R. Moldova intră în campania electorală pentru alegerile locale

Vineri începe campania electorală pentru alegerile generale locale din Republica Moldova, care vor avea loc pe 5 noiembrie, când vor fi aleși primari, consilieri raionali și locali în circa 900 de localități.

Vineri începe campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Ce s-a schimbat în ultimii ani în localitățile R. Moldova? Europa Liberă și-a propus să vadă cum stau lucrurile la capitole importante ca sănătatea, educația, salariile, numărul populației și al alegătorilor.

Gradul de asigurare cu medici de familie, la începutul anului 2023

La începutul anului 2023, în raionul Șoldănești erau doar zece medici de familie, iar în Sângerei – 23, unui medic de familie revenindu-i aproape 3.000 de pacienți, dublu față de normativele Ministerului Sănătății.

O situație mai bună a fost înregistrată la Chișinău și Bălți și în raioanele Cimișlia, Basarabeasca, Nisporeni, Călărași, Dubăsari și Edineț, unde gradul de acoperire a medicilor de familie depășește 100%.

Mai multe

Creșterea salariilor medii brute, în anii 2019-2022

Din anul 2019 și până acum, salariul mediu pe economie a crescut cu 43,62%, adică cu 2.650 de lei (137 euro).

Un euro era cotat vineri, 6 octombrie, cu 19,27 lei moldovenești.

Cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți, unde este concentrată cea mai mare activitate economică, cel mai mare salariu mediu pe economie, în anul 2022, a fost în raionul Cahul - 8.725 de lei (453 euro).

Cel mai mic salariu mediu pe economie s-a înregistrat în raionul Briceni și a fost de 6.811 lei (353 euro), majorându-se în 4 ani cu 1.732 de lei.

În majoritatea raioanelor, salariul mediu pe economie a oscilat între 7.500 de lei (389 euro) și 8.500 de lei (441 euro).

Mai multe

Numărul cadrelor didactice lipsă în școlile din R. Moldova, la începutul anului școlar 2022-2023

La începutul anului școlar 2022-2023, numărul total de posturi vacante în instituțiile de învățământ constituia 2.161, cu aproape 200 mai mare decât în anul de studii 2021-2022.

Cea mai gravă situație este în raionul Nisporeni, unde la fiecare o mie de elevi nu ajung 28 de profesori.

Cea mai bună situație este la Edineț, unde nu ajung doar șase cadre didactice sau mai puțin de un profesor la o mie de elevi.

Mai multe

Numărul de alegători înscriși în listele electorale de bază

La data de 2 octombrie 2023, numărul alegătorilor incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor era de 3,3 milioane. Dintre aceștia, 2,76 milioane sunt cetățeni cu drept de vot atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul doi (raioane și municipii).

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia R. Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv care au emigrat autorizat peste hotarele țării (273.112 persoane) și cetățenii cu drept de vot cu domiciliul în localitățile din stânga Nistrului, necontrolate de autoritățile constituționale ale R. Moldova (267.162 de persoane).

Mai multe

Numărul populației în raioane și municipii, la 1 ianuarie 2023

Informațiile publicate de Comisia Electorală Centrală diferă de datele publicate de Biroului Național de Statistică, care arată că la 1 ianuarie 2023, în R. Moldova erau înregistrați 2,5 milioane de locuitori cu reședință obișnuită.

Cei mai mulți trăiesc în municipiul Chișinău – 673.000, aproape 30% din populația R. Moldova.

Cel mai mic număr de locuitori îl au raioanele Șoldănești și Dubăsari – 28.800 și, respectiv, 24.400 de oameni.

Mai multe

Partidele cu cele mai multe mandate în consilii, câștigate la localele precedente

Acum 4 ani, în urma alegerilor pentru consiliile raionale și municipale, în majoritatea raioanelor din nordul țării a câștigat Partidul Socialiștilor.

În centru, aproape în toate raioanele, a câștigat blocul electoral ACUM, format din Platforma „Demnitate și Adevăr” (DA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

În sudul țării au câștigat blocul ACUM, socialiștii și democrații. În municipiul Chișinău, pe primele trei locuri s-au clasat Partidul Socialiștilor, ACUM și Partidul Liberal.

Mai multe