CNCD: Traian Băsescu și Nicolae Bacalbașa, amendați pentru discriminare la adresa romilor

Traian Băsescu

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis sancționarea contravențională a fostului președinte Traian Băsescu (6.000 de lei) și a deputatului PSD Nicolae Balcabașa (5.000 de lei) pentru afirmații discriminatorie și încălcarea dreptului la demnitate prin afirmațiile făcute la adresa comunității rome în contextul pandemiei de coronavirus.

Uite, cred că și aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea și toleranța românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și in străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, țiganii căldărari, care știu meserie, cei cu pălăriile. care sunt respectabili, nu fură, își țin familiile, au creat sate ale lor, trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili! Dar este și această categorie, care provine din rândul celor nomazi, care nu este capabilă de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-si tranșeze lucrurile intre ei, si nu prin procurori si judecători. Și care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea în toată Europa. Şi daca ar mai fi in Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, polițiștii si jandarmii, și nu le-ar plăcea, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri!”, este afirmația lui Traian Băsescu.

CNCD a stabilit că ea reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. Astfel, a dispus aplicarea unei sancțiuni și anume amendă contravențională în cuantum de 6.000 lei față de Traian Băsescu. Hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

No!... Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre.”, a fost comentariul postat pe o rețea de socializare de deputatul Nicolae Bacalbașa pentru care CNCD a dispus că reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

Astfel, s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Nicolae Dobrovici Bacalbașa, hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Tot miercuri, CNCD l-a sancționat și pe președintele Iohannis cu amendă contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru „discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională" prin afirmațiile despre proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc când a vorbit de un troc PSD - UDMR „pentru a da Ardealul ungurilor".

Sancțiuni de 2.000 de lei au mai fost acordate pentru:

  • Robert Tiderle, reprezentant Papaya Advertising, pentru afirmația „nu angajăm pesediști”.
  • Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu pentru: „Aaa...anormalitatea și homosexualitatea și bulangii îi transformăm acum în progresiști. (...) Ca femeie eu cred că ar trebui să vă opriți din discursul asta cu bulangii (...) Și cum să îi fac? Homosexuali, progresiști? Dar procuriști pot să le spun?”.
  • Fostul ministru PSD Lia Olguța Vasilescu pentru: „Klaus, Siegfried, Kovesi, Orban, Hellvig, Clotilde, Kelemen, Tomac. Au ajuns străinii să ne conducă ţara? Felicitări SRI.”
  • Realizatorul TV Octavian Hoandră și deputatul PMP Marius Pașcan pentru mai multe afirmații despre minoritatea maghiară din România