de reabilitare a dependenților Teen Challenge din Grădiștea din apropierea Bucureștiului poate adăposti până la 25 de persoane.
„Prin 2010 am ajuns și la un centru de reabilitare care înseamnă un tratament mai complex care nu privește doar dezintoxicarea. Ușor, ușor, stând departe în contextul ăla social, redevii tu cel care erai înainte să comsumi și ai sens și fără să faci asta”, spune Iancu.
În total, în România sunt mai puțin de zece centre rezidențiale și doar unul pentru femei, la care se adaugă un prim centru mixt destinat adolescenților la Voila – Câmpina.
Toate centrele sunt inițiative ale unor organizații non-guvernamentale și au între 10-30 de locuri destinate tuturor adicțiilor: alcool, droguri, jocuri de noroc sau pornografie.
Nu există niciun astfel de centru finanțat și coordonat de instituții de stat. Germania, de exemplu, cea mai mare economie din UE, are 270 de clinici de stat pentru tratarea dependenței de droguri.
Soluția izolării pe termen lung
„În Germania se punea accent în urmă cu 30 de ani pe noțiunea de lanț terapeutic și eu, cât am putut, am preluat și încerc să propag ideea că, dacă vrem rezultate bune, trebuie să creem acest lanț terapeutic și în România”, spune dr. Holger Lux, medicul care coordonează activitatea centrului de la Șura Mică, la 11 kilometri de Sibiu.
Dr. Holger Lux conduce centrul rezidențial de reabilitare a dependenților de la Șura Mică, de lângă Sibiu. Este primul centru deschis în România, în urmă cu mai bine de trei decenii.
Înființat în 1994 și patronat de Asociația Umanitară Crucea Albastră din România, acesta este cel mai vechi centru care tratează dependenții de droguri, alcool sau jocuri de noroc din țară.
E locul în care Ștefan Iancu a reușit să treacă peste o dependență de 14 ani.
Lanțul terapeutic de care vorbește dr. Lux presupune consilierea, detoxifierea în spital (dacă este un sevraj puternic), centrul de reabilitare cu psihoterapie de grup și ocupațională iar etapa a patra o reprezintă grupurile de suport, cum este binecunoscutul Alcoolicii Anonimi.
În România, Narcoticii Anonimi funcționează doar în București, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș.
Centrul rezidențial de reabilitare a dependenților de la Sura Mică, Sibiu. Are deja mai bine de trei decenii de existență.
Numărul mic de locuri în centrele rezidențiale duce la formarea listelor de așteptare.
„A scăzut foarte mult vârsta de debut în consum, motiv pentru care părinții se află în imposibilitatea de a le da ajutor copiilor, pentru că nu sunt centre. Noi îi primim în centrele noastre, dar avem o capacitate limitată”, spune Georgiana Drăgan-Moldoveanu (39 de ani), directoarea Centrului de fete House of Joy Balotești. Cea mai tânără persoană acceptată în centru avea 16 ani.
În cazul adolescenților, cel mai tânăr membru adus într-un centru rezidențial avea 13 ani, iar de doi ani de când consuma droguri, conform datelor oferite de Iulian Dobre, directorul Teen Challenge din Grădiștea.
„Consider că este nevoie de o investiție majoră în ceea ce privește campaniile de prevenire, chiar mai mult decât atât, aș merge la includerea în curricula școlară, educațională, a unor ore de prevenire a consumului de droguri și a dependențelor, în general”, mai spune Georgiana Drăgan-Moldoveanu.
Poziția Agenției Antidrog
Centre de tipul Teen Challenge, care oferă servicii de reabilitare persoanelor care se luptă cu dependența, există în alte țări încă din 1960.
În România, deși dependența este considerată o boală cronică, nu are parte de același tip de schemă de tratament ca în țările care au mai bine de jumătate de secol de când luptă cu adicțiile.
„De cele mai multe ori, procesul terapeutic necesită intervenție integrată, ceea ce nu se întâmplă. Avem intervenție doar de tip medical, rezolvăm dependența fizică, dar nu rezolvăm și dependența psihologică. Din acest punct de vedere, de cele mai multe ori există multe episoade de recădere”, explică dr. Bogdan Gheorghe, medic la Agenția Națională Antidrog, pentru Europa Liberă.
Dr. Bogdan Gheorghe, medic la Agenția Națională Antidrog, recunoaște necesitatea centrelor rezidențiale, dar consideră că o suplimentare a centrelor de tip ambulatoriu ar putea reprezenta o parte din soluție.
Agenția are o rețea formată din 47 de centre de prevenire, evaluare și consiliere anti-drog, dezvoltate la nivel național. Rețea măcinată de propriile probleme: conform unui raport al Curții de Conturi, 41 nu au echipă terapeutică completă care să asigure evaluările solicitate și serviciile minime de asistență pentru consumatorii de droguri.
„Nu ascund faptul că sunt puțini specialiști care doresc să lucreze cu consumatorul de droguri, este un pacient care are multe episoade de violență, atât fizică, cât și verbală”, explică Bogdan Gheorghe una dintre probleme, anume deficitul de personal.
Recunoaște rolul centrelor rezidențiale, dar consideră că rezolvarea constă în dezvoltarea actualului sistem.
„Într-adevăr, la nivel internațional centrele de tip rezidențial au eficiența cea mai mare în a recupera astfel de persoane. Într-adevăr, sprijină dar, din punctul meu de vedere, și centrele de tip ambulatoriu, dezvoltate într-un număr mult mai mare, asigură un suport mult mai mare persoanelor consumatoare de droguri, pentru că sunt mult mai aproape de ele și de mediul în care trăiesc”, consideră specialistul ANA.
În ultimii 20 de ani, statul român a investit 2 milioane de euro în trei centre pe care intenționa să le transforme în comunități terapeutice: la Bălan (Harghita), Dejani (Brașov) și Mica (Cluj).
Într-un reportaj realizat de emisiunea„România, te iubesc”, difuzată la ProTV, este prezentată situația lor: toate sunt în paragină, fără a fi funcționat vreodată în acest scop.
„Banii au fost investiți din punct de vedere al funcționării clădirilor”, a declarat Georgiana Dabija, directoarea Agenției Naționale Antidrog pentru ProTV.
Nefolosit din 2006, imobilul din Bălan a fost cedat anul trecut de ANA către Consiliul Județean Harghita. La fel s-a întâmplat și cu cel de la Dejani.
Spre punctul final
În așteptarea orei la care va fi servit prânzul, în House of Joy din Balotești, 13 tinere șterg pardoselile, dau cu aspiratorul, șterg praful sau pregătesc mâncarea.
„Înainte să vin aici, mi-am fumat ultimul joint și mi-am zis că eu pe așa ceva nu vreau să mai pun gura și am șapte luni de când nu mai consum”, spune Daria. Doar două luni o mai despart de „absolvire”. Știe deja cum arată viitorul ei.
„După ce termin programul vreau să rămân ca voluntar aici, urmează să mă înscriu chiar și la facultate”, spune tânăra.
În timp ce-și povestește planurile, din difuzoarele televizorului se aude melodia lui Seph Schlueter, „Counting My Blessings”, iar versurile par să-i povestească experiența: „Parcă mai ieri/ Mă rugam să am parte de o minune/ Prea speriat să am și cea mai mică nădejde”.
Alături de ea, directoarea Georgiana Drăgan-Moldoveanu are și ea planuri academice: urmează deja, de doi ani, cursurile unui doctorat la Universitatea din București. Tema vizează modalitățile de recuperare a dependenților. Are deja 15 ani de când s-a despărțit de droguri.
La 10-20 de kilometri distanță, la Grădiștea, Iulian Dobre participă la o ședință în centrul Teen Challenge, pe care îl conduce alături de alți foști dependenți. Cei 25 de aspiranți la o viață fără adicții sunt anunțați cine vor fi noii lor colegi de cameră. Stau câte patru într-un dormitor și, odată pe lună, se fac mutări astfel încât fiecare să aibă parte de cât mai multe experiențe noi.
De 14 ani, Iulian Dobre nu mai consumă heroină și etnobotanice.
Fost dependent de etnobotanice și heroină, Iulian Dobre a reușit să scape de 14 ani de dependență. În prezent este în conducerea centrului rezidențial de reabilitare a dependenților Teen Challenge din Grădiștea, Ilfov.
La 500 de kilometri depărtare, în Timișoara, și Ștefan Iancu este într-o ședință. După 14 ani de ketamină, etnobotanice, mefedronă, ecstasy ori cannabis, are cinci ani de abstinență. A absolvit un doctorat în politici publice anti-drog la Universitatea București.
„Fiecare își găsește soluția lui în cele din urmă și mulți oameni se recuperează. O proporție mare din dependenți până la urmă se vindecă”, mai spune mai spune bărbatul de 45 de ani și face o pauză mai lungă de vorbire.
Este o tăcere deprinsă în anii de singurătate ai consumatorului de cursă lungă, care a învățat pe sănătatea lui și a celor din jur că în România cea mai bună soluție este, și în acest caz, cea pe cont propriu.