Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind practici anticoncurențiale și posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr.
Au fost făcute controale neanunțate la sediile și punctele de lucru ale Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA și Ardealul SA - pentru producția și comercializarea uleiului de floarea soarelui și Albalact, Covalact și Dorna Lactate (grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Brașov (Olympus) - pentru producția și comercializarea de unt.
În ceea ce privește piața fabricării și comercializării de zahăr au fost făcute inspecții inopinate la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.
Îți mai recomandăm PSD și PNL schimbă regulile de numire a șefilor de la Consiliul Concurenței. Miza plecării lui Bogdan Chirițoiu„Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate, spune Consiliul Concurenței într-un comunicat remis presei joi.
Documentele ridicate sunt analizate de autoritatea română de concurență, în cadrul procedurilor specifice, arată sursa citată.
Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.
Ce este Consiliul Concurenței
Instituția, înființată în 1996, este autoritatea administrativă autonomă care are drept scop protejarea și stimularea concurenței pentru asigurarea unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor din România.
Consiliul nu are competențe în domeniul protecției consumatorilor, dar poate ancheta companii care nu respectă regulile pieței libere și astfel aranjează prețuri care dezavantajează cumpărătorii.
Instituția pune în aplicare și asigură respectarea prevederilor naționale, dar și a celor comunitare de concurență.