Ajutoare de la Guvern între 1.500 de lei și 2.500 de euro pentru victimele de la Crevedia. Despăgubiri pentru o viață de om: 7.500 de lei

Zona stației GPL în care au avut loc exploziile de sâmbătă, 26 august, soldate cu 58 de răniți, trei morți și 19 case distruse

Guvernul a adoptat joi lista ajutoarelor pe care le va acorda victimelor tragediei de la Crevedia în care au murit trei persoane și au fost rănite 58, majoritatea pompieri.

Fiecare pacient transferat în străinătate va putea fi însoțit de un membru al familiei, care va beneficia de un sprijin de 2.000 de euro lunar pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare și masă, pe perioada spitalizării, a anunțat joi Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, fiecare pacient internat într-o unitate medicală din țară poate fi însoțit de un membru al familiei care va beneficia de un ajutor în sumă de 2.000 de lei lunar, pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare și masă, pe perioada spitalizării.

Totodată, pentru persoanele rănite care au fost spitalizate și externate va fi acordat un ajutor de 1.500 de lei.

Pentru familiile persoanelor decedate va fi acordat un sprijin de 7.500 lei pentru fiecare dintre persoanele care și-au pierdut viața din cauza acestei tragedii.

Pentru persoanele ale căror gospodării au fost afectate de explozie vor fi acordate următoarele ajutoare de urgență:

  • câte 10.000 de lei pentru locuințele sau gospodăriile afectate în proporție de peste 75%,
  • câte 7.000 de lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuințe sau gospodării au fost afectate în proporție de 50 și 75%,
  • câte 4.500 de lei în cazul locuințelor afectate în proporție cuprinsă între 25 și 50%,
  • câte 2.500 de lei pentru locuințele și gospodăriile afectate în proporție de până la 25% și câte 1.500 de lei pentru persoanele ale căror bunuri au fost deteriorate.

Joi dimineață încă o persoană a murit în urma exploziilor de sâmbătă, de la stația GPL din Crevedia, care aparține fiului primarului de Caracal.