La fel de rău stă România în privința vaccinării. Numai Bulgaria are un procent mai mic printre țările Uniunii Europene.
Numărul cazurilor noi raportate de autorități a fost miercuri, în 29 septembrie, de 10.826, cel al deceselor de 207, iar incidența depășește 6 cazuri la mia de locuitori în București (6,33) și în Ilfov (6,79) și Timiș (6,02).
Cu o zi înainte, în 28 septembrie, România a înregistrat 11.049 de cazuri noi, cel mai mare număr din Uniunea Europeană. La nivelul întregului continent, Marea Britanie s-a plasat pe primul loc cu 34.525, urmată de Rusia: 21.559 de cazuri noi. La nivel mondial, România se plasa pe locul 10.
După ce marți numărul de cazuri noi a reprezentat un record absolut al raportărilor zilnice de la începutul pandemiei până acum, România s-a plasat în cele mai proaste poziții de până acum ale statisticilor europene nu doar ca număr de cazuri, dar și al deceselor sau cazurilor grave.
Printre țările Uniunii Europene plus Marea Britanie, România a avut cel mai mare număr de decese, potrivit worldometers.info.
România stă însă prost și în privința ratei deceselor din numărul de cazuri.
La un număr total de 1.210.810 de cazuri raportate de la începutul pandemiei până acum, România înregistrase în 28 septembrie 36.658 de decese, reprezentând 3,02% din numărul de cazuri. Doar Bulgaria avea o rată mai mare: 4,1%. Pentru Marea Britanie, procentul era de 1,76%, pentru Germania 2,23%, pentru Italia 2.8%.
Una din cele mai mari probleme ale României o reprezintă numărul de cazuri grave. Miercuri, în 29 septembrie, în spitale se aflau 11.742 de pacienți cu Covid, dintre care 1.320 la terapie intensivă.
Marți, se aflau la terapie intensivă 1.267 de pacienți Covid. Doar Franța și Germania aveau mai mulți, cu o populație de 68 de milioane, respectiv 79 de milioane de locuitori față de cele numai 19 milioane. Și aceasta în condițiile în care Franța și Germania beneficiază de dotări ale spitalelor superioare României. Prin urmare, ca procent din totalul cazurilor active, România se află pe cel mai prost loc, cu 1,81% cazuri ATI din totalul pacienților, față de 1,18% în Franța și 0,98 în Germania.
Pentru Marea Britanie, procentul era de doar 0,06% cazuri ATI din totalul cazurilor active.
În paralel, România se plasează pe penultimul loc în Europa în privința vaccinării. Până miercuri la prânz, în România se vaccinaseră cu două doze doar 33,5% din persoanele peste 18 ani. Procentul vaccinări cu cel puțin o doză nu era cu mult mai mare: 34,5%.
Spre comparație, vaccinarea completă era în Portugalia de 89,3%, în Irlanda de 91%, în Italia de 76%, în Polonia de 60%. În Spania sunt vaccinate complet, cu două doze, 82,1% din persoanele peste 18 ani iar în Franța 80,4%. Doar Bulgaria stă mai prost decât România, cu 22,6% vaccinare completă.
În timp ce majoritatea țărilor din vestul Europei au luat și continuă să ia și să aplice stric măsurile de prevenire a răspândirii bolii, în cea mai proastă perioadă a pandemiei, România continuă să analizeze sau să modifice prevederile. Miercuri, autoritățile luau în considerare renunțarea la criteriul incidenței de 6 la mia de locuitori pentru închiderea școlilor, iar vaccinarea obligatorie a personalului medical ajunsese doar la stadiul de proiect de lege.
În aceeași zi, rata de infectare a depășit pragul de 6 la mia de locuitori și în București, ceea ce înseamnă, potrivit prevederilor valabile până acum, că ar putea fi instituită carantina de noapte pentru weekend iar școlile ar trebui să treacă în online.