A Christmas Carol (un Dickens electoral)
Carevasăzică, pentru a ieși din blocajul actual, parlamentul britanic a acceptat în seara de ieri, marți, planul lui Boris Johnson de alegeri anticipate în decembrie (știind că data oficială a Brexitului e acum pe 31 ianuarie).
Nu prea doreau deputații în decembrie, căci alegerile atunci vor putea produce un rezultat distorsionat, din pricina frigului dickensian, a întunericului care cade repede și a apropierii sărbătorilor, ceea ce face lumea nervoasă și nemulțumită. Ultimele alegeri britanice în decembrie au fost în... 1923 și se știe că e o idee proastă. Cum o scrie în Spania El Pais, aceea e perioada în care, în general, sistemul național de sănătate, mult tămâiatul NHS, tinde să se prăbușească de la atâția bătrâni și alcoolizați ajunși la urgențe.
Simplii cetățeni care urmăresc actualitatea, inclusiv cei britanici, ar putea fi iertați dacă nu mai pricep nimic din ce se întâmplă, după ce luni seara același parlament respinsese propunerea lui Johnson. Iată însă că marți seara ei au aprobat alegerile pe 12 decembrie cu o majoritate strivitoare, 438 de voci pentru – 20 împotrivă.
Confuzia simplilor cititori poate fi iertată, dacă o comparăm cu confuzia jurnaliștilor. Astfel, principalul cotidian francofon din Belgia, Le Soir, avea ieri, luni, prima pagină barată de un titlu mare: Boris Johnson „NU VA PRIMI CADOU alegerile pe 12 decembrie”, ca astăzi Brexitul să lipsească cu totul din prima pagină, ba chiar ziarul ascunde foarte abil informațiile despre Brexit în interiorul ziarului pe hârtie, ajutând practic cititorul să le evite.
Rămânând în UE încă trei luni, după a treia prelungire, Londra este acum teoretic obligată să numească un comisar european... ceea ce va complica și mai mult sarcina șefei viitoarei Comisii UE, Ursula von der Leyen, cu atât mai mult cu cât România încă nu a anunțat un nou candidat (dacă uităm nefericita tentativă de luni a lui Dăncilă de a-l strecura pe Victor Negrescu), rămânând singura în situația aceasta.
Le Soir, la Bruxelles, anunță însă că Ursula von der Leyen a aprobat, marți, cele două propuneri din partea restanțierilor Franța și Ungaria, Thierry Breton și Olivér Várhelyi... așteptându-se acum doar România.
“Selling England by the pound”
Boris Johnson a insistat însă că el nu va numi un comisar britanic. Cu toate astea, în mod legal, Londra e obligată să numească un comisar, deși s-a spus că n-ar fi un "cutremur de pământ" dacă viitoarea Comisie își va începe activitatea în decembrie fără un reprezentant britanic.
Pe un ton mai anecdotic, dar important simbolic, The Guardian anunță (aproape cu satisfacție) că guvernul lui Johnson este acum nevoit să dea la topit întreaga masă metalică a monedelor de 50 pence purtând data de 31 octombrie, care fuseseră scoase din matrițe pentru a sărbători Brexitul. Un purtător de cuvânt al ministerului finanțelor a spus că respectivul cost va fi suportat de către minister și că o altă ediție comemorativă va fi bătută când data ieșirii va deveni mai precisă. Circulă speculații că dacă unele din monedele actuale de 50 pence vor fi sustrase reciclării, ele ar putea să se vândă printre colecționari, prețul urcând până la 800 lire bucata.
Presa mai scrie și despre decizia justiției din Belgia de a amâna până pe 16 decembrie decizia în cazul extrădării liderului separatist catalan Carles Puigdemont, cerut de Spania printr-un mandat de arest european. În Spania, cum o notează catalanul La Vanguardia, adjuncta șefului guvernului, Carmen Calvo, a spus într-un interviu cu Onda Cero că n-ar fi de înțeles (“no se entendería”) ca Belgia să nu-l extrădeze pe Puigdemont.
Statul Islamic văzut ca o mafie
The Telegraph scrie despre prima ciocnire, ieri, între armata siriană și cea turcă, ciocnire care deschide perspective și răsturnări de situații strategice și politice total imprevizibile.
După lichidarea lui al-Baghdadi, Donald Trump a anunțat și omorârea liderului care trebuia, aparent, să-l înlocuiască pe acesta în fruntea Statului Islamic. Succesiunea Statului Islamic preocupă, multe ziare considerând că eliminarea lui al-Baghdadi nu va opri câtuși de puțin Statul Islamic să continue să mobilizeze voluntari. De altfel, moartea lui Ossama ben Laden în Pakistan în 2011 a arătat că organizațiile jihadiste internaționale supraviețuiesc morții șefului lor.
