O revistă a presei cum e această rubrică nu poate să nu salute apariția unei noi publicații, chiar dacă este una dreptei (extreme) suveraniste, în cazul de față: Front Populaire, revista permanent arțăgosului filozof francez Michel Onfray. Este ceea ce se numește un mook (cuvânt-valiză format din magazine și book), revistă al cărei prim număr a ajuns deja zilele acestea în chioșcuri.
Trebuie salutat așadar faptul că ni se arată că presa pe hârtie nu e încă moartă. Front Populaire a lui Onfray își propune să reunească suveraniștii din ambele extreme, atât dreapta cât și stânga. Cotidianul catolic francez La Croix scrie că este de altfel ambiția formulată deschis de Onfray de a reuni populismul de dreapta și cel de stânga împotriva „mașinăriei birocratice de la Bruxelles”.
Vocabularul revistei e belicos: «O mașină de război pentru plebe» e cum se califică singură această masivă publicație trimestrială de 160 de pagini, fără publicitate și care se autofinanțează prin comenzi și abonamente.
Tonul articolelor este anti-liberal, anti-european, anti-islam (deși Onfray a putut face pe alocuri jocul fundamentalismului musulman), anti-imigrație și răzbunător. Este: «antisistem», cum sună termenul la modă, și contra «statului Maastrichtian» care, ni se spune, de trei decenii încoace distruge «civilizația iudeo-creștină». În ciuda afirmațiilor lui Onfray, nu se regăsește nimic de stânga în paginile publicației și e vorba vizibil de o revistă care se apropie vertiginos de pozițiile pe care se situează Valeurs Actuelles, publicația apropiată de partidul RN al dinastiei Le Pen.
Michel Onfray a refuzat de altfel să răspundă întrebărilor puse, de pildă, de Libération, cotidianul foarte parizian al stângii intelectuale.
Marine Le Pen a salutat apariția revistei, dar asta l-a iritat pe Onfray, care nu avea nevoie de o asemenea publicitate și care a numit intervenția favorabilă a șefei partidului extremei drepte: „sărutul morții”.
Condamnată să conducă Europa
Germania este condamnată (doomed) să conducă Europa, constată în ultimul său număr apărut astăzi foarte britanicul săptămânal The Economist. Președinția de șase luni a UE a Croației s-a încheiat fără nici o glorie, din pricina pandemiei. Cu Angela Merkel la comenzi și Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, germanii conduc acum Europa. „În următoarele șase luni”, constată The Economist, ”miniștrii germani își vor împinge cu blândețe colegii să semneze legi.” Angela Merkel a fost șefa guvernului mai mult timp decât liderii Franței, Spaniei, Italiei și Poloniei luați împreună. Răspunsul comun al UE la Covid-19, acel fond de 750 miliarde de euro plătit solidar, prin punerea în comun a datoriilor, a fost un plan pus la punct în Berlin și Paris. Pe un ton mai realist, însă, în Germania, Die Welt se întreabă astăzi de unde vor veni acele sute de miliarde fără de care relansarea Europei nu va fi posibilă.
The Economist rezumă cum urmează paradoxul german în UE: „De obicei, puterea germană la Bruxelles este echivalentul politic al materiei întunecate: e invizibilă, greu de măsurat, dar se află peste tot. Acum, însă, germanii sunt stele și staruri, strălucind atât de tare că nu-i poți ignora. Dar nu a existat nici o uneltire teutonică pentru a prelua puterea. Von der Leyen își datorează poziția lui Emmanuel Macron, președintele Franței, mai degrabă decât patronajului Berlinului. (Macron a împins-o pe von der Leyen pentru că nu suporta ideea că Manfred Weber, tot un german, ar putea să înhațe slujba.) Nu e vina lui Merkel că niciun președinte francez n-a câștigat un al doilea mandat de când a venit ea la putere, sau că cei mai mulți premieri ai Italiei n-au reușit să termine măcar un singur mandat. Hazardul calendarului i-a dat Germaniei președinția rotativă. De voie, de nevoie, mâini germane țin acum manetele puterii chiar în momentul în care UE se reface pentru a înfrunta criza covid-19.”
Italia: furie populară împotriva... „bulgarilor” sau „romilor”?
După ce în Franța au avut loc ciocniri fără precedent între ceceni și magrebini, în Italia, presa acoperă în detaliu înfruntarea dintre localnici și lucrătorii sezonieri bulgari din Mondragone, pe litoralul din Campania. Localitatea, cum o scrie La Repubblica, are de foarte multă vreme un cartier-dormitor „blindat” în care trăiesc îndesat și insalubru muncitori bulgari din construcții, dintre care mulți lucrează ilegal. După ce ani de zile populația și autoritățile au închis ochii în fața evidentului regim de muncă la negru de acolo, acum furia localnicilor e declanșată de faptul că luni de zile au stat în carantină, în vreme ce muncitorii străini au continuat să umble nestingherit la muncă, în ciuda faptului că mulți sunt bănuiți a fi infectați (circa 43 de bolnavi, care nu se îngrijesc și nu stau izolați, ci unii lucrează pe șantiere).
