Cum va arăta Centura Capitalei după reluarea lucrărilor abandonate în urmă cu 20 de ani

După zeci de ani de promisiuni și lucrări începute dar abandonate, autoritățile din Trasporturi vor lărgi ultimele secțiuni de pe Centura Capitalei.

După ani de promisiuni și lucrări abandonate, autoritățile din Ministerul Transporturilor au reluat planurile pentru lărgirea secțiunilor rămase înguste ale Centurii Capitalei, inclusiv segmentul esențial DN2 - A2, unde traficul este adesea blocat, transmit Știrile ProTV.

Tronsonul va fi lărgit la patru benzi, iar lucrările sunt programate să dureze doi ani. Tot în acest interval ar trebui finalizată și Autostrada A0, care va prelua o parte din traficul ce sufocă în prezent Centura Bucureștiului.

Contractul pentru lărgirea acestui drum a fost semnat, iar finanțarea, estimată la 450 de milioane de lei, va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Lucrările vor fi reluate în primăvara anului viitor, noul constructor având șase luni pentru proiectare și doi ani pentru a finaliza cei 11 kilometri, care au rămas neterminați.

În paralel, alte lucrări vor începe săptămâna aceasta pe tronsonul Jilava - Domnești de pe Centura Capitalei.

Îți mai recomandăm Câți kilometri de autostradă s-ar putea construi în România în 2024

Citește mai mult pe Știrile ProTV.