BBC analizează urmările posibile ale morții lui al-Baghdadi iar Libération are un întreg reportaj despre renașterea Statului Islamic în Filipine, după ce a fost strivit acolo de armată, în 2017.
Cel mai probabil, notează BBC în analiza menționată, demnitarii și liderii secunzi ai Statului Islamic se vor fi pregătit de multă vreme pentru o asemenea situație, iar golul va trebui umplut rapid.
Una din cele mai surprinzătoare analize e însă datorată unui jurnalist care e specializat în... mafia rusească. Mark Galeotti, jurnalist la Moscova unde scrie pentru independentul Moscow Times, scrie pe blogul său In Moscow’s Shadows, că Statul Islamic poate fi înțeles foarte bine într-o asemenea situație dacă e văzut ca o mafie.
Mark Galeotti nu este câtuși de puțin un „kremlinolog” în sensul clasic, discreditat, al termenului, despre care am mai scris. El a petrecut câteva decenii descifrând complexa (sub)cultură a rețelelor criminale ale Rusiei, acei vorî v zakone, hoții din lege, care, după perioada formării structurilor criminale în Gulag, în anii 1930 – 1950, au ajuns să colaboreze cu partidul comunist și KGB-ul, iar în zilele noastre cu FSB-ul lui Putin.
Galeotti scrie că există o surprinzătoare similitudine între funcționarea Statului Islamic într-un asemenea moment și ceea ce se întâmplă după ce o structură descentralizată cum este cea a unei mafii e brusc decapitată prin pierderea șefului.
El prezintă, schematic și sistematic, o serie de observații, dintre care două sunt foarte importante: că într-o asemenea situație golul trebuie umplut cât mai repede, de aceea are loc o luptă imediată pentru succesiune; că lupta internă se duce urât, candidații trebuind să arate duritate și puritate, rigiditate ideologică, carismă, dar, mai ales, eficacitate.
“Mii de militanți așteaptă, rapid, un semnal puternic”, analizează și în Italia Corriere della Sera(ediția pe hârtie).
Nu e un concurs de frumusețe, cum o spune Galeotti, iar succesiunea, cum o arăta și analiza BBC, va trebui să fie rapidă, pentru a dovedi atât în interior cât și în afară că organizația nu a fost destabilizată de pierderea unei figuri atât de importante.
În sfârșit, să mai spunem că în cartea lui despre mafia rusească, Galeotti mai amintește și că din Gulag provine termenul, inițial din idiș, de fraier, intrat și în română cu sensul din pușcărie al unui imbecil numai bun de păcălit și jumulit.
How much is that doggie in the kevlar?
Presa din mai multe țări ridică voalul misterului în chestiunea câinelui care l-a adulmecat pe al-Baghdadi și pe care Trump, fără a-i da numele, l-a făcut celebru postându-i fotografia pe Twitter: e vorba de o rasă belgiană, așa-numitul ciobănesc de Malines (berger malinois). Aflăm astfel că armata americană posedă circa 3.000 de asemenea ciobănești de Malines, folosiți în misiuni delicate.
Despre acel "wunderbare Hund" scrie și înfiorător de seriosul cotidian German Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), care atrage atenția că ciobănescul din Malines seamănă foarte tare cu ciobănescul german.
Cotidianul german al finanțelor citează însă o expertă în arcanele canine care opinează că e totuși vorba de un ciobănesc belgian, iar nu german. Cei din Malines cântăresc între 30-35 kg, pe când cel german face cam 50 kg, mai greu de purtat.
În schimb, mare confuzie în El Pais, în Spania, care în numărul de astăzi pe hârtie, pe care îl am între mâini, asigură că știe că este o cățea (una perra), dar pe site au modificat și acolo e acum vorba de un banal mascul: un perro.
„Fotografia acelui câine”, scrie FAZ, din nou la Frankfurt, „aduce cu portretul unui politician, prin felul în care este folosită lumina și perfecțiunea calității figurii. Lipsește doar biroul din stejar și steagul american în spate.”
Site-ul politico-satiric german „Der Postillon“ a anunțat, de altfel, deja că Trump a numit respectivul câine ministru al apărării.
Un alt săptămânal politico-satiric, francez de astă dată, Le Canard enchaîné, întotdeauna foarte bine informat în chestiunile militare, scrie în numărul său de azi (doar pe hârtie) în ce măsură sprijinul kurzilor a fost esențial pentru depistarea și uciderea califului autoproclamat al-Baghdadi și cum kurzii, trădați de Trump, ar merita acea promisă recompensă de 25 milioane de dolari pentru găsirea califului.
Dar Trump, care i-a lepădat, nu o să le dea nimic, conchide Le Canard. Pentru 2020, el se vede deja... calificat.