Corriere della Sera descrie, cu fotografii, scene de asediere a unor imobile cu muncitori bulgari, care răspund aruncând cu scaune de la balcon. La Stampa anunță că guvernul discută acum dacă să trimită armata pentru a reinstaura ordinea.
În Bulgaria, însă, presa insistă pe termenul de „romi”, acolo unde în Italia mass media menționează doar „bulgari”. Astfel, „24 Ceasa” estimează populația cartierului muncitoresc din Mondagone, care a fost izolat forțat pentru carantină și care e asediat de localnici, la aproximativ 700 de oamenii, din care circa 200 sunt romi din Bulgaria.
Putin, nechemat în țarat
Rusia a început ieri o săptămână de vot în referendumul prin care contorul lui Putin va fi dat înapoi la zero, după două decenii la putere, iar el se va putea re-prezenta pentru încă două mandate, ceea ce înseamnă teoretic până în… 2036!
Chiar dacă nimeni nu-și face vreo iluzie în legătură cu rezultatul referendumului (mai ales din perspectiva controlului puterii asupra internetului, ceea ce am numit Gulagul digital), steaua lui Putin a început totuși să pălească simțitor.
Opoziția democratică liberală recomandă boicotarea referendumului, iar Partidul Comunist cere aderenților să voteze „nu”. Principalul inamic al lui Putin va fi așadar absenteismul, faptul că participarea prea coborâtă ar putea să-i știrbească reinventata legitimitate.
Dar nu va fi vorba numai de prelungirea domniei lui Putin. La Moscova, Kommersant oferă o scurtă prezentare a celor nu mai puțin de 206 modificări ale Constituției care nu apar pe buletin: „Dumnezeu” (Бог) va figura astfel în legea fundamentală, ca și poporul „rus” (în vreme ce Federația e multietnică), căsătoria va fi precizată a fi doar unirea unui bărbat cu o femeie, iar dreptul Rusiei va prima asupra celui internațional. O Rusie arhaică, autoritară și tradiționalistă, așadar, iar pentru ca Putin să nu riște nimic din partea vreunui bogat rival exilat, Constituția va spune că nu poate deveni președinte decât cineva care locuiește neîntrerupt în Rusia de 25 de ani și... care nu are conturi bancare în străinătate.
Un viitor în care o să tot GAFAM
În sfârșit, continuă răspândirea și ecourile în presă ale eseului jurnalistei și activistei ecologiste canadiene Naomi Klein despre cum giganții digitalului trebuie împiedicați să preia controlul total asupra vieților noastre. Articolul a apărut inițial pe site-ul new yorkez The Intercept, apoi, în Marea Britanie, preluat de The Guardian, iar acum, în traducere, este oferit în franceză în exclusivitate de Courrier International. Aflăm astfel că fostul director general al Google, Eric Schmidt, este acum directorul Consiliului pentru inovație pentru apărare al SUA și că în această calitate el e pe cale de a lăsa GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft) să preia cu totul controlul rețelelor digitale, când acestea ar trebui să fie de resortul statului.
Întrezărim astfel, în eseul lui Naomi Klein, un viitor pilotat de la distanță de firme private prin aplicații web (tele-medicină, tele-învățământ etc., ca să nu mai vorbim de tele-muncă) și bazat pe job-uri temporare, precare, de mentenanță. Este exact ceea ce vedem acum, în pandemie, care devine deodată un soi de laborator al viitorului.
Potrivit lui Eric Schmidt, singura soluție pentru a ajunge din urmă China ar fi o campanie intensă de masive investiții publice în companiile private.
Nu e de mirare, astfel, că Donald Trump se opune oricărui tip de taxare a acestor GAFAM și că a scos SUA din negocierile cu UE pe această temă.
Naomi Klein schițează în acest text un viitor distopic în care contactul uman va fi evitat pe cât se poate, în care, totul bazat fiind pe munca la domiciliu, nu va mai exista limită între serviciu și viața privată și în care se va pretinde că totul funcționează grație „inteligenței artificiale” (AI), dar va fi în realitate datorat zecilor de milioane de lucrători anonimi și prost plătiți de prin depozite, întreprinderile agricole gigantice, centrele de prelucrare a datelor și de tratare a datelor și reclamațiilor etc, etc.
Un viitor în care cele mai mici gesturi și fraze ale noastre vor fi trasabile și geolocalizabile, iar planeta întreagă va fi devenit atunci un gigantic computer din care nu va exista scăpare. Rușii însă, fericiți sub Putin și Dumnezeu, vor fi atunci imunizați de mult. Ei se vor fi obișnuit deja cu Gulagul digital.