Cresc șansele unui armistițiu în Gaza, după ce Israel a anunțat că va relua negocierile

Copii palestinieni printre ruinele unui cartier rezidențial din sudul orașului Khan Yunis din Fâșia Gaza, la 5 iulie 2024.

Posibilitatea unui nou armistițiu în Fâșia Gaza a crescut după ce vineri, 5 iulie, Israelul a anunțat că va relua negocierile -- Hamas a făcut o nouă propunere pentru un acord care vizează încetarea focului.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a spus joi președintelui american, Joe Biden, că va trimite o delegație pentru a relua negocierile, iar un oficial israelian a declarat că echipa țării sale va fi condusă de șeful agenției de informații Mossad, scrie Reuters.

O sursă din echipa de negociatori ai Israelului, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat că există o șansă reală de a se ajunge la un acord după ce Hamas, considerată grupare teroristă în SUA, UE și Israel, a prezentat propunerea sa revizuită privind termenii unui acord, primită miercuri, 3 iulie, de Israel.

„Propunerea prezentată de Hamas include un progres foarte semnificativ”, a declarat sursa, fără a oferi alte detalii.

Răspunsul Israelului la propunerea Hamas, prezentată prin intermediul mediatorilor, a fost în contrast puternic cu situațiile anterioare din timpul războiului de aproape nouă luni din Gaza, când Israelul a declarat că condițiile impuse de grupul militant islamist nu erau acceptabile.

Un oficial palestinian apropiat de eforturile de pace mediate la nivel internațional a declarat pentru Reuters că noua propunere a Hamas ar putea conduce la un acord-cadru dacă este acceptată de Israel.

Acesta a declarat că Hamas nu mai cere ca o condiție prealabilă un angajament israelian de încetare permanentă a focului înainte de semnarea unui acord și ar permite negocierilor să realizeze acest lucru pe parcursul unei prime faze de șase săptămâni.

„În cazul în care părțile au nevoie de mai mult timp pentru a încheia un acord privind o încetare permanentă a focului, cele două părți ar trebui să convină că nu va exista nici o revenire la lupte până când nu vor face acest lucru", a declarat oficialul, care a cerut să nu fie numit.

Hamas a declarat anterior că orice acord trebuie să pună capăt războiului și să ducă la o retragere completă a Israelului din Gaza și a solicitat eliberarea prizonierilor palestinieni deținuți în Israel în schimbul ostaticilor israelieni deținuți în Gaza.

Israelul spusese că va accepta doar pauze temporare în lupte până când Hamas, care guvernează Fâșia Gaza, mică și dens populată, va fi eradicată.

Surse egiptene au recunoscut că a avut loc o schimbare, dar au sugerat că problema centrală a angajamentului față de o încetare permanentă a focului este încă nesoluționată, transmite Reuters.

Autoritățile controlate de Hamas din Gaza spun că peste 38.000 de palestinieni au fost uciși în ofensiva israeliană lansată ca răspuns la un atac condus de Hamas asupra Israelului la 7 octombrie anul trecut, în care Israelul a declarat că circa 1.200 de persoane au fost ucise și peste 250 luate ostatice.

Războiul a provocat o criză umanitară în Gaza și a sporit tensiunea în regiune, declanșând schimburi frecvente de focuri peste granița de nord a Israelului cu gruparea Hezbollah din Liban, susținută de Iran.

Hezbollah a declarat vineri că liderul său, Sayyed Hassan Nasrallah, și un înalt oficial Hamas, Khalil Al-Hayya, s-au întâlnit pentru a discuta ultimele evoluții din Gaza. Gruparea nu a furnizat detalii cu privire la rezultat.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.