USR PLUS o propune pe Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru funcția de ministru al Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu. Propunerea a fost înaintată premierului Florin Cîțu, după cum anunță reprezentanții partidului.
Ioana Mihăilă s-a născut în 1980. Este medic endocrinolog și deţine împreună cu soţul său o clinică medicală. A candidat la Primăria Oradea şi, potrivit propriilor declaraţii, s-a înscris în PLUS din prima zi de existenţă a partidului. Ea deţine mai multe terenuri şi case în Oradea, are peste 400.000 de lei în conturi şi a acordat un împrumut de 20.000 de lei USR în campania electorală.
Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidați pe țară la examenul național de rezidențiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obținerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor.
Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai importantă oportunitate de investiție în infrastructură de sănătate a României.
Referitor la intrarea sa în politică, Ioana Mihailă declară: „În 2018, după participarea la protestele projustiţie m-am înscris în Platforma România 100, unde am coordonat proiectul ”Caravana Medicală”, prin care am oferit gratuit servicii medicale de specialitate persoanelor din mediul rural. M-am înscris în PLUS din prima zi de existenţă a partidului, am coordonat campania locală de la alegerile europarlamentare şi am fost desemnată prin vot, în urmă cu un an, preşedintele Filialei Judeţene PLUS Bihor”.
Ioana Mihăilă a declarat că vrea să continue proiectele începute ca secretar de stat în echipa lui Vlad Voiculescu.
„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătății: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu și a medicinei de familie, precum și alocarea finanțărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă.