UPDATE Ministrul Tudorel Toader a anunțat că guvernul a adoptat OUG, abrogând unele articole, dar păstrând înființarea Secției Speciale.
Ministrul a susținut că toate cele cinci modificări aduse OUG 7 au fost convenite de premier la întâlnirea de la guvern cu șefa CSM, Lia Savonea, și cu reprezentanți ai magistraților.
Avizul negativ al CSM a fost dat cu majoritate de voturi și este unul consultativ, deci, Tudorel Toader nu este teoretic obligat să țină cont de el, dar vine în contestul masivelor proteste ale magistraților.
De altfel, premierul Dăncilă a anunțat înaintea ședinței de guvern că OUG va fi adoptată, probabil cu articolul referitor la Secția Specială pentru anchetarea magistraților rămas neschimbat.
Acesta este de fapt și motivul pentru care ministrul a dat înapoi în privința unor articole care ridicau probleme, spunând că le abrogă. Replierea s-a oprit însă în pragul Secției Speciale pentru anchetarea magistraților, pe care, prin OUG a scos-o de sub controlul ierarhic al procurorului general.
Dosarele deschise de această Secție, lipsa de transparență și faptul că ea ajunge să fie stat în stat, au provocat nu doar criticile mai multor asociații de magistrați, ci și pe cele ale Consiliului Europei.
Îți mai recomandăm La bilanț. Augustin Lazăr, rechizitoriu dur față de schimbările și presiunile politice asupra justițieiÎnainte de ședința CSM, Augustin Lazăr a declarat ferm că OUG 7 ”trebuie să fie abrogată integral, ea fiind suspectă de neconstituționalitate” și a spus că avizul CSM trebuie să fie obligatoriu unul negativ.
"Ar fi a patra ordonanță de urgență care ar amplifica și mai mult incertitudinea reglementării legilor justiției. Asta, după ce, anul trecut, lucrurile au fost clarificate printr-un proces laborios la Parlament, iar legile justiției au dobândit un anume contur, acum vine Executivul, care printr-o altă OUG vrea să ajusteze legile justiției. De ce îi deranjează pe magistrați această chestiune?
Este foarte clar, îngrijorarea este determinată de incertitudinea cadrului legal în care lucrăm. Magistrații sunt oameni care reflectează asupra legii, ei voi să știe care le este statutul legal, cum ar trebui să acționeze conform legii și iată că ne aflăm acum la a patra ordonanță de urgență care este expresia lipsei cooperării loiale cu autoritatea judecătorească. Din păcate, asta este situația", a declarat Augustin Lazăr.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat înaintea ședinței de guvern că prin modificările aduse s-a ”ținut cont de toate solicitările magistraților care au participat la consultările cu guvernul”.
Îți mai recomandăm Șeful Secției Speciale, acuzat de minciună. Nu 70% ci 2% din dosare au fost deschise prin ”sesizare din oficiu”Afirmația este una cu bătaie mai lungă și nu e prima oară când premierul face recurs la ea. Motivul este simplu: după izbucnirea scandalului legat de OUG 7, premierul a convocat asociațiile de magistrați la consultări, dar trei dintre acestea- cele mai vocale, de altfel- au anunțat că nu vor participa. ”Nu se pot face consultări post factum”, a spus liderul Formului Judecătorilor.
În schimb, la guvern s-au dus asociațiile favorabile actualei puteri, printre care și Asociația Procurorilor, condusă de Elena Iordache, cea cu care ministrul justiției s-a dus să ”bea o cafea” la Parchetul general.
Cum era de așteptat, aceste asociații nu au cerut abrogarea Ordonanței și nici renunțarea la prevedrile care privesc Secția specială.
La ce prevederi din OUG a renunțat Tudorel Toader:
- judecătorii care au fost procurori pot ajunge procurori șefi
- limitarea delegărilor la 45 de zile
- avizul penrru funcțiile de procurori șefi, dat de plenul CSM și nu de secția pentru procurori
- excluderea din magistratură pe criteriul bunei reputații
Știre in curs de actualizare