CNCD lasă BOR să decidă dacă Teodosie a discriminat sau nu femeile

Arhiepiscopiei Tomisului Teodosie este unul dintre cei mai controversați prelați ai Bisericii Ortodoxe Române.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, spune că decizia de a lăsa Biserica Ortodoxă să decidă dacă Arhiepiscopul Teodosie a discriminat sau nu femeile prin declarațiile sale nu-l pun la adăpost sub „pălăria” Bisericii.

Decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), sesizat în legătură cu o serie de afirmații controversate ale Arhiscopului formulate la începutul lunii mai, a fost luată ținând cont de context și de calitatea „profesională” a acestuia, spune Asztalos Csaba.

În privința afirmațiilor vizate, Asztalos Csaba spune că Teodosie a vorbit în termenii unei interpretări religioase și nu a pus în discuție calitatea și rolul femeii la nivelul statului și a societății, ci în ierarhia Bisericii, așa cum stabilesc preceptele bisericești.

„Nu se ascunde nimeni sub pălăria nimănui, nici domnul Teodosie, nici alt prelat. Noi am analizat conținutul declarației, contextul, calitatea celui care a făcut declarația și elementele de intenție. Contextul, dacă vă amintiți, este o emisiune de radio în care purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei respective formulează această întrebare: de ce nu sunt femeile hirotonisite și nu au poziții în biserică. La care Petrescu Teodosie dă un răspuns la această întrebare în funcție de precepte religioase care pot să fie corecte, mai puțin corecte, cu care putem să fim de acord sau nu cu aceste poziții și interpretări religioase”, spune președintele CNCD într-un interviu pentru Europa Liberă despre decizia dată miercuri de Consiliul.

Îți mai recomandăm Premieră | CNCD va cere explicații Bisericii în „cazul Teodosie”. Episcopul e acuzat de discriminare

Șeful CNCD: Statul nu are drept de ingerință în interpretarea religiei

Tocmai de aceea, spune președintele CNCD, „statul nu are drept de ingerință în interpretarea religiei.” Mai mult decât atât, dacă CNCD ar fi intrat în analiza pe fond a declarației făcute de Teodosie ar fi încălcat autonomia cultelor, spune Asztalos Csaba, pentru că arhiepiscopul a vorbit ca teolog, răspunzând la o întrebarea legată de prezența sau mai degrabă absența femeii în ierarhia Bisericii.

Noi nu suntem acolo ca persoane fizice, ci reprezentăm statul. De aceea am și subliniat și în comunicat că ne referim doar la această speță, nu înseamnă că pe viitor nu poate exista o speță în care un preot iese și incită împotriva femeilor” pe care CNCD să-l sancționeze.

Îți mai recomandăm Biserica Ortodoxă Română se „leapădă” de mult prea controversatul Teodosie

Declarația lui Teodosie, spune șeful CNCD, a fost echilibrată de intervenția altor teologi din cadrul BOR care au exprimat altă opinie „despre femeie și ce înseamnă femeia la nivelul Bisericii”, dar statul nu avea cum să intervină, prin CNCD, pentru a regla acest echilibru dintr-o discuție pur teologică.

„Dumneavoastră, ca jurnalist, aveți această libertate să spuneți că declarațiile (lui Teodosie – n.r.) au fost discriminatorii, să le calificați, pentru că nu reprezentați statul. Eu și colegii mei – și în declarația față de dvs. acum – nu avem această libertate să spunem că declarația respectivă este sau nu în regulă sau că este sau nu discriminatorie”, a nuanțat Csaba Asztalos limitele impuse de postura sa de membru al CNCD.

Îți mai recomandăm Teodosie, după ce BOR a refuzat să-l facă mitropolit: „Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu”

„Dacă am fi calificat această faptă ca discriminatorie sau nediscriminatorie, ne duceam într-o interpretare religioasă, ceea ce însemna încălcarea principiului libertății religioase și autonomiei cultelor și deschideam un precedent destul de periculos. Și, atunci, am făcut această analiză. De aceea în comunicat am făcut trimitere la Legea Cultelor”, mai spune președintele CNCD, care atrage atenția că „activitatea cultelor nu este în contradicție cu valorile din Constituție și cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului”.

Președintele CNCD s-a arătat mirat că însuși purtătorul de cuvânt al Episcopiei Tomisului i-a adresat lui Teodosie întrebarea care, dacă i-ar fi fost adresată de alt jurnalist decât unul al bisericii, ar fi putut să pară o capcană.

