Eficiența energetică. Comisia somează România să prezinte dovada îndeplinirii obiectivelor pentru 2020

Croația, Ungaria și România nu a respectat obligațiile de raportare privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice.

Comisia Europeană a trimis vineri avize motivate Croației, Ungariei și României pentru nerespectarea obligațiilor de raportare privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice.

Comisia invită Croația să prezinte un raport complet cu privire la îndeplinirea obiectivelor sale pentru 2020 privind eficiența energetică și ponderea energiei din surse regenerabile în cadrul platformei electronice dedicate.

De asemenea, Comisia solicită Ungariei și României să prezinte rapoarte exhaustive cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor pentru 2020 în materie de eficiență energetică.

Regulamentul privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice stabilește cerința ca statele membre să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficiență energetică pentru 2020, în baza Directivei din domeniu.

Regulamentul privind guvernanța mai prevede ca, până la același termen, statele membre să raporteze în legătură cu obiectivele lor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2020.

Comisia a trimis în ianuarie 2023 o scrisoare de punere în întârziere celor trei state membre.

Până în prezent, în pofida progreselor parțiale, acestea nu au prezentat rapoarte complete, astfel cum se prevede în regulament.

Cele trei state au la dispoziție două luni pentru a remedia situația și pentru a se conforma pe deplin obligațiilor de raportare.

În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE.

Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Îți mai recomandăm Viitorul prețului energiei, între subvenții și piața liberă. Când va fi sistat ajutorul de la stat