Căpitanul Codruț Cherățoiu, pompier la ISU Dealul Spirii București – Ilfov, comandantul Detașamentului de Pompieri „Mihai Vodă”, spune că e nevoie să ai în tine dorința de a ajuta ca să te faci pompier:
„E baza alegerii acestei meserii. Dacă nu ai dorința și empatia necesare pentru a face bine, nu o să fii un pompier în adevăratul sens al cuvântului. Toate acestea trebuie să vină din inimă, nu pentru bani, nu pentru un salariu.”
Un alt motiv pentru a alege această meserie, explică el, este adrenalina pe care o oferă.
Focul e prieten sau dușman pentru comandantul Codruț Cherățoiu? „Cu siguranță este un dușman, dar un dușman pe care am învățat să-l respect și care, dacă nu suntem atenți, ne arde la propriu.”
Un echipament complet pentru intervenție - cască, mănuși, bocanci, centură de siguranță, aparat de respirat, costumul de pompier - cântărește aproximativ 28 de kilograme:
„Gândiți-vă la un incendiu la etajul 12, ce înseamnă să urci cu toată greutatea asta după tine și să mai și cobori, pentru că mai ai nevoie de accesorii de la autospecială, mai ai nevoie să evacuezi o persoană. Oricât de bine stai cu fizicul, tot e suprasolicitat.”
Ce li se reproșează pompierilor, în general? „Haideți, domnule, că am sunat de jumătate de oră. Faceți, domnule, ceva, nu vedeți că se aruncă de acolo?”.
„În momentul în care îți vezi casa că arde, timpul trece altfel, ești lovit de adrenalină și ți se pare că timpul se scurge mult mai repede decât în realitate. Lumea trebuie să înțeleagă că sunt anumite situații de urgență care necesită calm și gândire. De multe ori, intervenim la tentative de suicid, sunt persoane care amenință că se aruncă de pe o clădire și în momentul acela noi trebuie să ne apropiem cu tact, să stabilim un contact”, explică pompierul.
Your browser doesn’t support HTML5
*Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
Când anume oamenii mai mult încurcă decât ajută?
„Ne încurcă atunci când vor să ne ajute. Intră buluc peste noi să scoată și actele, să scoată bijuteriile sau ce mai au ei prin casă. Ne fac rău, pentru că trebuie să lăsăm ce facem și să îi escortăm afară. Deci, automat pierdem timp. Cel mai bine e să ne lase să ne facem treaba.”
În primii ani de meserie, mărturisește el, era dornic să se afirme, să acționeze rapid, era poate primul care intra într-un apartament:
„În timp, am învățat că e mai bine să ai un moment de respiro, în care să stabilești exact ce e mai bine de făcut și cum să acționezi, pentru că diferența dintre o intervenție reușită și o intervenție mai puțin reușită poate sta într-o singură decizie.”
„Diferența între viață și moarte o face calmul”
Cum e pentru familiile pompierilor, care știu că ei își riscă viața la fiecare misiune?
„Eu, de obicei, când plec la intervenție, în mașină sau chiar înainte să plec, dacă am timp, îmi iau o secundă să-i scriu un mesaj soției. Îmi răspunde să am grijă. Au fost atâtea cazuri în care colegii au fost răniți, ultimul foarte bine cunoscut, la Crevedia. Am văzut ce înseamnă să vină familiile în fața spitalului, toți îngrijorați.”
Pompierii lucrează în binoame de intervenție, explică comandantul:
„Avem grijă unul de celălalt și, când pătrundem într-un apartament, pătrundem câte doi, stabilim tot timpul contactul fizic, ne ținem o mână pe umăr sau pe picior, să fim tot timpul în contact. În cazul în care se întâmplă ceva, cel din spate să fie capabil să-și scoată colegul.”
Și cum este atunci când intri într-o încăpere inundată de fum? Nu vezi absolut nimic, ceea ce e înfricoșător, poate, dar e o senzație cu care înveți să lucrezi, spune acesta:
„Nu ne vedem nici măcar palma în fața ochilor de multe ori. De aceea lucrăm câte doi. Înaintăm împreună cu linia de furtun după noi, ca, în cazul în care se întâmplă ceva, să putem să ne întoarcem de-a lungul liniei de furtun. E ca un ghidaj pentru noi. Îți auzi respirația. Îți auzi gândurile. Cu cât te panichezi mai mult, cu atât îți consumi mai repede aerul.”
„Dacă e o situație de urgență au loc să treacă pompierii?”
Cum e în trafic pentru pompierii care sunt într-o intervenție? Traficul bucureștean este ceva unic în țara asta, nu l-am mai întâlnit nicăieri, e foarte greu, spune comandantul.
„Pe bulevardele mari ne mai descurcăm, mai folosim liniile de tramvai, ne mai strecurăm. Cel mai și cel mai greu e pe străduțe. Și nu o dată s-a întâmplat să ne dăm jos din mașină și să mutăm cu mâna, să ridicăm mașinile parcate pe trotuare, să le dăm la o parte, să le tragem de spate, să le punem mai mult pe trotuar ca să avem loc să trecem.”
Este foarte frustrant, explică acesta, pentru că se pierde timp: „La un incendiu, fiecare minut pierdut scade cu un anumit procent șansa de a salva o persoană surprinsă.”
Ce le-ar spune șoferilor care fac asta? „Să-și pună întrebarea: dacă e o situație de urgență au loc să treacă pompierii?”.
Foarte multe incendii pornesc din cauza improvizațiilor la instalațiile electrice, iar oamenii sunt de-a dreptul inconștienți, spune pompierul:
„Oamenii nu înțeleg că sunt consumatori care necesită circuite individuale. Ei bagă acolo, în prelungitor, tot și după aia suntem noi chemați că a ars contorul sau a luat foc casa. Sunt foarte dese aceste intervenții. Un alt pericol e dat de candelele și lumânările aprinse.”
Atunci când plecăm de acasă, e important să avem grijă să scoatem din priză toți consumatorii care nu sunt necesari, să verificăm tot timpul ca gazele să nu fie pornite, mai ales pe perioade în care suntem plecați mai multe zile, recomand închiderea utilităților, spune căpitanul Codruț Cherățoiu.
„Și noi suntem tot oameni, nu suntem supereroi și avem nevoie să fim responsabili împreună”, susține acesta.
Îți mai recomandăm Plângere penală a patronilor stației GPL de la Crevedia împotriva pompierilor comandanțiEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.