Ce a decis CNCD

CNCD a stabilit miercuri că Biserica Ortodoxă Română este singura în măsură să aprecieze dacă arhiepiscopul Tomisului a adus atingere dreptului la demnitate al femeii prin declarațiile pe care le-a făcut.

„(...) în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și al principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor”, a decis miercuri CNCD.

Consiliul a fost sesizat împotriva arhiepiscopului Tomisului pentru afirmațiile făcute de acesta cu privire la rolul femeii în ierarhia BOR, în emisiunea „Dialog Duhovnicesc”, din 6 mai, difuzată de Radio Dobrogea și unde a fost intervievat chiar de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

De asemenea, CNCD amintește de obligația pe care o au cultele recunoscute de stat de a respecta Constituția.

„În activitatea lor, cultele, asociațiile religioase și grupările religioase au obligația să respecte Constituția și legile țării și să nu aducă atingere securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice, precum și drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a înregistrat mai multe plângeri la adresa Arhiepiscopului Tomisului, după afirmațiile acestuia la adresa femeilor. În premieră, CNCD a citat inclusiv Biserica Ortodoxă Română pentru formularea unui punct de vedere, la care s-a adăugat și cel al arhiepiscopului. Acesta, spune șeful CNCD, și-a menținut poziția.

Arhiepiscopul Tomisului, cunoscut pentru afirmațiile și atitudinile sale controversate rămase nesancționate a spus într-o emisiune religioasă la Radio Dobrogea, care aparține Arhiepiscopiei Tomisului, că femeia „a început păcatul”.

În context, explicând de ce nu e discriminatorie absența femeilor din funcțiile importante în Biserică, Arhiepiscopul Tomisului a spus: „Ea [femeia] nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul. Ea a început păcatul şi, iată, se află cu această neputinţă . Pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar fi înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ’În dureri vei naşte fii’. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

Afirmațiile au fost aduse în atenția CNCD de organizația VeDem Just, care a sesizat Consiliul în baza Ordonanței 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Nu este singura sesizare, a spus Asztalos Csaba, doar luni fiind înregistrate trei noi sesizări.

Teodosie, dat pe mâna Patriarhiei

CNCD nu spune, așadar, că Teodosie nu a discriminat femeile prin declarațiile făcute ci doar faptul că aceste declarații au fost făcute într-un context și o discuție teologică asupra căreia o instituție a statului nu are cum să se exprime.

„Având în vedere prevederile art. 1 alin. (3), art. 29 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 30 alin. (1), (6) și (7) din Constituția României, art. 2 alin. (1) și (8), art. 15 din O.G. 137/2000, art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (4) din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*republicată*) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, respectiv conținutul declarației, contextul declarației, scopul declarației, funcția, poziția socială a autorului declarației” - sunt reperele legale dar și de context invocate de CNCD în luarea deciziei.

Arhiepiscopul Teodosie a fost criticat deja de Patriarhul Daniel pentru „ambiția personală” de a transforma Arhiepiscopia Tomisului în mitropolie, dar și pentru „indisciplina și răzvrătirea” din timpul pandemiei.

„Rechizitoriul” a fost făcut de patriarh într-un răspuns oficial pe care l-a trimis Arhiepiscopiei Tomisului în urmă cu o lună după ce aceasta a solicitat „repunerea Mitropoliei Tomisului la locul de drept fundamentat chiar de izvoarele istoriei”.

Dincolo de argumentele ecumenice invocate de Patriarhie în documentul prin care solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului este respinsă, adresa conține și o serie de critici dure al căror destinatar este, chiar dacă nu este menționat explicit, Arhiepiscopul Teodosie.

„Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său (P.S Teodosie)”, se menționează în documentul întocmit „din încredințarea PF Daniel”.

Acesta e momentul în care Patriarhia mai vorbește și despre derapajele lui Teodosie din perioada pandemiei, când „inițiativele și acțiunile desfășurate în Arhiepiscopia Tomisului în perioada pandemiei” au creat discuții aprinse în media și au „adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române”.

„Mai ales că ele au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”, spune Patriarhul făcând referire evidentă la momentele în care Teodosie a sfidat regulile pandemiei, incitând credincioșii la încălcarea lor.

De asemenea, o acuzație gravă adusă prin același document binecuvântat de Patriarhul Daniel e că la Școala Doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius ar exista „mari probleme” legate de teze plagiate, teze conduse de persoane care nu au legătură cu disciplina.